Prima pagină » Știri politice » Cocoș îi denunță pe Blaga și Udrea și spune că i s-au cerut 3 milioane de euro în campania din 2009

Cocoș îi denunță pe Blaga și Udrea și spune că i s-au cerut 3 milioane de euro în campania din 2009

Dorin Cocoș ar fi arătat în denunțul făcut la DNA că i s-a cerut să plătească produse de trei milioane de euro pentru PDL, în campania electorală din 2009, pentru a primi sprijinul Guvernului în derularea contractului Microsoft, menționând că a fost sprijinit de Vasile Blaga și Elena Udrea.

Informațiile au fost publicate de Libertatea, care citează denunțul făcut de Dorin Cocoș în dosarul Microsoft și redă o pagină care ar face parte din acest document.

„Precizez că am sprijinit personal campania electorală din anul 2009, pentru a obține sprijinul Guvernului în vederea derulării acestui contract (Microsoft – n.r.). În acest sens am fost sprijinit de către Vasile Blaga și Elena Udrea. Într-o discuție cu Vasile Blaga mi s-a comunicat că trebuie să plătesc contravaloarea produselor din lista mai sus menționată, precizându-mi că suma ajunge la aproximativ 3 milioane de euro”, spune Cocoș în denunț, potrivit sursei citate.

În aceeași pagină, se mai spune încă o dată că Elena Udrea știa de demersurile făcute în vederea derulării contractului de licențiere Microsoft.

„Precizez că Elena Udrea cunoștea despre demersurile făcute de mine în vederea derulării contractului de licențiere Microsoft și despre banii primiți și așa cum am spus mi-a acordat sprijinul ei în Guvern. Despre acest lucru știa și Vasile Blaga, care, de asemenea, a sprijinit derularea contractului”, se arată în documentul publicat de Libertatea.

Cocoș ar mai fi arătat în fața anchetatorilor că, din banii primiți de la Pescariu, a cumpărat împreună cu Elena Udrea jumătate din hotelul Grivița: „Din banii primiți în cont de la Dinu Pescariu am achiziționat pe persoană fizică, împreună cu fosta mea soție, Elena Udrea, ½ din Hotelul Grivița, având fiecare în proprietate ¼ chiar și azi”.

„Nu cunosc care a fost circuitul sumelor de bani de la Ministerul Comunicațiilor către beneficiarii finali. Pot spune însă că o parte din acești bani au ajuns la Dinu Pescariu care a efectuat plățile către noi”, se mai spune în document.

Totodată sunt enumerate sume de bani primite de la Dinu Pescariu.

„Restul de 1.800.000 – 1.900.000 de euro a fost achitată de Dumitru Nicolae pentru mine din banii primiți de la Dinu Pescariu, în contul din Elveția, pentru achitarea contravalorii altor produse electorale. Precizez că au fost 27 de containere de materiale electorale.

În perioada 2008 – 2011 am primit de la Dinu Pescariu 700.000 de euro în contul meu din Banca Transilvania, sumă ce se regăsește și în declarațiile de avere ale fostei mele soții, Elena Udrea. Am mai primit de la Dinu Pescariu suma de 200.000 de euro într-un cont din Dubai al unei prietene pe nume Dumitrache Doina care a deschis un restaurant cu specific românesc.

Am mai primit cash de la Dinu Pescariu suma de aproximativ 100.000 de euro, retrasă de pe două carduri ale lui Dinu Pescariu în mai multe rânduri.

Începând cu sfârșitul anului 2011 lui Dinu Pescariu i s-au blocat conturile din Elveția, din acel moment nemaifăcând nicio plată către mine. Acesta este motivul pentru care suma de 500.000 de euro mi-a fost virată de Dinu Pescariu dintr-un cont personal de la Banca Transilvania”, se mai spune în documentul citat.

Cocoș ar mai fi susținut în denunț că, din cauza blocării conturilor lui Dinu Pescariu din Elveția, suma ce i-a fost remisă cu titlu de beneficiu propriu a fost de aproximativ 1.800.000 de euro, respectiv 700.000 de euro din cont, 200.000 de euro în Dubai, 100.000 de euro retragerile din cărțile de credit și cei 800.000 de euro cash, din care 500.000 de euro i-a împrumutat lui Gabriel Sandu.

Instanța supremă a dispus, luni, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru Dorin Cocoș, la propunerea făcută de procurorii DNA după ce fostul soț al Eleni Udrea ar fi făcut un denunț în dosarul „Microsoft”.

În dosarul „Microsoft”, Dorin Cocoș este acuzat că ar fi pretins și primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică și Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și vicepreședinte PDL, să asigure firmelor susținute de Florică încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Totodată, potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoș, în baza înțelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la Gabriel Marin, administrator al societății Omnilogic, suma de circa 3.000.000 de euro, pentru a debloca plățile aferente contractului e-România. Gabriel Marin a făcut un denunț la DNA, arătând că i-a plătit lui Dorin Cocoș prin intermediul lui Dinu Pescariu, suma de 3.050.000 de euro.

La rândul său, Dinu Pescariu, vizat în dosarul „Microsoft”, a denunțat-o pe Udrea, arătând că aceasta i-a cerut 500.000 de euro „pentru a-i rezolva problemele din justiție”.

Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoș ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziționarea dreptului de utilizare a licențelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât mai costă o bârfă? Iată femeia care a făcut avere din secrete!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!