Rusia, prizoniera lui Putin…

Rusia, prizoniera lui Putin...
Publicat: 04/04/2022, 17:58
Actualizat: 04/04/2022, 21:58

”Dacă ajungi la masa negocierilor și spui ca tu deții adevărul absolut și că acest adevăr este final, nu vei obține nimic”, nota Harri Holkeri, fost premier al Finlandei în perioada 1987 – 1991, iar o astfel de concluzie este foarte potrivită în contextul așa-ziselor negocieri dintre Ucraina și o Federație Rusă care pune presiune prin bombardamente nemiloase și, iată, prin urme tragice ale trecerii sale prin localitățile ucrainene.

Masacrul de la Bucha – acolo unde, potrivit primarului din localitate, soldații ruși au comis atrocități și au însângerat, la propriu, străzile – este doar un exemplu care confirmă că războiul îi transformă pe unii oameni în monștri. ”Un genocid”, a spus Volodimir Zelenski. Două cuvinte doar, și o mare durere. O durere care nu este numai a Ucrainei, este a noastră, a tuturor, așa după cum Papa Francisc a transmis că nu învățăm nimic din toate războaiele lumii și suntem, cu toții, vinovați.

De partea cealaltă, Moscova îmbățoșat-militarizată nu numai că nu crede în lacrimile celor care și-au pierdut apropiații, dar spune că totul este o farsă, o punere în scenă, un film horror, în fotoliul regizoral aflându-se SUA și NATO. Cu alte cuvinte, soldații ruși n-au ucis pe nimeni, n-au violat pe nimeni, n-au trecut cu tancurile peste nimeni, iar ucrainenii s-au decis să arate lumii – prin fake-news lacrimogen, magistral regizat –  că Rusia este Vinovatul Mondial.

Ministerul rus al Apărării a respins, imediat, acuzațiile venite de la Kiev, argumentând că forțele ruse au părăsit Bucha pe 30 martie, în timp ce patru zile mai târziu au fost prezentate ”dovezi false” ale presupuselor crime, când agenții SBU (n.red. – Serviciul de Securitate al Ucrainei) au sosit în localitate.

Firește că atunci când este vorba despre crime de război nu va veni niciun vinovat care să recunoască tot și să își ceară iertare victimelor. E mult mai simplu să negi. Totuși, ancheta se află în curs de desfășurare, cadavrele înhumate în gropi comune de tristă amintire vor fi exhumate, iar adevărul va ieși, până la urmă, la lumină.

Doar morții nu se vor mai întoarce la viață, iar lacrimile neșterse se vor întipări, ca un stigmat, pe chipurile celor loviți nu de soartă, în primul rând, ci de rânjetul malefic al războiului.

În rest, se negociază la sânge. Față în față sau în sistem videoconferință, reprezentanții Rusiei și ai Ucrainei încearcă să ajungă la un compromis. Numai că până la a se ajunge la acel mult dorit compromis și la atât de așteptata pace, Rusia vine la masă, cum se spune, cu cuțitul între dinți. Este un cuțit nevăzut, așa este, dar condițiile sunt clare, umilitoare și demne de a fi refuzate de trimișii lui Volodimir Zelenski.

O ”neutralitate” a Ucrainei, în viitor, o ”demilitarizare”, adio NATO, adio regiune Donbas, acceptarea ideii că Peninsula Crimeea aparține Rusiei care a înșfăcat-o, fără luptă, în anul de grație 2014.

În context, pentru ca nimeni să nu aibă dubii referitoare la poziția Federației Ruse, negociatorul-şef al Kremlinului, Vladimir Medinski, a spus că va repeta ”iar și iar” că – în ceea ce privește Crimeea și Donbas – nu există o schimbare de poziție a Rusiei, dorindu-se o ”Crimee rusă şi un Donbas independent”. Cum s-ar spune, să fie negociere, dar să fie așa cum dorim noi, rușii!

Rusia nu se joacă, pretinde și are dorința ca toate aceste cereri să fie acceptate de partea ucraineană. Plus că în Ucraina se află armata rusă, cu toate problemele ei de logistică  – negate de Moscova – și în pofida noilor repoziționări ale trupelor, după ce ar fi fost îndeplinite (?) unele ”obiective militare”. Firește, (mai) nimeni nu înțelege nimic din astfel de comunicate ale Ministerului rus al Apărării, singura certitudine fiind negocierile ”fără număr” și morții.

Inevitabil și dureros, accentul trebuie pus tot pe victimele acestei ”operațiuni militare speciale” pe care Vladimir Putin a ordonat-o în dimineața zilei de 24 februarie.  

Cum Kremlinul a depus toate eforturile pentru a demonstra opiniei publice mondiale că își dorește negocieri, numai că partea ucraineană trage de timp și pune piedici, masacrul de la Bucha devine încă o piesă dintr-un puzzle agreat de Moscova. În consecință, deja s-au făcut auzite voci care au spus că negocierile sunt iarăși în impas fiindcă Ucraina îndreaptă un deget acuzator către Rusia, cu toate că aceeași Rusie – redescoperindu-și, brusc, o emotivitate de-a dreptul feciorelnică – nu are nicio vină. Nu a mâncat usturoi, gura nu îi miroase, totul se rezumă la provocări occidentale & ucrainene.

Te și miri, de altfel, în asemenea condiții și ascultând astfel de declarații, cum de Kremlinul nu îl trimite pe purtătorul de cuvânt Peskov să spună, senin, că de fapt Rusia a fost agresată de Ucraina, iar tot ceea ce vedem în orașele ucrainene bombardate este o iluzie.

Din nefericire, războiul din Ucraina este departe de a fi încheiat, iar un raport ONU prezintă cifre seci. Sunt 3.455 de victime civile de la începutul acestui conflict pe care Federația Rusă l-a dorit și l-a inițiat sub bagheta ”Țarului” Vladimir Putin. 1.400 de morți, peste 2.000 de răniți, vieți distruse, destine frânte, gropi comune în care nu au fost înmormântate doar trupurile unor nefericiți, ci și speranțele. Și mai grav este că discutăm despre cifre estimate, dar numărul victimelor este, cu siguranță, mult mai mare.

Firește, după un asemenea bilanț, perspectivele sumbre capătă noi accente. Fiindcă cinica ”operațiune militară specială” pusă în scenă de Vladimir Putin și apropiații săi de la Kremlin a intrat deja într-o nouă fază. Ceea ce înseamnă alți morți, alte distrugeri, alte atrocități, alte crime de război despre care Moscova spune că sunt invenții ale adversarului. Mașina de propagandă a Kremlinului funcționează la capacitate maximă, fiecare rotiță a angrenajului este bine unsă, numai că și vremurile s-au schimbat, și oamenii s-au schimbat, iar puterea de convingere a pumnului bine mascat mediatic nu mai dă roadele din alți ani.

Acesta este și motivul pentru care Rusia – prizonieră a lui Putin – are momente de încrâncenare vizibilă și este aproape isterizată la gândul că pionii propagandei sunt eliminați, încetul cu încetul, de pe toate rețelele sociale ale lumii. Sunt occidentale, deci țin cu Ucraina, afirmă oamenii lui Putin, așa că blocarea lor, în Rusia, a fost prima mișcare prin care rușii au fost păstrați în paranteza informațiilor venite numai pe canalele oficiale ale statului rus.

”Nu trebuie să încerci niciodată să câștigi toți banii într-o afacere. Lasă-l și pe celălalt să câștige, deoarece dacă ai reputația unui om care câștigă mereu toți banii, nu vei încheia multe afaceri”, spunea și J. Paul Getty, industriașul pragmatic până-n pânzele albe care a fondat Getty Oil Company în 1942 și a fost patriarhul celebrei familii Getty.

Da, războiul costă, iar Rusia negociază în așa fel încât să câștige tot. Vrea să ia întreg potul, iar pentru asta recurge la toate modalitățile, inclusiv la atrocități prin care populația ucraineană poate fi înspăimântată și redusă la tăcere.

Totuși, Rusia pierde incomensurabil pe termen lung, devine o țară-paria care, din cauza lui Vladimir Putin – cel care o strânge în brațe până la punctul unei sufocări ireversibile, ca într-o absurdă și perfidă deviație sexuală -, nu numai că va rămâne într-o margine a lumii, rumegându-și frustrările (imperialiste?), dar nici nu va mai avea capacitatea de spera într-o ștergere a datoriilor trecutului.

Sunt datorii de sânge, de viață și de moarte, or astfel de datorii nu se vor prescrie niciodată…

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole de investigație, politică internă, politică citeste mai mult