Prima pagină » Știri » Când ar putea fi eliberat condiționat Adrian Năstase

Când ar putea fi eliberat condiționat Adrian Năstase

Catalin Lupasteanu
Când ar putea fi eliberat condiționat Adrian Năstase
Instanța supremă ar urma să judece luni contestația în anulare a fostului premier Adrian Năstase în cazul deciziei definitive de condamnare la doi de închisoare în "Trofeul calității", după trei amânări din cauza faptului că la dosar nu ajunsese motivarea hotărârii.

UPDATE Avocat: Adrian Năstase ar putea fi eliberat condiționat până la sfârșitul lunii ianuarie 2013

Adrian Năstase ar mai avea de executat, după calculele apărării, 35 – 36 de zile de închisoare din condamnarea primită în dosarul „Trofeul calității” și ar putea fi eliberat condiționat până la sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor, a declarat, luni, avocatul Ion Cazacu.

Avocatul a spus că, după calculele apărării, Comisia de eliberări condiționate a penitenciarului ar putea să se întrunească pentru discutarea situației lui Adrian Năstase în ianuarie 2013 și acesta ar putea fi eliberat condiționat până la sfârșitul acelei luni.

„Vrem ca până la sfârșitul lunii ianuarie să fie acasă”, a adăugat avocatul.

Potrivit avocatului, Comisia de eliberări condiționate din penitenciarul unde este încarcerat Adrian Năstase nu trebuie sesizată în sensul analizării perioadelor de detenție, aceasta fiind o funcție pe care comisia o are. Cazacu a precizat că această comisie se va autosesiza atunci când termenul pentru luarea în discuție a eliberării condiționate a lui Năstase se va împlini.

Avocatul a mai spus că Adrian Năstase a desfășurat activități intelectuale în penitenciar și nu a creat probleme, adăugând că dacă toate lucrurile decurg normal, Năstase ar putea fi liber, conform procedurilor, până la sfârșitul lunii ianuarie 2013.

Întrebat dacă Adrian Năstase va solicita să beneficieze de cele 24 de ore permise de lege pentru a putea fi alături de familie în perioada sărbătorilor de iarnă, avocatul a spus că fostul premier nu va cere acest lucru și va rămâne în penitenciar, urmând să fie vizitat de familie.

„Adrian Năstase nu va cere să fie lăsat să petreacă sărbătorile alături de familie”, a precizat avocatul Ion Cazacu.

Întrebat ce-și dorește Adrian Năstase de sărbători, avocatul a spus că fostul premier speră ca până la jumătatea lunii decembrie să înceapă tipărirea cărții sale și să aibă loc lansarea publică a acesteia.

Totodată, avocatul a spus că apărarea face toate demersurile ca până în 20 decembrie Curtea Europeană a Drepturilor Omului să primească plângerea în cazul lui Adrian Năstase.

Avocatul Ion Cazacu a mai spus că la termenul de luni de la instanța supremă va solicita amânarea judecării contestației în anulare, pentru ca apărarea să studieze riguros motivarea de aproximativ 500 de pagini a deciziei de condamnare a lui Adrian Năstase.

Contestația în anulare formulată de Adrian Năstase în cazul deciziei de condamnare la doi de închisoare în „Trofeul calității” ar urma să fie judecată luni de instanța supremă, după trei amânări din cauza faptului că la dosar nu ajunsese motivarea hotărârii.

Motivarea condamnărilor din „Trofeul calității” a fost făcută publică în 26 noiembrie.

În motivarea deciziei definitive din dosarul „Trofeul calității”, judecătorii au arătat că inculpații au obținut un beneficiu constând în sume de bani sau menținere în funcții publice, avantajul substanțial revenind, „fără îndoială, persoanei pentru care întreaga «afacere» a fost pusă în mișcare, respectiv lui Adrian Năstase.

Judecătorii au mai notat, în motivare, că activitatea desfășurată de inculpații din acest dosar reprezintă, „fără echivoc, un caz de corupție la cel mai înalt nivel”, întrucât era Năstase „unul dintre cei mai importanți exponenți ai clasei politice românești, președinte al celui mai mare partid politic la nivelul anului 2004, prim-ministru în funcție la acel moment și candidat cotat cu șanse reale la cea mai înaltă demnitate a statului român”.

Totodată, instanța a arătat că, în acest caz, nu a fost vorba despre o simplă finanțare ilegală a unei campanii electorale, ci despre punerea la dispoziția lui Năstase a unor fonduri ilicite de patru ori mai mari decât cele declarate oficial pentru întreaga campanie electorală a acestuia.

Condamnarea lui Adrian Năstase la închisoare, au mai arătat judecătorii, este „singura aptă să asigure îndreptarea atitudinii acestuia față de comiterea de infracțiuni” și „resocializarea sa pozitivă.

În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.


Instanța supremă ar urma să judece luni contestația în anulare a fostului premier Adrian Năstase în cazul deciziei definitive de condamnare la doi de închisoare în „Trofeul calității”, după trei amânări din cauza faptului că la dosar nu ajunsese motivarea hotărârii.

În absența motivării, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) nu a putut lua în discuție, până acum, admisibilitatea contestației în anulare, aceasta fiind amânată în 3 septembrie, 1 octombrie și 5 noiembrie. La ultima amânare, completul de cinci judecători a stabilit ca termen data de 5 decembrie.

Motivarea condamnărilor din „Trofeul calității” a fost făcută publică în 26 noiembrie, astfel că acum poate fi judecată contestația.

Și Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții, condamnată în dosarul „Trofeul calității” la șase ani de închisoare, a formulat o contestație în anulare, ce are ca termen tot data de 3 decembrie.

La 1 octombrie, după anunțarea celei de-a doua amânări, Ion Cazacu, unul dintre avocații lui Năstase, declara că cei cinci judecători din completul care a dat decizia definitivă în dosarul „Trofeul calității” trebuie să grăbească motivarea acesteia, deoarece au trecut mai bine de trei luni de la sentință.

Avocatul a spus atunci că, în acest fel, se încalcă deptul la apărare al clientului său, amintind că în decembrie 2012 se împlinește termenul legal în care apărarea lui Năstase poate depune sesizări și plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, avocatul a amintit că în februarie 2013 se împlinește și termenul de opt luni de executare efectivă a pedepsei în cazul lui Adrian Năstase, arătând în acest context că motivarea deciziei trebuie eliberată cât mai rapid de către cei cinci judecători.

În motivarea deciziei definitive din dosarul „Trofeul calității”, judecătorii au arătat că inculpații au obținut un beneficiu constând în sume de bani sau menținere în funcții publice, avantajul substanțial revenind, „fără îndoială, persoanei pentru care întreaga «afacere» a fost pusă în mișcare, respectiv lui Adrian Năstase.

Judecătorii au mai notat, în motivare, că activitatea desfășurată de inculpații din acest dosar reprezintă, „fără echivoc, un caz de corupție la cel mai înalt nivel”, întrucât era Năstase „unul dintre cei mai importanți exponenți ai clasei politice românești, președinte al celui mai mare partid politic la nivelul anului 2004, prim-ministru în funcție la acel moment și candidat cotat cu șanse reale la cea mai înaltă demnitate a statului român”.

Totodată, instanța a arătat că, în acest caz, nu a fost vorba despre o simplă finanțare ilegală a unei campanii electorale, ci despre punerea la dispoziția lui Năstase a unor fonduri ilicite de patru ori mai mari decât cele declarate oficial pentru întreaga campanie electorală a acestuia.

Condamnarea lui Adrian Năstase la închisoare, au mai arătat judecătorii, este „singura aptă să asigure îndreptarea atitudinii acestuia față de comiterea de infracțiuni” și „resocializarea sa pozitivă.

În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!