Franța trece la măsuri instituționale privind combaterea dezinformării 

Recent, guvernul francez anunța că va lansa, în septembrie 2021, o agenție națională care va lupta împotriva dezinformării și interferențelor externe, considerate amenințări la adresa proceselor și instituțiilor democratice.

Cât de viabil este acest model instituțional? Cât de pregătită este societatea românească pentru a începe o conversație pe același subiect?

Demersul francez – axat pe identificarea și combaterea propagandei computaționale

Așa cum semnalam într-un articol recent, prin varianta actualizată a Codului de bune practici privind dezinformarea, Comisia Europeană propune un cadru mai strict de monitorizare a practicilor de micro-targetare, de plasare a publicității în mediul online, de monetizare a dezinformării, adică obținerea de venituri în urma distribuirii de informații false sau înșelătoare. Mai mult, se preconizează că măsurile propuse de Comisie vor fi integrate în Pachetul legislativ privind serviciile digitale (Digital Services Act) și în Pachetul legislativ privind piețele digitale (Digital Markets Act), ambele considerate actualizări necesare pentru a răspunde unor probleme din ce în ce mai complexe, precum campaniile de dezinformare, ascensiunea mercenarilor dezinformării, intruziunile în viața privată, lipsa de transparență a algoritmilor și a motoarelor de căutare, forța de monopol a a giganților digitali.

REACȚIE Florin Cîțu enumeră 8 măsuri de care guvernul ar trebui să țină cont când construiește noul buget

12:05

DEZVĂLUIRI Financial Times: Rusia intensifică planurile de asasinare a directorilor companiilor europene de apărare. Directorul Rheinmentall, primul vizat

11:51

Iată că, fără a mai aștepta aprobarea acestor pachete legislative, Franța a anunțat crearea unei agenții care are drept scop  identificarea și contracararea atacurilor informaționale provenite de la organizații externe sau actori statali ostili. Agenția se va axa pe analiza conținutului online din surse deschise, va fi condusă de Secretariatul General pentru Apărare și Securitate Națională și va fi supravegheată de un comitet de etică format din experți din domeniul judiciar, diplomatic, mass media și mediul academic.

Într-o intervenție în fața comisiei de apărare din Parlament, Stephane Bouillon, șeful Secretariatului General, explica: “agenția îi va ajuta pe politicieni, pe experții judiciari, pe diplomați, pe jurnaliști să vadă că, din cele 400.000 de tweet-uri asociate unei știri care circulă în mediul online, 200.000 provin de la ferme de boți cu sediul într-o țară străină, sau să sesizeze când dominantele unei conversații publice sunt modelate de fabrici de troli”.

Așadar, înțelegem, din această scurtă declarație, că axul acestui demers este constituit, în mod corect, după părerea mea, de identificarea și scoaterea la suprafață a mecanismelor de amplificare sau distorsionare tehnologică a conținuturilor care circulă în mediul online, pe ceea ce literatura de specialitate numește propagandă computațională: fabrici de troli și de boți, fabrici de like-uri și de clickbait, fake followers, modalități de păcălire a algoritmilor și a motoarelor de căutare astfel încât mesajele de dezinformare să domine căutările, soft-uri de management al rețelelor sociale care permit preconfigurarea automată și simultană a mesajelor pe mai multe platforme digitale sau trimiterea automatizată de mesaje targetate în funcție de profilul consumatorului. Mecanisme care, prin tehnica inundării, a bombardamentului, a creării unei impresii de popularitate, deturnează conversațiile publice, impun dominantele și termenii fundamentali ai acestor conversații, creează confuzie, neîncredere, oboseală informațională, apatie și nepăsare cu privire la distincția dintre fapte și pseudo-fapte.

Cât de dispuși sau pregătiți suntem pentru un demers asemănător celui francez?

În România, demersurile privind combaterea, prin măsuri instituționale, a dezinformării și interferenței externe, în special a dimensiunii legate de propaganda computațională, sunt încă la început. Apărarea societății românești în fața acestor fenomene transnaționale, a căror virulență am cunoscut-o în timpul pandemiei și al campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, este încă modestă. Demersurile sunt încetinite, printre altele, de slaba conștientizare a faptului că propaganda modernă, propaganda 2.0 exploatează la maximum vulnerabilitățile interne ale unei societăți, reprezentând, așa cum am mai afirmat, un demers cinic de a asmuți taberele politice una împotriva celeilalte; de naivitatea de a crede că propaganda 2.0 s-a refugiat, comod, într-un colț al spațiului public, în condițiile în care, în fapt, aceasta este indisolubil legată de fenomenul polarizării, atacând abilitatea unei societăți de a acționa pe baza unui set comun de fapte și interese; de slaba înțelegere a modalităților de amplificare tehnologică, a acelor modalități ce sunt inseparabile de explozia platformelor digitale, de funcționarea algoritmică și exploatarea seriilor mari de date în vederea persuasiunii micro-targetate.

Cu puține excepții, utilizarea acestor tehnici de propagandă computațională sunt necunoscute atât publicului specializat, cât și publicului larg; ceea ce permite utilizarea lor pentru crearea valurilor de pseudo-popularitate în favoarea unor narațiuni, interpretări și puncte de vedere din ce în ce mai extravagante, influențarea participării la vot (“voter suppresion”) și chiar a deciziilor de vot, influențarea deciziilor de participare la proteste și la alte acțiuni de implicare civică și, în cele din urmă, chiar influențarea politicilor publice.

Complementar eliminării acestor factori de încetinire (înțelegerea la nivel  conceptual și înțelegerea noului și puternicului arsenal tehnologic), conversația privind o eventuală sistematizare și cristalizare instituțională a modalităților de răspuns în fața interferențelor externe ar trebui jalonată de câteva reflecții:

• ce se reglementează? (modalitățile de finanțare și de monetizare, modalitățile de diseminare și de amplificare, anumite practici, precum colectarea datelor, segmentarea, profilarea, micro-targetarea, third-party users);
• cu ce formule instituționale? (extinderea atribuțiilor unui organism pre-existent sau un nou organism?);
• cu ce întindere? (permanent sau ad hoc, doar în contextul campaniilor electorale sau al unor crize majore?).

În sfârșit, un eventual succes al unor demersuri similare celui francez (sau german – model care ar merita o discuție de sine stătătoare) depinde, printre altele, de scoaterea discuției din perimetrul îngust politic sau electoral, de evitarea creării celei mai mici suspiciuni că mecanismele create sunt instrumente pentru tradiționala răfuială politică internă, precum și de ocolirea tentației de a explica vulnerabilitățile interne prin invocarea stereotipă a “propagandei”.