Flori pentru doamna învățătoare

Începe astăzi școala, pentru cei care mai au nevoie și încredere în viitor, pentru aceia care încă nu fug departe când se gândesc la educație. Și pentru niște părinți care speră că vor veni vremuri luminoase pentru aceia pe care i-au adus pe lume și pe care încă îi poartă de mână pe străzile aglomerate și nesigure.

E un veșnic 15 septembrie în inimile acelora care își amintesc de prima zi de școală de pe vremuri, când prea puține erau diferite și prea puține erau la fel. Un fel de nostalgie, amestecată cu destulă amărăciune, drag de copilăriile noastre, uitate prin registre, milă de viața noastră de adulți, încurcată mereu de birocrație. Prima zi de școală, șoptește încă o dată calendarul.

Curtea plină, la careu, ca acum douăzeci de ani, directoarea rostind un discurs pe care prea puțini au răbdare să îl asculte. Intenții bune, mereu intenții bune, dar urechi astupate care nu știu decât să reclame sau să inventeze o bârfă rapidă. „Câți ani o să mai dureze chestiile astea? Ne mai aduc mult aici, la careu? Domne, suntem în 2023, totuși!”, „Al nostru e sensibil, dragul de el, îi va fi greu în clasa zero, să vedem dacă stă la școală…”, „Dați-vă, doamnă, la o parte, nu vedem de dumneavoastră!”, „Bună ziua, ne bucurăm să vă revedem, să aveți un an școlar bun!”. Tot felul de reacții, tot felul de atitudini.

APĂRARE Turcia încă evaluează participarea la banca globală de apărare a Canadei

00:58

FLASH NEWS Alexandru Muraru îi transmite 5 mesaje lui Nicușor Dan, înaintea consultărilor de la Cotroceni

23:54

Părinți care vin nervoși la deschidere și se miră că iau copii nervoși acasă. Părinți care vin cu frică la instituția de învățământ și sunt surprinși când iau acasă copii speriați. Părinți care zâmbesc și se așteaptă să își ia acasă copiii zâmbind. Și doamne învățătoare, prin toată țara asta mare și frumoasă, care, temătoare, spun ba că nu există cărți de matematică și profesor de engleză anul acesta, ba că paza școlii nu e aceea promisă, ba că în clase iarna, mai ales la sate, va fi frig ca afară.

Ce-am avut și ce-am pierdut?, ridică din umeri mamele care și-au luat liber de la serviciu ca să poată fi alături de copil în primele clipe din curtea școlii. Mulți bunici care se șterg la ochi, uitând să-și mai ascundă emoțiile, frați mai mari, care au venit devreme, la prima parte a deschiderii, ca să fie cu ăi mici, deși acasă se ceartă de dimineață până seara.

Colegi binevoitori, care se îmbrățișează la început de toamnă, de an școlar, de tristeți și temeri. Colegi mai puțin luminoși, care se îmbrâncesc din primele cinci minute. Că doar în prima zi de școală nu vede nimeni nici ce-i bun și, cu atât mai puțin, ce-i rău.

Multe s-au schimbat de când eram eu mică, mai puțin curtea școlii, care a rămas la fel, cu pereți decojiți și teren denivelat. Multe au rămas la fel de când eram eu mică, îmbrățișarea dintre mamă și copil, dublă – prima dată dimineața, a doua oară la ieșirea de la ore, încruntarea pentru un loc cât mai în față, sunetul slab prin care cei care conduc instituțiile de învățământ încearcă să transmită ceva important, valoros. Și, bineînțeles, florile pentru doamna învățătoare.

Ajută-i, Doamne, pe copiii noștri în acest nou început de an școlar! Că de la miniștri, guvernanți, politicieni nu mai cerem și nu mai așteptăm nimic.

Citește și:

Centrul Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul

Sfântă Mărie, tot mai scumpă sărbătoare

Arde Europa!

Camioanele altora

Păcatele memoriei

Vârstele lui Florin Piersic

„Noi n-avem valoare, noi nu existăm”