Prima pagină » Știri politice » Campanie cu emoții. O parte a scenei s-a rupt în timpul lansării candidaților USL

Campanie cu emoții. O parte a scenei s-a rupt în timpul lansării candidaților USL

Campanie cu emoții. O parte a scenei s-a rupt în timpul lansării candidaților USL
O parte a scenei sălii de spectacole a Liceului "Alexandru Mocioni", din orașul Ciacova, județul Timiș, s-a rupt, sâmbătă seară, în timpul lansării unor candidați ai USL.

O parte a scenei sălii de spectacole a Liceului „Alexandru Mocioni”, din orașul Ciacova, județul Timiș, s-a rupt, sâmbătă seară, în timpul lansării unor candidați ai USL, o fetiță aflată pe scenă fiind la un pas de a fi strivită de boxele amplasate în apropierea ei.

Candidații USL pentru Colegiul 10 Camera Deputaților și Colegiul 3 Senat au fost lansați, sâmbătă seară, în orașul Ciacova, din județul Timiș, pe scena sălii de spectacole din incinta Liceului „Alexandru Mocioni”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În timpul discursurilor, boxele amplasate pe scenă au început să vibreze puternic, iar o parte din dușumeaua șubredă a cedat.

O fetiță aflată pe scenă a alunecat printre scândurile rupte și a fost la un pas de a se prăbuși peste ea și boxele aflate în apropiere, însă unele persoane aflate pe scenă au intervenit la timp.

Printre cei aflați pe scenă a fost și președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, care a promis că va aloca fonduri pentru a repara scena.

„Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă pe scenă era o serbare și se aflau copii. De mai bine de zece ani nu s-a reparat nimic la acea scenă. Vom aloca bani pentru a repara sala de spectacole a liceului din Ciacova”, a declarat Bojin pentru corespondentul MEDIAFAX.

În Colegiul electoral 10 Camera Deputaților candidează, din partea USL, deputatul Gheorghe Ciobanu, iar contracandidat, din partea ARD, îi este primarul orașului Deta, Petru Roman.

În Colegiul electoral 3 Senat, candidează, din partea USL, vicepreședintele PSD Timiș, Matei Suciu, iar contracandidat din partea ARD este președintele PDL, Vasile Blaga.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ce țară a interzis pariurile sportive din online? Președintele le consideră un „cancer”
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!