Prima pagină » Știri politice » Comisia juridică a aprobat modificarea OUG privind referendumul, cu orar de votare între 7.00-23.00

Comisia juridică a aprobat modificarea OUG privind referendumul, cu orar de votare între 7.00-23.00

Comisia juridică a aprobat, miercuri, modificările aduse Ordonanței de Urgență privind organizarea referendumului, fiind menținută forma adoptată în plenul Senatului, cu extinderea intervalului orar de votare.

Comisia juridică a aprobat, miercuri, modificările aduse Ordonanței de Urgență privind organizarea referendumului, fiind menținută forma adoptată în plenul Senatului, cu extinderea intervalului orar de votare.

Raportul Comisiei juridice a fost adoptat cu unanimitate de voturi, după ce reprezentanții PDL au decis să se retragă de la lucrările Comisiei.

Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, fiind prevăzut în textul de modificarea a Ordonanței un interval de votare în cazul referendumului de la ora 7.00 la ora 23.00.

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, amendamentul senatorului PSD Dan Șova privind extinderea programului de vot la referendumul din 29 iulie la intervalul orar 07.00 – 23.00.

Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu va avea loc într-o singură zi, însă programul va fi extins, urmând ca secțiile de votare să fie deschise între orele 7.00 și 23.00.

Ponta a adus ca argumente pentru extinderea programului faptul că este o zi de vară și decizia CC care a cerut ca Guvernul să asigure o prezență cât mai largă la referendum.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Pericolul ascuns al hainelor foarte ieftine de pe platformele online