Prima pagină » Știri politice » Antonescu: Am discutat cu președintele CSM, ar putea veni miercuri la comisia de revizuire

Antonescu: Am discutat cu președintele CSM, ar putea veni miercuri la comisia de revizuire

Președintele comisiei de revizuire a Constituției Crin Antonescu a declarat, luni, că a avut o discuție cu președintele CSM privind participarea unor reprezentanți ai acestui for la lucrările comisiei, precizând că miercuri ar putea fi discutate subiectele legate de sistemul judiciar.

Președintele comisiei de revizuire a Constituției Crin Antonescu a declarat, luni, că a avut o discuție cu președintele CSM privind participarea unor reprezentanți ai acestui for la lucrările comisiei, precizând că miercuri ar putea fi discutate subiectele legate de sistemul judiciar.

Antonescu a declarat că a avut deja o discuție cu președintele CSM, Oana Schmidt Hăineală, privind participarea la lucrările comisiei de revizuire a Constituției.

„A rămas să stabilim, în funcție și de programul dumnealor, când să vină. Eu cred, de exemplu, că ziua de miercuri, care probabil va fi dedicată capitolului privind sistemul judiciar, că presupun că aici este interesul cel mai important al domniilor lor, ziua de miercuri e foarte bună și sunt invitați”, a declarat liderul PNL.

El a precizat că reprezentanții CSM pot participa la orice ședință a comisiei, unde vor putea face propuneri.

Consiliul Superior al Magistraturii îi va solicita președintelui Senatului Crin Antonescu să invinte reprezentanți ai Consiliului la ședințele Comisiei pentru revizuirea Constituției, pe care acesta o conduce, în special când „se discută arhitectura constituțională a Autorității Judecătorești”.

La propunerea conducerii, plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a suplimentat ordinea de zi a ședinței de luni și a hotărât cu unanimitate de voturi adresarea către președintele Senatului a solicitării de a invita Consiliul Superior al Magistraturii, prin reprezentanți, la ședințele Comisiei comune a Camerei Deputaților și a Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției, în special la acelea în care se discută arhitectura constituțională a Autorității Judecătorești”, se arată într-un comunicat al consiliului.

CSM va mai cere să îi fie înaintată actuala formă a propunerii legislative de revizuire a Constituției, care să cuprindă amendamentele propuse și adoptate în cadrul comisiei, ce nu se regăsesc pe pagina de internet a Senatului, a mai hotărât, cu unanimitate de voturi plenul.

De asemenea, toți membrii CSM prezenți la ședința de luni au votat pentru adresarea către comisia parlamentară a două solicitări de revenire asupra unor propuneri de revizuire.

Prima se referă la revizuirea articolului 52 alineatul 3 din Constituția României, privind obligația statului de a exercita în mod obligatoriu acțiunea în regres împotriva magistraților, CSM considerând că nu sunt întrunite standardele europene în materie și că propunerea este contrară opiniilor/avizelor date constant de Comisia de la Veneția (Comisia pentru democrație prin drept).

Cealaltă cerere se referă la propunerea adoptată privind obligația de prezentare a oricărei persoane în fața comisiilor parlamentare. „Textul poate crea confuzii, în sensul că ar putea fi chemați procurorii și judecătorii de caz sau reprezentanții Ministerului Public sau ai instanțelor, în legătură cu cauze aflate pe rolul parchetelor sau instanțelor”, arată CSM.

„Menționăm că, deși – încă din data de 12 martie 2013 – Consiliul Superior al Magistraturii si-a exprimat, în mod constant, disponibilitatea de a participa – în limitele atribuțiilor sale legale și constituționale – la ședințele Comisiei comune a Camerei Deputaților și a Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției, până la momentul actual nu s-a dat curs acestor solicitări”, se mai spune în comunicatul CSM.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bloomberg: România a cheltuit 1 miliard de euro pentru a-și apăra moneda în timpul declinului global din martie
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Două zodii vor avea parte de un miracol în Săptămâna Patimilor. Sunt binecuvântate de Divinitate înainte de Paște, o perioadă luminoasă le așteaptă
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Rusia este pregătită să ajute la soluționarea războiului din Iran