România așteaptă o nouă președinție Biden

Știu, este imposibil. Și totuși cei care de trei-patru luni țin frâiele politicii externe și diplomației românești nutresc speranța că ultima președinție Donald Trump nu este decât o paranteză incomodă, menită să se încheie peste trei ani și aproape jumătate, înainte ca diplomația liniștitoare a Partidului Democrat să revină în prim-plan.

Această aspirație se citește prin gesturi mai mult sau mai puțin măsurate la nivel oficial, dar mai ales printr-un narativ predominant ostil față de cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite. De asemenea, prezența puternic mediatizată în spațiul public românesc a unor militari americani în retragere care sunt partizanii viziunii strategice a fostei administrații, a unei viziuni maximaliste în ceea ce privește războiul din Ucraina, arată în mod cât se poate de limpede o anumită preferință a Bucureștilor.

Votul din 12 septembrie în favoarea rezoluției inițiate de Franța cu privire la soluția celor două state, Israel și Palestina, traduce voința de a se demarca discret de poziția adoptată de administrația Donald Trump. Justificarea prin așezarea acestui vot în linia tradițională a politicii externe românești care a susținut tot timpul soluția celor două state este înșelătoare.

EVENIMENT Un alpinist austriac și-a abandonat iubita în Alpi. Femeia a murit înghețată pe vârful Grossglockner

13:32

CONTROVERSĂ CTP atacă decizia președintelui de a retrimite legea extremismului în Parlament: E ceva „întunecos și rece” în dl Nicușor Dan?

13:30

Atitudinea care ar fi arătat coerență cu actul din 16 ianuarie 1988, când România a recunoscut oficial Statul Palestina, ar fi fost de abținere deoarece intenția inițiatorilor rezoluției nu a fost nicidecum de a genera o soluție politică la criza din teritoriile palestiniene, ci un instrument de relansare a relațiilor Franței cu țările din Sudul Global, de creștere a audienței sale în lumea arabă (Algeria aflată în relații proaste ca niciodată cu Franța a votat totuși alături de „inamicul ereditar”).

Presiunea asupra Guvernului Netanyahu, cu toate păcatele care i se pot reproșa, va conduce la o amplificare a tensiunilor întrucât va da avânt organizațiilor teroriste precum Hamas.

Un semn suplimentar al acestei distanțări față de Washington și mai ales față de administrația Trump-Vance este că uciderea lui Charlie Kirk nu a stârnit niciun comunicat oficial de condamnare, așa cum au făcut alte state (inclusiv Franța care a dat comunicate atât la nivel de președinte, cât și de Minister de Externe). Ca un element agravant, anumite figuri publice au afirmat chiar că victima însăși ar fi fost responsabilă ca urmare a ideilor pe care le promova.

Faptul că diplomația românească se „balticizează” îndepărtează România de linia uneori prudentă și în favoarea negocierii pe care administrația Trump o promovează cu scopul de a preveni o extindere a războiului din Ucraina. Această atitudine adoptată după 18 mai plasează România mai mult de partea nucleului Coaliției de Voință decât alături de partenerul strategic american.

Reacțiile măsurate ale Varșoviei și Washingtonului apropo de episodul dronelor pătrunse în spațial aerian polonez accentuează percepția unor viziuni diferite între România și SUA.

Un alt detaliu semnificativ este excluderea din organigrama Președinției României a poziției de consilier prezidențial pentru relația cu Statele Unite. Recunoscută pentru relațiile sale solide cu exponenți din ecosistemul administrației republicane, Ana Birchall nu a fost reconfirmată după 30 iunie.

Decizia trădează o anumită orientare – eronată – cu privire la capacitatea unor puteri europene de a compensa sau chiar a substitui angajamentul american.

România avansează deci cu pași nesiguri în umbra lui Donald Trump, visând în același timp la o „revenire” a unei președinții pe calapodul celei conduse de Biden care, în ochii săi, ar restabili ordinea firească a lucrurilor. O așteptare febrilă a Americii de altădată.

Felul în care această situație se va repercuta asupra României o vom observa în momentul publicării strategiei de securitate națională a SUA, al cărei text îl așteptăm cu mult interes. Un alt indiciu ne va fi oferit de capacitatea sau nu de a se obține o vizită la Washington la cel mai înalt nivel.

Pentru moment, semnalele primite de la Washington nu sunt încurajatoare, iar cele comunicate în spațiul public de către autoritățile române, inclusiv anumite acțiuni diplomatice, par neconvingătoare. Această percepție lăsată de România, de preferință pentru vechea strategie americană, trebuie rapid înlăturată prin acțiuni care să arate administrației Trump-Vance că s-au înțeles mesajele și mai ales strategia regională a acesteia.

În caz contrar vom avea o relație la nivel de avarie cu cel mai important partener strategic într-un moment de ajustări ale angajamentului acestuia pe flancul estic.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• Baltica şi Arctica: Polonia şi Finlanda se afirmă la Washington, România îşi pierde din atractivitate
• SCANDALUL vizitei în China a foştilor premieri Năstase și Dăncilă. Unde vrem să ducem politica externă a României