Prima pagină » Știri politice » Conectarea Timișoarei la autostrada A 1 va fi operațională de săptămâna viitoare: Va avea patru benzi și o lungime de 10 kilometri

Conectarea Timișoarei la autostrada A 1 va fi operațională de săptămâna viitoare: Va avea patru benzi și o lungime de 10 kilometri

Olga Borșcevschi

Președintele Camerei Deputaților, liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat că luni va fi dat în folosinţă drumul de aproximativ 10 kilometri care leagă Timişoara de autostrada A1.

Fostul ministru al Transporturilor s-a aflat sâmbătă pe șantierul drumului de legătură dintre A 1 și DN 69, care conectează rutier Timișoara la autostradă.

„Este un proiect pe care, într-o proporție foarte mare, l-am gestionat (…) cât timp am fost ministru al Transporturilor. Îi felicit pe constructori, care au preluat acest proiect de la prima firmă (cu care s-a reziliat contractul – n.r.) și foarte repede au reușit să facă expertize și toate celelalte diligențe și să ajungă în stadiul în care suntem astăzi, astfel încât, în două zile, să poată fi dați în circulație acești 10 kilometri. Este, de fapt, un drum expres spre autostradă, o nouă descărcare de pe A 1 la Timișoara. Aceasta mă bucură, la fel cum mi-aș dori ca, în perioada următoare, să fie cât mai multe proiecte de investiție, fie că vorbim de investiții locale, de (programul – n.r.) Anghel Saligny, de lucruri pe care le fac autoritățile locale sau proiecte de investiții mari”, a declarat Sorin Grindeanu.

În lungime de 10 kilometri, tronsonul rutier este construit la profil de drum național cu patru benzi (câte două benzi pe sens) și va permite un acces mult mai rapid între autostradă și Municipiul Timișoara.

Contractul pentru finalizarea construcției are o valoare de 238,88 milioane de lei (fără TVA) și este finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

Potrivit directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, pe traseu au fost amenajate inclusiv 3 noduri rutiere:

  • nod rutier la intersecția cu DN69;
  • nod rutier la intersecția cu DC58;
  • nod rutier la intersecția cu A1.

Foto: EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX  

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nostradamus cel viu” face o profeție înfiorătoare pentru următoarele luni ale lui 2026
Digi24
„Părea doar un virus obișnuit”. Medicul testat pozitiv după focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră vorbește din carantină
Cancan.ro
Cum arată Conchita Wurst, la 12 ani după Eurovision. 'Femeia cu barbă', de nerecunoscut! 😲
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Ilie Bolojan vs. Marcel Ciolacu - Administrația Prezidențială clarifică cine a propus reformularea cheie pentru miliardele din apărare
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta Laura Cosoi pentru plăcinta cu brânză dulce și foietaj: „Iese foarte bună”. E un desert simplu pe care vedeta îl prepară acasă
Digi24
„Iranul ne ține arma la tâmplă”, avertizează un fost șef al CIA. Ce spune Leon Panetta despre opțiunile lui Trump de a încheia războiul
Cancan.ro
BREAKING | Plutonierul major în rezervă Rădoiu Ovidiu-Nicolae a murit la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Cine a fost primul matematician din istorie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Fenomenul El Niño va reveni între vara și toamna anului 2026, anunță experții