Prima pagină » Magazin » Un crocodil ucide un pastor în timp ce boteza 80 de persoane

Un crocodil ucide un pastor în timp ce boteza 80 de persoane

Un crocodil ucide un pastor în timp ce boteza 80 de persoane
Un crocodil a ucis un pastor în timpul unei procesiuni de botezare a 80 de persoane

Pastorul Docho Eshete a fost prins de către crocodil la scurt timp după începerea procesiunii de botezare a 80 de persoane. Conform Independent, ceremonia a avut loc pe malul lacului Abaya din sudul Etiopiei

„A botezat prima persoană și apoi a trecut la a doua. Din senin, un crocodil a ieșit din apă și l-a însfăcat pe pastor”, a povestit Ketema Kairo, care participa la ceremonie. Potrivit martorilor, pastorul a fost mușcat de picioare, spate și mâini. În timp ce grupul de oameni priveau șocați, pescarii au încercat să-l salveze. Cu ajutorul plaselor au reușit doar să recupereze corpul neînsuflețit al bărbatului de 43 de ani. Crocodilul a scăpat. 

În lacul Abaya, al doilea ca mărime din Etiopia, trăiește un număr mare de crocodili. Reptila ce l-a ucis pe pastor era din specia crocodilului de Nil. Această specie poate ajunge la șase metri lungime și la o greutate de o tonă. Unele estimări sugerează că specia este responsabilă pentru peste 300 dintre atacurile care au loc anual asupra oamenilor în Africa. 

Vă recomandăm să citiți și următoarele articole: 

 

 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nu știi ce să scrii de Paște? 19 mesaje pentru familie, prieteni și nu numai
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
Turistă mexicană, șocată de cum arată WC-urile trenurilor din România. Cum a reacționat când a deschis ușa
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Două zodii vor avea parte de un miracol în Săptămâna Patimilor. Sunt binecuvântate de Divinitate înainte de Paște, o perioadă luminoasă le așteaptă
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Prețul la aluminiu a atins niveluri record pe fondul crizei din Orientul Mijlociu