Mircea Lucescu, 80

Era vara anului 1945, probabil un iulie cu soare și cu adieri ușor de vânt, se făcuse 29, o duminică de făcut închinăciunea și de tras obloanele la case. Se năștea atunci, în capitala și de azi a României, unul dintre sportivii care au influențat cel mai tare fotbalul bun din țara noastră, unul dintre aceia care au rămas în toate cărțile de istorie ale cluburilor în care au activat – fie ca jucători, fie, mai apoi, ca antrenori.

Era, așadar, vara anului 1945, timpul probabil părea că trece mai greu ca azi, când tehnologia ne mănâncă din secunde și din așteptări. Se năștea, fix pe 29 a lui iulie, cel care astăzi, printr-un curios concurs de împrejurări și prin niște și mai curioase decizii corecte, încă ocupă prim-planul sportiv al țării: selecționerul Mircea Lucescu. Am mai scris despre dumnealui, mai ales când s-au mai trezit buimaci dispuși să comenteze: cum că echipa națională ar avea nevoie de un suflu tânăr, cum că Lucescu nu ar mai avea destulă forță, la vârsta sa de peste șaptezeci de ani, pentru a se impune în fața unor tineri ca aceia care încropesc (cu chin, cu vai) prima echipă a țării.

ACTUALITATE Dan Dungaciu: „Nu poate nimeni să ignore AUR, un partid care are peste 40% în sondaje. E nevoie de o minimă politețe și decență”

23:30

FLASH NEWS Trump, declarații de pe șantierul Sălii de Bal: „Strâmtoarea Ormuz nu este a Iranului, sunt ape internaționale”

23:23

Am mai scris și voi mai scrie, ori de câte ori voi simți nevoia să iau o gură de aer, să învăț, prin ordonarea cuvintelor, dreptul la adevăr și la respect. Astăzi, într-un alt iulie, în 2025, când ne temem de războaiele vecinilor și chiar ne apărăm vecinii mai tare decât ne apărăm compatrioții, astăzi, când prima scenă nu mai este pentru sportivii români – și nu pentru că nu mai avem talente!, și nu pentru că nu mai avem lideri!, și nu pentru că nu mai avem, genetic vorbind, șanse! –, îl sărbătorim pe acest om al marilor performanțe: Mircea Lucescu împlinește 80 de ani! România, prin tot ce reprezintă domnia sa pentru țară, ar trebui să fie în sărbătoare.

Iar forța și luciditatea pe care M. Lucescu le arată sunt uluitoare. La 80 de ani, bunicii noștri stau cuminți în case, pregătindu-se, printr-o curioasă dilatare a ceasurilor, de iernile grele care urmează. Se gândesc – dacă mai au sobe – la lemnele pe care le vor pune pe foc, la masa de Crăciun la care, cu noroc, vor veni nepoții, nepoatele, verii și frații – atâția câți au mai rămas pe lumea plecărilor nedrepte și bruște. La 80 de ani, Mircea Lucescu, oare, cu ce se ocupă? Lasă deoparte micile probleme ale anilor, merge cu toate greutățile pe picioare, mai trece printr-o operație, mai prinde un leucoplast la o rană și conduce demn echipa națională a României către o performanță pe care de mulți, mulți ani n-am mai putut s-o atingem.

Ne vom califica la mondiale? Dumnezeu, dacă are timp, știe… Aproape că nici măcar nu e vorba despre asta. Nu mai e vorba. Doar faptul că am avut șansa ca, în acești ani ai nesiguranțelor totale și a lipsei de respect pentru marile valori, un om ca Mircea Lucescu să ajungă la cârma naționalei ne mai ridică puțin din prăpastie. Mai luăm o gură de aer. Mai respirăm o secundă. Cât stă Mircea Lucescu lângă noi și ne promite că nu suntem singuri. Nu suntem, nu suntem! Hai, România! Mulțumesc și la mulți ani, Mircea Lucescu!

Recomandările autorului:

Născuţii prea târziu

Păun şi Prunariu

Bacalaureatul nimănui