Alina Bârgăoanu: ”Încrederea – avuția ascunsă a persoanelor și națiunilor deopotrivă” (OPINIE)

Editorialist:
Alina Bârgăoanu
Alina Bârgăoanu: ”Încrederea – avuția ascunsă a persoanelor și națiunilor deopotrivă” (OPINIE)

În 1776, Adam Smith publica „Avuția națiunilor” (“Wealth of Nations”), lucrarea care l-a consacrat drept întemeietor al științei economice. Titlul a inspirat numeroase variațiuni, precum „avuția națiunilor e avuția ideilor pe care le dețin”, „avuția națiunilor e avuția culturii lor”, „avuția națiunilor e avuția sistemelor lor de organizare”. Una dintre aceste variațiuni – deosebit de actuale și de relevante pentru contextul dificil pe care îl traversează întreaga omenire – se referă la „avuția ascunsă a națiunilor”, cum o numește David Halpern: încrederea publică, capitalul social, capacitatea de acțiune comună.

Preocuparea aparent dominantă: plasarea vinei

După un scurt moment de relativă „grație”/ aparentă normalitate (luna martie, posibil cu o prelungire până după Paștele Ortodox, sărbătorit anul acesta în luna aprilie), conversația publică din România pe teme de pandemie s-a transformat într-o gâlceavă generalizată, dominată de o retorică asumat polarizatoare, cu potențial de împărțire a opiniei publice în tabere ermetice de tipul „noi vs. ei”.

În România, ca și în alte părți, puține subiecte au rămas neatinse de virusul politizării și al polarizării: măsurile de protecție, amenzile, testarea, măsurile economice, vaccinul (proveniența și eficiența lui), tratamentul aplicat celor infectați, protestele, începerea anului școlar, achiziționarea măștilor sau a tabletelor. Iar preocuparea dominantă a figurilor publice, de la putere sau din opoziție (oricum le-am defini în acest moment), a părut aceea de a pasa cumva responsabilitatea, de a atribui vina pentru numărul de decese și de îmbolnăviri, pierderea locurilor de muncă, creșterea cheltuielilor publice sau a datoriilor. Variantele paroxistice ale acestor demersuri mai mult sau mai puțin reușite au avut în vedere o „vină colectivă” sau abstract-individuală („românii”, „populația”), frecvent plasată în funcție de criterii socio-demografice, de vârstă sau de preferințe politice.

Pe scurt, în loc să ne luptăm cu virusul, am început, într-o bună tradiție, să ne luptăm unii cu alții, să ne mobilizăm unii împotriva celorlalți. Chiar dacă limbajul va părea ofensator, permiteți-mi să ofer două exemple – sper eu grăitoare și, mai ales, reale – din mediul online: încercările de susținere, pe motive raționale, a unora dintre măsurile guvernamentale au început să fie etichetate, în spațiul public, drept dovezi ale apartenenței la o „ocultă nazistă”; în oglindă, orice critică, tot pe motive raționale, a altor măsuri venite din partea guvernanților a început să fie considerată ca venind din partea „leprelor PSD-iste”. Acuzațiilor din spațiul public exprimate în termeni duri, precum “nesimțire”, li se răspunde cu exprimări de genul „atacuri mârșave”; fiecare purtător de cuvânt al fiecărei tabere – pentru că de leadership cu greu poate fi vorba – caută activarea, ațâtarea pornirilor viscerale, a clișeelor, stereotipurilor și schemelor de gândire preexistente.

Unde încredere nu e, nimic nu e?

Acestea sunt doar câteva manifestări retorice, vă invit pe fiecare să vă faceți propriul inventar, să vă gândiți la agresiunile retorice cu care v-ați confruntat, posibil pe care le-ați transmis mai departe. Cum ne raportăm, ca opinie publică agregată, la această stare? Ce cred oamenii, ce credem noi despre figurile care trasează dominantele conversației publice?

În luna martie, de exemplu, la întrebarea din cadrul unui sondaj reprezentativ la nivel național, „În contextul actual al pandemiei de Coronavirus, câtă încredere aveți în următoarele instituții”, doar 7,4% dintre respondenți au declarat că au mare și foarte mare încredere în politicieni. Un alt studiu privind încrederea în știri și în sursele de informare, derulat, de această dată, în luna iunie, potrivit unei metodologii comune în șapte țări (România, Marea Britanie, SUA, Germania, Spania, Coreea de Sud și Argentina) relevă aceeași tendință a neîncrederii în autorități, mult mai accentuată decât în celelalte țări. Pentru România, ierarhia surselor percepute a răspândi informații false sau înșelătoare despre Covid-19 este următoarea: politicienii (59%), persoane obișnuite pe care nu le cunosc personal (51%), organizațiile media (49%), guvernul (46%), persoane obișnuite pe care le cunosc personal (41%), organizații naționale din domeniul sănătății (37%), organizații globale din domeniul sănătății (36%), oamenii de știință, doctori, alți experți din domeniul sănătății (32%).

Potrivit acestui studiu, suntem mai „convinși” decât cetățenii din celelalte țări studiate că suntem mințiți sau induși în eroare de către politicieni, guvern, de către oameni pe care îi cunoaștem sau nu, de media, de instituții naționale sau internaționale din domeniul sănătății, chiar de experți. În celelalte spații publice studiate, percepția privind situarea guvernanților la originea informațiilor false sau înșelătoare despre pandemie înregistrează următoarele valori: SUA – 34%, Spania – 34%, Argentina – 21%,  Coreea de Sud – 20%, Germania – 15%, Marea Britanie – 15%. Cu precizarea că, după opinia mea, valorile obținute pe spațiul public românesc nu sunt neapărat legate de guvernul actual, ci reflectă și o neîncredere funciară în autorități/ decidenți/ surse de autoritate, indiferent care ar fi acestea, indiferent cine s-ar afla la un moment dat la guvernare (dovadă indirectă și valorile mai mari privind neîncrederea în experți).

Statul de drept” al comunicării publice

Poate vom avea, și de data aceasta noroc: pandemia se va sfârși de la sine; redeschiderea școlilor nu va duce la o creștere accelerată a numărului de îmbolnăviri; sistemul medical va face față; alte și alte scenarii cu final fericit. Cum ar putea spori avuția noastră secretă, pentru a întâmpina cum se cuvine criza economică pe cale de a spulbera avuția propriu-zisă, cea măsurabilă prin valori precum PIB, venituri, standard de viață? Încrederea, și nu rezervele de aur, contribuie la refacerea economiei, spunea Președintele american F. D. Roosevelt în contextul Marii Crize din anii 1929-1933. Venind la zi, poate fi relansată economia, se poate restarta dezvoltarea, putem aspira să ne recuperăm, cât de cât, normalitatea socială de dinainte de pandemie fără încredere? Dincolo de pandemie și de dificultățile economice provocate de aceasta, vom putea opri exodul populației, atenua decalajele în expansiune dintre diferitele regiuni, sau uni țara printr-o infrastructură fizică? Vom putea face toate acestea fără avuția ascunsă de care vorbește autorul britanic David Halpern? Aproape sigur, nu!

Pentru recuperarea brumei de avuție ascunsă pe care o mai avem, performanța propriu-zisă în exercițiul guvernării este esențială: performanță măsurabilă, de exemplu, în kilometri de infrastructură (autostradă, cale ferată), locuri de muncă decente, administrație funcțională, spitale moderne, școli care, pe baza principiului egalității de șanse, pregătesc cetățeni, oameni capabili de o viață independentă și armonioasă în comunitate etc.

În completarea acestei performanțe, sau tocmai pentru a o obține, eliminarea, măcar atenuarea toxicității din spațiul public sunt, și ele, necesare. Experiența ultimilor ani arată că demonizarea se poate constitui într-un cec în alb pentru incompetență, nepăsare sau decizii eronate; conducând la o prăbușire cvasi-generalizată a expertizei și, după cum am văzut, chiar la o prăbușire a încrederii în ideea de expertiză, la o reacție în fața expertizei („hai, mai lasă-mă, dom’le, cu expertiza dumitale!”).

Încrederea nu poate veni din dublă măsură și din indignări publice selective, iar toxicitatea este toxicitate, indiferent împotriva cui este îndreptată. Încrederea poate izvorî din poziții de principiu (indiferent dacă ele ne avantajează sau nu) și din egalitatea de șanse în fața judecății severe a opiniei publice. Cu alte cuvinte, din ceea ce ar putea fi numit „statul de drept” al spațiului public, al comunicării publice. Altfel, este posibil să pendulăm mereu între extreme și stări de spirit confuze, să pasăm responsabilitatea de la unii la alții, de la guvernare la alta; să dăm vina întotdeauna pe „greaua moștenire”, fără a lăsa, de fapt, nici o moștenire generațiilor care vin.

Editorial semnat de profesor universitar doctor Alina BÂRGĂOANU

 

 

Loredana Groza, BEATA MANGĂ la ieșirea din club. S-a luat la trântă cu băutura și...
FOTO. Anna Lesko, fără lenjerie intimă pe sub rochie! Cum a apărut blonda pe stradă
Eva Măruță a obtinut primul ei job! Fiica Andrei castiga cat altii intr-un an
Nicușor Dan a anunțat PRIMA TĂIERE DE BUGET: „să alocăm bani din partea Primăriei, foarte...
Dezvăluiri incredibile la peste 30 de ani de la Revoluție: 'Am căutat sacii cu cadavrele...
Exclusiv: Cum se desfășoară cursurile la Academia de Poliție. Schimbările impuse de pandemie
Toate secţiile de ATI din Capitală sunt pline. Autorităţile caută soluţii
Dominic Fritz: Circul doar cu bicicleta. Am carnet, dar nu mi-am luat mașină. Ce spune...
Loredana Groza, BEATA MANGĂ la ieșirea din club. S-a luat la trântă cu băutura și...
Eva Măruță a obtinut primul ei job! Fiica Andrei castiga cat altii intr-un an
Proiectul ȘOCANT la care chinezii au lucrat în mare SECRET în ultimele luni a ieșit...
Restaurantele și cafenelele, din nou închise? Când și cum se va lua această decizie
Prima demisie de la Primăria Capitalei! Cine e directorul care câștiga lunar 25.466 de lei...
Papagali de la ZOO, despărțiți pentru că înjurau prea mult: „Când un papagal îți spune...
Dezvăluiri din viaţa lui Clotilde Armand: Bunica din partea tatălui...
Sari peste răceală sezonul acesta! 7 alimente de consumat zilnic pentru a evita gripa
Descoperă România cum nu ai mai văzut-o. Destinaţii de vacanţă magice la doi paşi de...
Povestea „ultimului dictator din Europa”. Şi cine sunt „minigarhii” care îl ajută să facă miliarde...
Inchide