Prima pagină » Știri politice » Camera Deputaților anunță ce se întâmplă cu postul de deputat al Monicăi Iacob Ridzi

Camera Deputaților anunță ce se întâmplă cu postul de deputat al Monicăi Iacob Ridzi

Camera Deputaților anunță ce se întâmplă cu postul de deputat al Monicăi Iacob Ridzi
Camera Deputaților anunță ce se întâmplă cu postul de deputat al Monicăi Iacob Ridzi

„A sosit la Biroul Permanent raportul Comisiei juridice în privința deciziei Tribunalului București, Secția penală, în privința Monicăi Ridzi, urmează cursul firesc, la următoarea ședință va fi vacantat postul”, a spus Mircovici, după ședința conducerii Camerei.

Tribunalul București a transmis Camerei Deputaților o decizie privind sentința penală definitivă prin care Monica Iacob Ridzi fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Și deputatul UNPR Gigi Nețoiu se află în închisoare, însă mandatul său nu a fost vacantat deoarece Camera Deputaților nu a primit încă de la Tribunal decizia condamnării acestuia.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cod galben de vânt puternic în nouă județe și în Capitală
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Sfântul Nicolae și Legenda lui Moş Nicolae. Ce nume se sărbătoresc azi
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
De ce Rusia nu va accepta pacea fără „Centura de Fortărețe” a Ucrainei - ultimul obstacol din calea armatei lui Putin în Donbas
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
De ce exercițiile fizice sunt atât de benefice pentru sănătate? Cercetătorii sunt cu un pas mai aproape de a afla!