Prima pagină » Opinii » Se destramă banda care ține ostatică România

Se destramă banda care ține ostatică România

Patrick André de Hillerin
Se destramă banda care ține ostatică România

În urmă cu un an și douăzeci și patru de zile, democrația românească își trăia ultimele clipe. Târându-și un picior, roasă prin interior de diverse boli, lăsând în urmă picături de sânge de la niște răni mai vechi, ar fi putut, totuși, să-și revină, cu un tratament corect și multă, foarte multă grijă.

Când, însă, CCR a dat lovitura de stat constituțională din 6 decembrie, cu încuviințarea tuturor instituțiilor statului, a fost clar că politicienii aflați la putere, magistrații, membrii CCR, angajații serviciilor de informații și toți ceilalți care ar fi putut împiedica crima au devenit membrii aceleiași bande criminale care a luat ostatică România.

Din acel moment, toți aceștia păreau sortiți să lucreze împreună pentru orice avea să urmeze.

Și a urmat un șir îndelungat de abuzuri, de răstălmăciri, de forțări.

Un om care conduce partidul care s-a clasat la alegerile parlamentare de-abia pe locul al III-lea a ajuns prim-ministru. Partidul clasat pe locul al IV-lea deține trei dintre cele mai importante ministere: Armata, care va cheltui în următorii 3 ani în jur de 54 de miliarde de euro, bani împrumutați; Economia, care gestionează resursele naturale ale țării; Externele, cea mai importantă interfață cu partenerii noștri, mai ales în acest context complicat în care se află Europa.

Un partid care nici măcar nu a intrat în parlament, REPER, conduce ministerul Fondurilor Europene. Partidul clasat pe ultimul loc ce a permis accesul în parlament, al VII-lea, are două ministere (Cultura și Dezvoltarea) și un post de vicepremier.

Două partide care de-abia au strâns, împreună, puțin peste un sfert din voturile românilor prezenți la scrutinul din 1 decembrie 2024, dețin jumătate din locurile din guvern. Practic, prin această repartiție a posturilor din guvern, alegerile parlamentare din 2024 au fost, și ele, anulate, rezultatul lor nefiind reflectat de componența guvernului.

Un premier care nu are legitimitatea necesară dată de vot are nevoie, pentru a se menține la putere, de toți aliații pe care-i poate strânge și mai are foarte mare nevoie de un dușman asupra căruia să asmută nemulțumirea populară.

Dușmanul tradițional al PNL și USR, PSD-ul, nu a putut fi folosit până acum dintr-un motiv foarte simplu: fără PSD nu există coaliție de guvernare, iar fără această coaliție Ilie Bolojan nu poate fi prim-ministru. Cum ar veni, PSD este craca de sub picioarele lui Bolojan, cracă pe care, oricât și-ar dori-o acesta, nu o poate tăia.

Probabil că a fost un moment greu, dar, în cele din urmă, sprijinit de USR, care avea deja tema aceasta pe agendă, Ilie Bolojan a identificat principalul inamic în breasla magistraților. A judecătorilor și procurorilor. Și chiar dacă CCR nu este parte a sistemului de justiție, nu se înscrie în puterea judecătorească, cruciada împotriva pensiilor speciale ale magistraților nu avea cum să nu-i privească și pe membrii Curții Constituționale.

Au și ei prieteni, sau rude care ar vrea să se pensioneze a 48 de-ai, cu o grămadă de bani în cont, nu-i pot abandona chiar așa ușor.

Greșeală strategică mai mare nu prea putea face Ilie Bolojan. Adică putea: să fie bărbat până la capăt și să ia la puricat și pensiile speciale ale oamenilor din serviciile de informații, ale militarilor și polițiștilor de rang înalt. Dar nici măcar Marele Încruntat n-ar face o prostie atât de mare.

Nu că atacarea magistraților, timp de 5-6 luni, încontinuu, și prezentarea lor drept principalul inamic al bunăstării poporului ar fi o greșeală mică.

Ceea ce se întâmplă zilele acestea la CCR, unde 4 judecători refuză, practic, să își facă treaba, mai ales pentru că acest lucru l-ar ajuta pe Ilie Bolojan, nu este decât răspunsul la încăpățânarea pe care complicii din decembrie 2024 o percep acum ca pe o trădare.

Au fost împreună atunci când au atacat democrația pe la spate și i-au dat la cap, iar acum tocmai ei, intangibilii magistrați, să fie dați la lei? Nu prea merge, își spun cei patru judecători ai CCR, chiar dacă legea în discuție nu îi atinge și nu le știrbește veniturile.

Ceea ce se întâmplă acum era previzibil de la bun început, mai ales că în loc să negocieze și să utilizeze mai degrabă diplomația internă, premierul a mers și în cazul acesta, ca în mute altele, la rupere.

Cel mai probabil legea care reașază vârsta de pensionare și pensiile magistraților va trece, în cele din urmă, de CCR. Dar nu fără să lase urme adânci în sânul bandei de beneficiari ai loviturii de stat din 6 decembrie 2024.

Ilie Bolojan se bazează foarte mult pe capul lui. Pe care nu-l folosește, însă, ca majoritatea oamenilor, pentru a gândi, ci pentru a-l repezi cu violență în toate zidurile care îi apar în cale. Este și ăsta un mod de lucru, dar nu poate ține la nesfârșit.

Plin de cucuie, sprijinindu-se doar pe 14% dintre voturile românilor și cu un grad de aprobare din ce în ce mai mic, Ilie Bolojan va avea nevoie de ajutor divin pentru a-și continua cariera politică. Asta dacă divinitatea nu va fi prea ocupată cu rugile unor oameni care nu-și mai pot spune speranțele în niște politicieni pe care nici măcar nu i-au ales.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Este sigur să facem sport în aer poluat?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!