Prima pagină » Știri politice » Ce a verificat DNA în comuna Nana, unde Ioana Băsescu și-a cumpărat un teren. Șeful ANRP: DNA a acționat legal, nu am verificat ceva la cererea procurorului Papici

Ce a verificat DNA în comuna Nana, unde Ioana Băsescu și-a cumpărat un teren. Șeful ANRP: DNA a acționat legal, nu am verificat ceva la cererea procurorului Papici

Ce a verificat DNA în comuna Nana, unde Ioana Băsescu și-a cumpărat un teren. Șeful ANRP: DNA a acționat legal, nu am verificat ceva la cererea procurorului Papici
Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății (ANRP), George Băeșu, susține că procurorul Papici (DNA) nu i-a cerut să verifice anumite terenuri din județul Călărași.

Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății (ANRP), George Băeșu, susține că procurorul Papici (DNA) nu i-a cerut să verifice anumite terenuri din județul Călărași. El a precizat că ANRP i s-a cerut să-și spună punctul de vedere față de transferul unor terenuri ale Institutului Agronomic Fundulea către mai multe primării din județul Călărași, inclusiv cea din Nana. Mai mult, Băeșu, a declarat, la doar câteva minute după ce premierul Ponta a anunțat înființarea unei comisii speciale pentru modul în care procurorii au intervenit în favoarea unei persoane private, în speță Ioana și Traian Băsescu, că DNA a acționat legal și că astfel de acțiuni „sunt de dorit în continuare”.

„Nu am verificat noi nimic la solicitarea domnului Papici sau a altor procurori din această țară vizavi de anumite terenuri. Noi am verificat sau am fost solicitați să ne exprimăm punctul de vedere legal ca autoritate care se ocupă în țara asta cu acest lucru asupra unor proceduri folosite în transferul unor terenuri ale statului, în speță ale Institutului Agronomic Fundulea la Comisia Județeană Călărași și de acolo la comisiile locale de fond funciar, adică la primării, care ulterior au pus în posesie oameni”, a precizat Băeșu.

Astfel, acesta a explicat că mai multe localități din Călărași au reclamat faptul că nu au terenurile necesare pentru restituirea proprietăților. Atunci s-a decis ca suprafețele să fie luate de la Institutul Agronomic Fundulea. ANRP și DNA susțin că acest transfer nu a fost legal și că localitățile din Călărași aveau suprafețele disponibile pentru restituire. De aceea, DNA a cerut ANRP să își spună punctul de vedere față de acest transfer de terenuri, printre care și cele din comuna Nana, unde fiica președintelui, Ioana Băsescu, și-a cumpărat recent 300 de hectare.

„Între mai multe localități din Călărași a existat un transfer de liste, oameni din mai multe localități, cărora chipurile în localitatea respectivă nu li s-a identificat și nu li s-a putut da teren au fost mutați cu listă și cu suprafețele la care era îndreptățiți la Fundulea. În cursul acestor verificări, inclusive pentru Nana și alte localități, s-a constatat că existau suprafețe disponibile. La Nana și în alte localități se luase teren și înainte de la stat, de la Agenția Domeniilor Statului. Acestea sunt terenuri bune, în care s-a investit de stat. Se pune problema dacă aceste terenuri luate de la ADS, fie  la Fundulea au fost mutate legal de la stat prin comisiile județene către comisiile legale și cine sunt oamenii la care au ajuns acele terenuri. Colegii mei care au făcut controlul și cred că domnii procurori tot în legătură cu aceasta au avut îndoieli”, a subliniat Băeșu.

Șeful ANRP a precizat că verificările făcute de DNA au avut loc în lunile mai și iunie.  Băeșu a explicat și de ce a apărut numele procurorului Papici în această problemă.

„E o verificare de la începutul anului, cerută de Parchetul General prin DNA și așa cum vă spuneam nu este singura cerere și nu numai DNA. Eu am trimis-o către domnul Papici pentru că dumnealui este șeful Secției. Nu știu cine exact a semnat adresa către noi. Anul trecut am trimis două sute de dosare la DNA, dosare fie pe numele unor persoane, în majoritate cesionari. DNA și alte Parchete știu mai multe lucruri și aștept ca ele să se concretizeze. Nu ne explică nouă DNA de ce verifică și nu cred că ar fi normal”, a continuat explicația președintele ANRP.

Potrivit acestuia, aceste transferuri de terenuri de la Institutul Fundulea către primăriile din Călărași au avut loc în 2007, 2008  și 2009.

„Solicitarea DNA vizează modul în care s-a făcut transferul unor terenuri de la stat, din administrarea statului, cred că la momentul acela avea legătură cu Ministerul Agriculturii. Sunt semne de întrebare în legătură cu această insuficiență de terenuri. Solicitarea Parchetului de a verifica modul în care s-au transferat terenuri și cum s-au pus în posesie acești oameni, nu este doar normal, este de dorit în continuare. Trebuie să verificăm cum au ajuns unele terenuri, am impresia că uneori s-au dat terenuri supraetajat”, a afirmat Băeșu.

Deși parlamentarii USL au solicitat înființarea unei comisii de anchetă privind modul în care procurorul Papici s-a implicat în cumpărarea terenului din Călărași de către Ioana Băsescu, șeful ANRP a spus că nu „are ce să reclame DNA”, ci dimpotrivă, când are suspiciuni le trimite la DNA,

„Punctul nostru de vedere față de terenurile de la Călărași a fost exprimat în acel raport trimis DNA. Terenurile de la Institutul Fundulea au ajuns la niște comisii județene și la cele locale în condițiile în care acolo exista rezervă de teren, ceea ce nu justifică trecerea terenurilor la Călărași. De aici încolo hotărâște DNA”, a conchis George Băeșu.

PSD a cerut astăzi înființarea unei comisii de anchetă în cazul achiziționării de către familia prezidențială a unui teren în Călărași și a implicării implicarea unor instituții ale statului  în acest caz, a anunțat miercuri premierul Victor Ponta. Ideea este susținută și de președintele Senatului, Crin Antonescu, care s-a declarat „total de acord”.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan, interviu pentru POLITICO: „Alegerile anticipate nu sunt opțiunea mea preferată”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Monica Gabor, de nerecunoscut la 39 de ani. Unde s-a angajat, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Nicușor Dan, pus într-o poziție de șah după reținerea lui Georgescu. De ce dizovarea Parlamentului ar fi o mișcare greșită, dacă Mureșan ar fi respins
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Click
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Scandalul de la Asia Express a atins dimensiuni penale! Maurice Munteanu, amenințat cu moartea de iubitul Valeriei Lungu
Ce se întâmplă doctore
Etajul de la bloc care poate avea facturi mai mici la încălzire. Aceste apartamente sunt cele mai căutate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Rovinieta ajunge la 330 de lei pentru unele mașini. Schimbare majoră pentru șoferi din 1 octombrie
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Vremea caldă și uscată poate accentua tusea. Care ar putea fi remediul?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii