O criză din care, deocamdată, pierde doar premierul

Din poziția de ministru al Sănătății nu ajungi în prim-planul politicii, salutând fanii și presa la ceas de seară pe măsură ce vin rezultatele din diaspora. În ultimele trei decenii, nu avem miniștri ai Sănătății care să fi devenit prezidențiabili, prim-miniștri, lideri de partide sau vectori credibili în spațiul opiniei publice. Rezultatele pozitive ale oricărei reforme se văd în ani și ani, asta dacă se ajunge la implementarea a ceva concret. De obicei nu se întâmplă nici asta, miniștrii Sănătății strecurându-se post-mandat într-o anonimitate prudentă sau fiind expulzați din funcție în urma unei crize majore – evenimentele de acest ultim tip fiind extrem de frecvente în sistemul public de sănătate din România.

Vlad Voiculescu a obținut maximul care se putea obține – o ieșire în trombă pentru un pachet de cauze simbolice. Mult mai dureroasă pentru imaginea sa publică ar fi fost o ședere prelungită, de ani și ani, care să-i tocească energia și credibilitatea în zeci de lupte minore.

CONTROVERSĂ Războiul Trump-Canada ajunge în paharele americanilor. Alcoolul canadian, interzis în SUA. Portița prin care whisky-ul poate ajunge totuși peste graniță

11:47

DECES Academicianul Ionel Haiduc a murit. Fostul președinte al Academiei Române avea 89 de ani

11:46

În plan instituțional-cinic, el era însă util în funcție ca posibil țap ispășitor pentru relele viitoare ale pandemiei. Atribuțiile ministrului Sănătății sau ale ministerului în ceea ce privește această prioritate națională sunt de fapt reduse. Dar nu multă lume știe acest lucru. Pentru eventuale probleme sau momente sensibile viitoare, era mare nevoie de cineva care să poată fi blamat. Ieșirea din guvern a lui Vlad Voiculescu înseamnă că o carte de joc importantă nu se mai află în mâna jucătorului statal, ci a fost utilizată și urmează să părăsească masa de joc.

Ceea ce-l ajută. În genere, în situații cu o încărcătură emoțională sumbră precum pandemia sau un război, este bine electoral să nu fii în lumina reflectoarelor ci undeva în sală, chibițând alături de spectatori soarta personajelor. Ludovic Orban și-a salvat cariera politică părăsind Palatul Victoria. Fostul ministru al Sănătății a părăsit scena și, pe unul din culoarele dintre rânduri, va fi liber să comenteze alături de noi toți prestația actorilor.

Motive de satisfacție au și oponenții lui Vlad Voiculescu din recent unificatul USR PLUS: temporar el a fost scos din joc. Opoziția de asemenea poate fi fericită, deși astfel de conflicte ar trebui – în mod ideal pentru ea – să aibă loc ceva mai târziu, poate cu un an, maxim doi, înainte de alegerile din 2024; mărirea temperaturii din coaliție vestește o reașezare mai temeinică a situației, reașezare care va avea timp să se cimenteze înainte de alegeri. Premierul Câțu nu și-a solidificat imaginea; a lipsit motivația, story-ul seducător, aspectul politic și planul imaginii publice. Acestea erau vitale în două planuri: PNL deja riscă să pară tatăl taciturn, morocănos și imobil prin comparație cu USRPLUS, o organizație ceva mai flexibilă și rapidă în comunicare; Vlad Voiculescu are o notorietate pozitivă semnificativă, deci e o persoană dificil de contracarat. Dacă Florin Cîțu va mai exista în politică peste un an, acest lucru se va datora învățării lecției furnizate de acest moment. Când soarta vrea să fie blândă cu tine, îți dă un cartonaș galben ca să poți învăța ce trebuie să faci ca să nu te pomenești cu unul roșu. Actul semi-ratat de comunicare în ceea ce privește eliminarea lui Vlad Voiculescu din guvern este un astfel de cartonaș galben.

E posibil să descoperim, peste doar câteva luni sau un an, că subiectul demiterii lui Vlad Voiculescu a fost unul minor, amplificat temporar de emoții fără mare substanță, și că de fapt consecințele reale sunt minuscule. Să punem problema astfel: ce urmează pentru fostul ministru? Mi se pare greu de crezut ca USR PLUS să îl selecteze drept candidat la prezidențiale, în contextul în care are deja două opțiuni cu credibilitate internă solidă – președinții celor două partide care tocmai au fuzionat. O retragere din viața politică este posibilă, dar aici lucrurile depind și de influența „fanilor”, ca și în fotbal aceștia având deseori o perspectivă mult mai clar asumată (dar nu neapărat corectă) privind ce trebuie să facă în continuare „vedeta” – iar o retragere din joc înseamnă dispariția „vedetei” și deci și a … identității de „fan”. O perspectivă interesantă mi se pare candidatura la alegerile locale într-unul din locurile în care USRPLUS nu deține deja primăria: Constanța, Iași sau Cluj-Napoca. După patru sau opt ani de management glorios, Vlad Voiculescu ar putea avea pretenții la o poziție mai înaltă în aparatul public. Însă cronometrul despre care scriu pornește abia în 2024: până la următoarele locale mai sunt trei ani. Este un timp foarte îndelungat în care să stai doar să tocești dezvoltare urbană, să-ți dezvolți conexiunea cu filiala locală și să pupi pe obraji locuitorii orașului – adică să zaci, dintr-o perspectivă națională vorbind, în adormire. Va avea, deci, nevoie de oportunități consistente pentru a-și dinamiza imaginea publică în lunile care vin.