Prima pagină » Știri politice » Alexandru Rogobete: „Odată cu aplicarea CASS-ului, venitul nu o să scadă / Avem milioane de concedii fictive”

Alexandru Rogobete: „Odată cu aplicarea CASS-ului, venitul nu o să scadă / Avem milioane de concedii fictive”

Cristina Corpaci

Comisiile reunite de sănătate ale Camerei Deputaților și Senatului l-au avizat favorabil, luni, pe Alexandru Rogobete, propus pentru funcția de ministru al Sănătății.

Potrivit acestuia, un alt obiectiv important, prevăzut în programul de guvernare, este dat de atragerea de noi surse de finanțare în domeniul sănătății prin lărgirea semnificativă a bazei de contribuție a CASS, dezvoltarea asigurărilor private și complementare de sănătate, restructurarea anumitor programe și optimizarea lor pentru o eficientizare cât mai bună.

Ministrul propus al Sănătății a vorbit despre noi măsuri în cazul pacienților și aplicarea CASS-ului.

„Venitul lor (nr. al pacienților) nu va scădea pentru că în momentul de față, atunci când erai sau când un pacient era în concediu medical, venitul era mai mare. Deci odată cu taxarea concediilor medicale, venitul de zi cu zi, de lună de lună al pacientului nu va scădea. În momentul de față, atunci când un pacient este în concediu de boală, venitul la finalul lunii este mai mare tocmai pentru că acel venit nu se impozitează CASS.”

„Odată cu această reglementare și cu aplicarea CASS-ului, venitul nu o să scadă, adică va fi același venit ca într-o zi, ca într-o lună în care merge la muncă.”, a mai spus Rogobete.

Ministrul propus al Sănătății a vorbit și despre concediile fictive și despre măsurile care s-ar putea lua.

„Avem milioane de concedii fictive. Asta este una dintre măsurile care va descuraja pacienții și medicii, pe de altă parte, să mai elibereze acest tip de concedii medicale fictive.”, a mai spus ministrul propus.

„Nu este vorba de nicio poliție a concediilor medicale. Vor fi verificate fișele medicale ale medicilor și modul în care acestea au fost acordate, din punct de vedere medical, nu vom fugi după pacienți, nu va merge nimeni acasă la nimeni să verifice unde este pacientul.”

Întrebat despre situația în care medicul minte în fișa pacientului, Alexandru Rogobete a mai spus că: „Acest lucru poate fi verificat pentru că există elemente medicale de control care să poată demonstra dacă a minți sau nu a mințit. Această măsură nu va reduce cu 100% concediile fictive, dar este o măsură de a descuraja acest lucru.”

Alexandru Rogobete a mai spus că taxarea CASS a pensiilor de peste 4.000 de lei se face la diferența de peste această sumă, nu la suma întreagă.

„Vreau să fac o precizare importantă: se va plăti CASS în valoare de 10% pentru pensiile, care au o valoare de 4.000 lei, dar pentru diferența de peste 4.000 lei, adică dacă există o pensie de 5.000 lei, se va plăti 10% din 1.000 lei. Deci nu se taxează întreaga pensie de 4.000 lei.”

sursa foto: Andreea Alexandru/Mediafax

CITIȚI ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace