Proiect de oraș – dimensiunea europeană a Bucureștiului?

Am făcut parte dintr-o generație care a terminat liceul înainte de integrarea României în Uniunea Europeană. Pentru majoritatea celor ca noi, accesul la Vest era, prin definiție, unul la Statele Unite.

Motivele nu erau doar culturale, deși în ultimul deceniu al secolului trecut S.U.A. domina majoritatea aspectelor din acest domeniu. Universitățile americane ofereau burse – cele europene mai puțin spre deloc. Ideea de a obține o licență sau un master la o universitate aflată pe continent era practic inexistentă. Experiența de a studia la standarde vestice, totul la o oră sau două de acasă, este pe atât de cunoscută celor cu vârsta sub 30 de ani pe cât ne este nouă de străină.

M-am născut în București și am trăit în acel oraș și înainte, și după o ședere îndelungată în Statele Unite. Privind lucrurile din această perspectivă, adică după patru ani de New York, Boston și Philadelphia, tranziția înapoi spre București nu era chiar atât de șocantă. Prin comparație, centrul orașului avea și are un șarm specific, care poate fi găsit în puține locuri din S.U.A..

REACȚIE Tatăl Valentinei, femeia ucisă de iubit și aruncată în Olt, copleșit de durere: „El o să vină acasă. Pe fata mea n-o mai aduce nimeni înapoi”

16:13

CONTROVERSĂ Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins cererea Poloniei de suspendare temporară a aplicării acordului cu blocul Mercosur. Ce argumente aduce instanța de la Luxemburg

16:12

Cu trecerea anilor, însă, am început să cunosc mai bine Europa. Iar dimensiunea europeană a Bucureștiului în ochii mei s-a recalibrat, micșorându-se spre a părea aproape invizibilă. Orașul are, în mod indiscutabil, câteva din trăsăturile fundamentale ale unei metropole americane care sunt absente pe vechiul continent. Găsim în București un transport în comun ineficient și decredibilizat, o dependență majoră a locuitorilor de autoturismul propriu, o atitudine constantă de suspiciune competitivă (foarte familiară celor care cunosc mentalul new-yorkez), frenezie, stres, independență, lipsa sentimentului civic și al responsabilității față de comunitate, venituri mari, vioiciune, muncă peste program și performanță profesională la cote extrem de înalte. Engleza domină; limbile principale ale Europei – germana și franceza – sunt cunoscute de puțini. Pe cât pot să măsor, interesul față de politica americană, muzica din acea țară sau evoluțiile tehnologice de acolo sunt în capitală la cote fără egal în România. Moldova, din motive ținând de migrație, este conectată la Italia și Spania; infrastructura (altor țări) ajută ardelenii să stabilească legături puternice cu Europa Centrală, a merge la festival la Budapesta sau la plajă pe coasta Adriaticii fiind activități uzuale. Cu excepția conexiunii cu Bruxelles, evidentă în cazul anumitor elite, Bucureștiul „sare” peste Europa de parcă n-ar fi, extragându-și seva de peste ocean.

Imaginea de mai sus este doar jumătate din întreg. Dacă Bucureștiul este cel mai estic oraș american, este și cel mai vestic oraș al Asiei. Disonanța dintre grija pentru apartamentul propriu și nepăsarea față de spațiul public este caracteristică Palestinei. Gustul pentru paragină, maldărele de gunoaie necolectate, zonele lăsate pârloagă în ciuda potențialului evident (exemple există pe strada Viitorului, strada Colțea și câte și mai câte) sau zecile de blocuri și clădiri de birouri lăsate neterminate sunt atipice Europei. Regăsim la rădăcina acestor fenomene neîncrederea față de viitor caracteristică societăților instabile din alte continente, dar și elemente otomane, precum lentoarea birocratică impasibilă sau, pur și simplu, lenea. Bucureștiul este ludic, erotic și vulgar în moduri fascinante, uneori atrăgătoare – alteori grețoase; această stare de fapt îl face asemănător capitalei Indiei mai degrabă decât capitalei Suediei, îl fac frate al Beirut-ului mai degrabă decât al Linz-ului.

Nu prea găsim în București trăsăturile unui oraș european. Există încă un șoc electric, al schimbării de lume, atunci când ajungi din capitala României în Viena sau Bratislava. Dar Bucureștiul este, prin geografie și economie, obligat să se conecteze la Europa. Este, oficial, al cincilea oraș din U.E. pe baza mărimii populației, dar probabil al treilea, odată ce luăm în calcul oamenii rămași în chirie după terminarea facultății. S-ar putea ca extinderea și explorarea acestei componente europene a identității Bucureștiului să aducă o creștere substanțială în fericirea locuitorilor și calitatea vieții. Ce ar însemna asta?

Orașele europene sunt bazate în primul rând pe tihnă. Spațiile verzi sunt numeroase. Poluarea fonică este redusă. Transportul în comun este eficient și predictibil. Administrația publică își ia în serios obligațiile, încurajând cetățenii să se comporte la fel. Este plăcut să te plimbi pe stradă, să ieși la o întâlnire cu prietenii, a merge la un concert de un fel sau altul este o experiență atractivă. Nu te stresezi datorită excrementelor de câini, mașinilor parcate în drumul tău, dalelor puse aiurea, autobuzelor hiper-aglomerate, comportamentului nesimțit al chelnerilor sau organizatorilor.

O altă trăsătură europeană este orientarea spre modele de mobilitate care nu au în centru autoturismul propriu – scump și ineficient din punct de vedere spațial (trei sau patru oameni circulă ocupând spațiul în care, într-un autobuz, s-ar putea afla 40). Bucureștiul are în centru străduțe de început de secol 19 și câteva bulevarde comuniste gândite pentru câteva zeci de mii de mașini. Dar toată lumea se comportă de parcă ar fi un oraș american vast, gândit cu rigla și întins pe o arie imensă. Phoenix, capitala statului Arizona, are o populație apropiată de a Bucureștiului, însă are o suprafață de șase ori mai mare. București crede că este Phoenix. Dar nu este.

O altă trăsătură a orașelor europene este gândirea diferențiată. Zona istorică este protejată și gândită aparte, fiind pietonalizată. Râul care traversează orașul este o oportunitate, nu un obstacol. Organizarea pe sectoare a Bucureștiului împiedică formularea unei gândiri din acest punct de vedere. Potențialul turistic al orașului, cât e și el (istoria nu-i permite să joace în aceeași ligă cu Berlin sau Barcelona), este redus artificial. Boala nu este specifică Bucureștiului – Timișoara are un centru dărăpănat cu un potențial pentru care alte orașe europene ar plăti miliarde – dar retează posibilități de creștere ale capitalei României.

Cred că, vrând-nevrând, în București vor apărea priorități de natură europeană. Recenta grijă față de poluare este un semn bun. Generațiile mai tinere, pentru care Milano sau Paris sunt punctul de referință (și nu Los Angeles sau Dallas), vibrează pe coordonate europene într-o măsură mai mare decât înaintașii lor. Influența modelului european de dezvoltare al ariei metropolitane este deocamdată doar o notă muzicală în fundal, dar va deveni extrem de relevantă în deceniile următoare. În perioada următoare, când auzi despre o evoluție sau schimbare de vreun fel în capitală, poți introduce și acest nou reper. Devine orașul un reprezentant și mai de seamă al Orientului? Se americanizează? Sau intră în făgașul european?