Ce nu s-a văzut la TV în campania electorală. Marea bătălie a partidelor în online

Publicat: 11/12/2016, 11:17

Partidul Național Liberal – „România, înainte”

PNL și-a concentrat mesajele de campanie pe comparația între premierul pe care l-ar propune PSD, în persoana lui Liviu Dragnea, și cel pe care îl susțin liberalii, în persoana lui Dacian Cioloș. Tonul a fost dat, în perioada de pre-campanie, de sloganul PNL „Îndrăznește să crezi în România condusă de oameni cinstiți”, cu care liberalii au ieșit în fața electoratului după ce PSD a venit cu sloganul „Îndrăznește să crezi în România”. În fața acuzațiilor de „furt”, liberalii s-au apărat spunând că a fost vorba de o completare voită.

„Nu este o coincidență, este o strategie. Nu am nicio emoție că ne-ar putea confunda pe noi, cei din PNL, cu cei din PSD”, declara, la un moment dat, liderul PNL, Alina Gorghiu.

La capitolul grafică, nu trebuie să fii expert pentru a-ți da seama că o imagine încărcată poate transmite mesajul greșit, mai ales când corpul literelor diferă de la un rând la altul, iar mărimea și culoarea, elemente esențiale pentru a capta atenția, nu sunt coordonate. Lucru care s-a văzut și în imaginea următoare, în care se disting Cioloș ZERO și care a fost criticată pe rețelele de socializare, și nu a fost singura.

După ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la Realitatea, că dacă social-democrații vor câștiga alegerile, vor face dreptate până la capăt, transmițând un avertisment că „indiferent despre cine e vorba”, toți o „să plătească pentru tot răul pe care l-au făcut”, replica organizației PNL București a fost să posteze pe Facebook un colaj în care era înfățișat liderul PSD, cu mesajul „După alegeri, toți vor plăti. #POGROMdeguvernare PSD””. Termenul folosit semnificând uciderea în masă a membrilor unui grup național minoritar, organizată de elemente naționaliste, șovine. În cele din urmă, după plângerea depusă de primarul Capitalei, Gabriela Firea, Biroul Electoral al Municipiului București a decis că PNL este obligat, în urma încălcării legii, să retragă de pe site-ul propriu și de pe rețelele de socializare postarea controversată.

Cu toate că au îndemnat românii să iasă la vot în discursurile și luările de poziție din campanie, indiferent de opțiunile lor, liberalii se contrazic, la trei zile până la alegeri. Cel puțin asta reiese din următoarea imagine postată pe Facebook:, cu un mesaj confuzant: stai acasă -ieși la vot.

În ceea ce privește filmulețele electorale postate pe Facebook de liberali, penibilul a strigat, ici-colo, „prezent”. Un exemplu, în acest sens, este filmulețul cu Alina Gorghiu și copilul care nu voia să îi deschidă ușa, din 2008, reeditat. De această dată, liderul PNL reușește să convingă o fetiță să îi deschidă ușa, spunându-i că Liviu Dragnea îi va fura sandviciurile și Victor Ponta îi va copia temele, în caz contrar.

„Știți clipul cu mine în campania door to door, când îmi răspunde un copil? Sigur că-l știți (mulțumesc pentru promovare, PSD). Eh, a fost atât de bun, că l-am reeditat. Acum mi-a și deschis”, scria, la descrierea postării, Alina Gorghiu.

Pe 6 noiembrie, PNL și-a lansat, în Piața Revoluției, candidații la alegerile parlamentare, dar și noul slogan de campanie „România înainte”, urmat, la scurt timp, de videoclipul electoral care a strâns 281.604 de vizualizări, trei mii de reacții și 2,933 de distribuiri pe Facebook. Începutul este, cel puțin, „inedit”: „Există ceva în mine care mă face să fiu rea și hoață. Dar și ceva care mă împinge înainte să fiu bună și să ofer mai multe”.

Partidul Social Democrat – „Îndrăznește să crezi în România”

PSD a avut un singur slogan cu care a defilat în pre-campanie și, ulterior, în campania electorală: „Îndrăznește să crezi în România”, lansat pe 23 octombrie alături de programul de guvernare, laitmotivul electoral al social-democraților. Spre deosebire de liberali, social-democrații s-au comparat cu tehnocrații la capitolul promisiuni versus realizări guvernamentale.

Deși PSD este partidul care a guvernat România cel mai mult, însemnând aproximativ 15 ani, fiiind înlăturat ultima dată de la guvernare, în noiembrie 2015, în urma protestelor de stradă după tragedia din Clubul Colectiv, în viziunea lui Liviu Dragnea, „PSD a arătat că a guvernat bine până acum”. În aceeași notă a binelui au fost incluși și candidații cu probleme în justiție, în frunte cu liderul de partid, pe listele pentru Camera Deputaților și pentru Senat.

Promisiunile electorale, cuprinse în programul de guvernare, au fost incluse în filmulețele de campanie. Printre garanțiile solemne: „PSD crește salariile”.

Videoclipul electoral, care îndeamnă la „încredere”, a strâns 3,4 mii de reacții, 139,284 de vizualizări și 2,761 de distribuiri.

Uniunea Salvați România – „În sfârșit, ai cu cine!”

USR a continuat, în campania pentru parlamentare, în aceeași notă ca la alegerile locale. Alternativa la clasa politică actuală a fost principalul mesaj transmis de partidul condus de Nicușor Dan în materialele de promovare electorală online, puternic subliniat de sloganul „În sfârșit, ai cu cine!”, lansat pe 19 octombrie.

USR a mizat pe pregătirea profesională a candidaților săi și pe măsurile pe care și le propun să le implementeze.

La capitolul „critică”, problemele din sistem, dar și partidele care s-au aflat la conducere de-a lungul timpului au fost evidențiate de USR în mai multe videoclipuri postate pe Facebook.

Într-o ușoară notă comică, USR a ales să construiască clipul „Amnistia. Întoarcerea Condamnaților”, cu aluzie la Liviu Dragnea, pentru a le arăta românilor ce ar risca să trăiască dacă aleg să stea deoparte și să nu vină la vot. Videoclipul este un mix de secvențe din mai multe filme precum „Narnia”, „Lord of the Rings” și „The Hobbit”.

Principalul lor videoclip electoral a strâns 39.228 de vizualizări, 1,1 mii de reacții și 875 de distribuiri.

Elena Udrea (candidat independent) – „O femeie cât 10 bărbați”

Din „victimă a sistemului”, Elena Udrea a ajuns, pe perioada campaniei electorale, o „luptătoare împotriva sistemului”. După ce a fost „Bună pentru România”, Udrea a devenit „O femeie cât 10 bărbați”. Cel puțin pentru alegerile parlamentare.

Udrea a explicat sloganul ales prin prisma celor zece filmulețe postate pe contul său de Facebook, în care vorbește despre „personajele” care au inspirat-o să îl aleagă. Un exemplu, în acest sens, este cel în care vorbește despre Victor Ponta:

La capitolul „promisiuni”, Udrea se raportează la trecut și vorbește în videoclipurile sale electorale despre ce a făcut: Mesajul: „Alegeți oamenii care au reușit să lase ceva în urma lor”.

Caracterinzând campania electorală „plictisitoare și lipsită de zvâc”, Udrea a postat, pe pagina sa, mai multe caricaturi, și un videoclip în care apare în timp ce trage cu arma.Videoclipul electoral a strâns 110,637 de vizualizări, 1,6 mii de reacții și 446 de vizualizări.

Partidul România Unită – „Votează România Unită”

Dacă PNL și PSD au urmat binecunoscuta linie a promisiunilor în materie de creșteri salariale, în perioada campaniei electorale, PRU a arătat că se poate mai mult, promițând că va impune „amnistia fiscală” și „amnistia penală”, motivând că vrea „bunăstare, nu dosare”. Pe lângă acestea, PRU s-a poziționat și împotriva UBER-ului în România, susținând că „riscul privind siguranța românilor în trafic generat de această companie UBER este incalculabil”.

Principalii adversari ai PRU, George Soros și USR.

Argumentul invocat pentru alegerea candidaților PRU, în mesajele electorale postate pe Facebook: „noi suntem români”.

Donald Trump, sursa de inspirație a partidului condus de Bogdan Diaconu, apare într-un videoclip electoral postat pe pagina de Facebook a PRU, în care sunt înlănțuite promisiunile că România va deveni „mare”, „bogată”, „educată”, „dreaptă”. Mesajul: „semnalul eliberării națiunilor a fost dat”. Video-ul a strâns 25,345 de vizualizări, 495 de reacții și 571 de distribuiri.

Partidul Mișcarea Populară – „Luptăm pentru România”

În ceea ce privește PMP, partidul a spus accentul, în campanie, pe figura fostului președinte, Traian Băsescu, cu sloganul „Luptăm pentru România”, mesajul central fiind, de fapt, „Votezi PMP, votezi Traian Băsescu”. În stilul clasic al clipurilor electorale de altădată a fost construit și videoul de campanie, în care fostul șef de stat le transmite românilor de la biroul personal că timp de zece ani a luptat pentru a scoate România de sub controlul sistemului.

„Sistemul” și „justiția independentă”, argumente întâlnite și în mesajele electorale ale Elenei Udrea, au fost folosite și de Traian Băsescu: „Astăzi sistemul vrea să își ia revanșa. România puternică este o România în care sistemul este la dispoziția cetățeanului și nu românii la cheremul sistemului”, susține Băsescu în cadrul videoclipul electoral.

La capitolul promisiuni, mesajele au fost îndreptate și către electoratul fostului PDL.

De altfel, una dintre postări a fost destinată motivelor pentru care „foștii PDL-iști îl vor vota pe Traian Băsescu”.

Videoclipul de campanie a strâns 74,893 de vizualizări, 2,7 mii de reacții și 494 de distribuiri.

Alianța Liberalilor și Democraților -„Redăm România românilor”

În timp ce PMP a părut că se află, mai degrabă, în campania pentru prezidențiale, ALDE și-a construit mesajele electorale raportându-se, în planul promisiunilor, la perioada în care Călin Popescu Tăriceanu s-a aflat la conducerea Guvernului (2004-2008). În aceeași linie a fost construit și videoclipul de campanie, care îl înfățișază pe Tăriceanu în timp ce se oprește, pe stradă, pentru a-i returna unei tinere fluturașul de salariu „pierdut”.

Creșterea pensiilor și salariilor s-a aflat în topul promisiunilor ALDE, „unicitatea” fiind redată de intenția ALDE de a înființa, dacă va ajunge la guvernare, Ministerul pentru Repatriere.

Cele mai multe postări din timpul campaniei au conținut fie critici la adresa actualului Guvern, dar și la adresa președintelui Klaus Iohannis și Partidului Național Liberal, fie anunțuri privind participările candidaților la emisiuni, fie videouri din cadrul ședințelor sau poze făcute în urma vizitelor întreprinse în teritoriu. Motivele pentru care candidații ALDE ar trebui votați au lipsit cu desăvârșire, neexistând o prezentare a profilului lor, ci doar îndemnul: „Votează și tu ALDE”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Boala care se întinde pe tot globul. Jumătate din populație e în pericol
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului