BĂSESCU ÎN CHILE. Reportaj Gândul din țara care, în aceste zile, nu are ochi decât pentru Castro. Cum au ajuns filmele lui Nicolaescu la Santiago

Oamenii din Santiago au eliberat orașul. Mai toate magazinele și-au tras obloanele, în vilele cu terase largi și piscine în loc de acoperiș au rămas doar menajerele. De parcă 5 milioane de chilieni ar fi dispărut brusc din Capitală, ca să se mute 100 de kilometri spre Pacific, la plajă.

În locul lor, s-au instalat gărzi de securitate cu pistoalele la vedere, eurobirocrați în costume și cămăși scrobite și câțiva protestatari rămași să țină caldă rezistența împotriva ideii că micul cubanez Castro, Raul Castro, e primit cu covor roșu în cel mai bine văzută democrație din America de Sud. În Chile. La masă cu Raul Castro stă două zile și Traian Băsescu. Scopul său numărul unu: să ducă vagoanele Astra la fabricat și în Brazilia.

Micile plăceri ale chilienilor: piscinele și Raul Castro

Cu toate starurile politice ale UE la Santiago, chilienii îi sorb doar lui Castro fiecare gest. Tăcerea semidictatorului cubanez la aeroport ocupă pagini de ziare și minute bune de emisie TV, chiar și la CNN. Unde stă, cum i-au blindat geamurile la reședința ambasadorului – căci nu stă la hotel – și au blocat străzile din jur, cum e păzit de 40 de gărzi de corp.

JOBURI Angajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut

01:58

RĂZBOI Netanyahu anunță staționarea permanentă a trupelor israeliene în sudul Libanului până când Hezbollah nu va mai reprezenta o amenințare pentru Israel

23:54

Fratele lui Fidel Castro îi eclipsează de departe pe Angela Merkel și pe Jose Manuel Barroso, față de care chilienii de rând ridică nepăsători din umeri.

La Summitul UE cu țările din America Latină și din zona Caraibelor s-au strâns 60 de șefi de stat. Castro e singurul titrat oficial de chilieni după ce trece relaxat pe covorul roșu pe sub o perdea de apă care se scurge în piscină. Da, piscina e un must have în Chile. O găsești pe acoperișul clădirilor rezidențiale, sub pardoseala teraselor, la Summitul șefilor de stat veniți să negocieze investițiile. Căci dinspre UE vin în America Latină cei mai mulți bani.

Definiția libertății în Cuba: „Apartamentele se vând fără restricții”

Chilienii au ieșit de mult de sub Allende și de sub Pinochet. Fascinația regimurilor autoritare le-a rămas însă intactă. Un cor de copii cu eșarfe la gât a fost urcat pe scenă în sala întâlnirii să le cânte primilor oameni în țările lor. În cinstea lor, s-a dat și un spectacol tradițional de călărie. Totul privat, filmat numai de ziariștii guvernnamentali, chiar dacă chilienii n-au moguli. Deocamdată.

Pe taraba de ziare a lui Ricardo Saldira Zarria, toate publicațiile, până și „The Clinic”, o „Academie Cațavencu” chiliană, deschid ediția cu Raul Castro.

Trecut de 50 de ani, trecut și prin regimurile Allende și Pinochet, dar și prin vreo 50 de cutremure mari, care l-au prins între mobile și i-au trântit televizorul peste picioare la 8,8 grade pe Richter, Ricardo înțelege de ce chilienii n-au ochi decât pentru Raul. „E prima dată când vine de când e președinte. Fiul meu cel mare a fost anul trecut în Cuba. Nu mai e ca pe vremea lui Fidel. Acum poți trece granița si apartamentele se cumpără și se vând fără restricții”. Asta ar fi pentru un chilian de rând definiția ieșirii tehnice din dictatură.

Chilienii nu simt criza

La ei, în Chile, se cumpără ca-n România, pe credit. Un apartament modest, în Santiago, merge spre 20 de milioane de pesos, adică vreo 50.000 de dolari, pe care banca îi cere în 10-12 ani. Un apartament te ține însă două vieți, indiferent câte cutremure ar veni: „Noi de cutremure nu ne mai temem. Ne zgâlțâie bine, dar trec. De tsunami da, ne e frică”, spune Ricardo, care trăiește măcar un cutremur de peste cinci grade pe lună.

Criza în Chile e un termen pe care oamenii nu-l înțeleg. Au turiști, exportă somon și vinuri bune, construiesc încet, dar sigur și continuu. Nu vorbesc decât spaniolă, chiar și cei mai tineri, dar n-au complexe.

Ei, chilienii, câștigă de la 300 de dolari, la mătură, așa cum face Luis, la peste 1.000 în construcții. Guvernul nu le dă mai nimic pe degeaba, doar îi scutește de câteva impozite pe cei care câștigă chiar mai puțin de 300 de dolari.

Cum a ajuns Sergiu Nicolaescu în Chile

La celălalt capăt al lumii, România e aplaudată cu entuziasm, dar de multe ori confundată cu Rusia. „Nicolai (Ceaușescu, n.r.)? Îl știu, a fost un lider prin Rusia. Așa-i?”, zice omul care citește în fiecare zi toate ziarele. Cu Sergiu Nicolaescu, în schimb, lucrurile sunt mai clare: „O, da, i-am văzut un film, a fost și la TV, și la cinema, ceva cu oameni mulți și curajoși care luptau”. Drept urmare, din chioșcul lui de lângă Universitatea Catolică din Santiago, colț cu refugiul unui agent responsabil cu securitatea pe stradă și fascinat de Papă, Ricardo Saldira Zarria crede că „românii sunt un popor curajos”.

GALERIE FOTO:

Corespondență din Santiago de Chile de la Anca Simina