Prima pagină » Știri » Macovei semnalează încălcări ale legii în cazul Năstase și cere demisia ministrului Ioan Rus

Macovei semnalează încălcări ale legii în cazul Năstase și cere demisia ministrului Ioan Rus

Macovei semnalează încălcări ale legii în cazul Năstase și cere demisia ministrului Ioan Rus
Fostul ministru al Justiției Monica Macovei semnalează încălcări ale legii în cazul fostului premier Adrian Năstase, de la "negocierea" unui regim preferențial de a ajunge la închisoare până la vizitele primite la spital, și cere demisia ministrului de Interne, Ioan Rus.

Fostul ministru al Justiției Monica Macovei semnalează încălcări ale legii în cazul fostului premier Adrian Năstase, de la „negocierea” unui regim preferențial de a ajunge la închisoare până la vizitele primite la spital, și cere demisia ministrului de Interne, Ioan Rus.

„Gestul ministrului Administrației și Internelor, Ioan Rus, de a-l suna pe condamnatul Adrian Năstase și de a negocia cu acesta un regim preferențial de a ajunge la închisoare este inacceptabil. Și așa rămâne, chiar dacă ministrul ar promite public că va telefona tuturor condamnaților la pedepse cu închisoare de azi încolo ca să-i întrebe cum vor să fie duși la penitenciar”, susține Monica Macovei, într-o declarație remisă, vineri, agenției MEDIAFAX.

Ea adresează o serie de întrebări, susținând că răspunsul corect la acestea este demisia ministrului Ioan Rus.

„De ce un ministru al Guvernului României l-a sunat pe Adrian Năstase să-i ofere o variantă preferențială de a merge în arest ca să-și ispășească pedeaspa stabilită în unanimitate de un complet de cinci judecători de la cea mai înaltă instanță de judecată? Pe câți condamnați penali îi sună ministrul de Interne să-i întrebe cum preferă să ajungă în arest? Cu geamuri fumurii? Fără cătușe? Din garaj sau pe ușa din față?”, arată Macovei.

Monica Macovei menționează o declarație a ministrului Ioan Rus, conform căruia Adrian Năstase a început deja executarea pedepsei de doi ani închisoare, având calitatea de deținut.

„Dânsul este deținut. În acest moment își ispășește prima zi de pedeapsă… Paza o asigură Ministerul de Interne în acest moment”, a spus Rus, conform presei.

„Prin urmare, fiecare zi petrecută în Spitalul de Urgență Floreasca se scade din pedeapsa pe care trebuie, potrivit deciziei judecătorilor, să o execute în penitenciar”, menționează Monica Macovei.

Fostul ministru al Justiției menționează că, odată începută executarea pedepsei, Adrian Năstase se supune prevederilor Legii 275/2006 privind executarea pedepselor și Ordinului nr. 2714/C/20.10.2008 al MJ, conform cărora persoanele private de libertate pot fi vizitate de soț sau de soție ori de rudele până la gradul al IV-lea inclusiv. Cu consimțământul persoanei private de libertate, aceasta poate fi vizitată și de alte persoane, cu aprobarea scrisă a directorului locului de deținere. Durata vizitei este de la 30 de minute până la 2 ore, în funcție de numărul solicitărilor de acordare a vizitelor și de spațiile existente.

Persoanele private de libertate pot beneficia în cursul unei zile de o singură vizită. Arestații preventiv și persoanele condamnate pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei beneficiază de 4 vizite/lună;

Persoanele private de libertate internate în spitale din afara sistemului penitenciar pot fi vizitate cu aprobarea directorului locului de deținere și cu avizul medicului în a căror supraveghere se află, în prezența unui lucrător al sectorului vizită din cadrul penitenciarului.

Macovei adaugă că „ministrul Ioan Rus trebuie să explice de ce tolerează încălcarea legii și de ce îi asigură deținutului Năstase un regim privilegiat”.

„Cine a aprobat vizitarea lui Adrian Năstase de către membrii PSD, alți politicieni sau persoane care nu erau rude ale deținutului? Trebuie publicate cererile de vizită și aprobările. Au fost toate aceste persoane supuse controlului, așa cum prevede legea executării pedepselor? Au fost mai mult de o vizita pe zi și 4 pe lună? Dacă da, de ce s-a încălcat legea și cine va răspunde pentru asta? Cine a stabilit că, după intervenția chirurgicală, condamnatul Adrian Năstase nu poate fi încarcerat și tratat în spitatul Penitenciarului Rahova, cel mai bine dotat spital-penitenciar datorită inclusiv medicului Șerban Brădișteanu, fost senator PSD și inculpat și el de DNA?”, sunt întrebări pe care le adresează Macovei.

Ea arată că toate vizitele (altele decât cele ale avocatului sau familiei) pe care le primește deținutul Adrian Năstase fără aprobarea directorului locului de deținere sunt ilegale.

„Singura atitudine corectă, după răspunsurile pe care o țară întreagă le așteaptă, este demisia ministrului Rus”, încheie Monica Macovei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
„Asta ne mai lipsește ca să fim de un ridicol total”. Traian Băsescu, despre anticipate și scenariul suspendării lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Benzina a ajuns la peste 7 euro pe litru în Sankt Petersburg. Revolta unei rusoaice: „Este ora unu noaptea. În față mai sunt 60 de mașini”
Mediafax
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Click
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Rusia nu are niciun motiv „să amenințe” țările europene, susține Vladimir Putin
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania