CRESC TAXELE LOCALE. Care sunt primarii care vor crește taxele și cu cât

CRESC TAXELE LOCALE. Care sunt primarii care vor crește taxele și cu cât
Publicat: 14/12/2012, 17:42
Actualizat: 14/12/2012, 17:42

Guvernul pregătește o lege care să permită majorarea taxelor și impozitelor locale în 2013, însă nu a publicat încă o formă finală a actului normativ. Motivul: premierul Victor Ponta vrea să fie clar că Guvernul nu îi obligă pe primari să majoreze taxele. Mai mulți primari au explicat pentru gândul că nu au de gând să majoreze taxele locale. Ei vor fi însă obligați de Codul Fiscal să crească nivelul actual al taxelor locale conform cu rata inflației din ultimii 3 ani.

Mărirea taxelor locale s-ar fi întâmplat oricum, indiferent de o ordonanță a Guvernului Ponta, pentru că legile în vigoare deja prevăd acest lucru. Măsura ar fi trebuit luată mai devreme în 2012, însă a fost evident evitată în contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.

Codul Fiscal și legea privind impozitele și taxele locale obligă autoritățile locale să actualizeze nivelul taxelor și impozitelor cu rata inflației, din 3 în 3 ani. Conform Ministerului Finanțelor, în perioada 2010-2012 rata inflației a crescut cu 16,05%, astfel că din 2013 taxele locale se vor mări cu acest procent. În plus de această indexare, autoritățile locale ar urma să aibă posibilitatea să mărească sau să micșoreze taxele, într-o marjă ce urmează să fie stabilită. În prezent, marja este de plus-minus 20%.

Miercuri, premierul Victor Ponta și purtătorul său de cuvânt, Andrei Zaharescu, s-au contrazis pe acest subiect. Premierul a declarat că nu se va mări nicio taxă. Subordonatul său a spus că, dimpotrivă, taxele se vor mări peste tot, cu 16,05%. Conform legii, Zaharescu este cel care are dreptate.

Taxele care vor fi mărite nu le includ pe cele pe autovehiculele sub 12 tone, însă le includ pe cele pe case și terenuri, locuri de veci, autoturisme sau publicitate stradală. Potrivit lui Andrei Zaharescu, în urma aplicării noilor taxe, veniturile autorităților locale vor crește cu peste 527 de milioane de lei.

În București, subiectul se află deja pe ordinea de zi a Consiliului General al Capitalei, taxele locale urmând să fie indexate cu rata inflației, de 16%.

Mircea Hava, PDL: „E foarte șmecher cum au formulat ei, dar nu ca inteligență”

Primarul PDL din Alba Iulia, Mircea Hava, a declarat pentru gândul că nu va mări taxele locale mai mult decât spune legea privind indexarea cu inflația, însă i se pare incorect că premierul Victor Ponta pasează problema pe umerii autorităților locale.

„Eu voi respecta legea. Codul Fiscal spune ceva, restul discuțiilor sunt pur mioritice. Taxele și impozitele se actualizează cu inflația, la 3 ani. După această actualizare, legea spune că poți să le mărești cu 20%. Nu cred că le va mări cineva. Bugetul unei localități nu stă în aceste taxe care sunt destul de mici”, a explicat pentru gândul Mircea Hava.

Primarul PDL spune însă că Victor Ponta se joacă cu vorbele și vrea să paseze efectele electorale pe umerii primarilor.

E foarte șmecher cum au formulat ei, dar nu ca inteligență. Ce mi se pare nelalocul lui este că se pune problema că lăsăm administrația locală să decidă, că doar sunt taxele lor. Să-și ia (Victor Ponta) podoabele bărbătești și să spună clar care e treaba„, a mai spus Mircea Hava.

Constantin Boșcodeală, PSD: „Nu mai schimb nimic”

Primarii care provin din USL nu au de gând să mai modifice taxele locale, mulți stabilind deja cuantumul pentru anul 2013, prin decizii ale Consiliilor Locale. Ei recunosc însă că indexarea cu inflația, deci practic o mărire, trebuie operată conform legii.

„În noiembrie am aprobat taxele, așa cum spune legea, și le-am păstrat la fel ca în ultimii patru ani. Nici nu mai schimb nimic, hotărârea e luată”, a declarat pentru gândul Constantin Boșcodeală, primarul PSD din Buzău.

Primarul PSD din Focșani, Decebal Bacinschi, este mai rezervat, însă subliniază că și în reședința de județ a Vrancei nivelul taxelor pe 2013 a fost stabilit încă din primăvară.

„Vom vedea ce vom face în funcție de legea dată de Guvern. În luna mai, noi am aprobat taxele și impozitele pentru 2013, au rămas aceleași ca anul trecut. Acum era normal să apară această indexare, pentru că din 3 în 3 ani taxele se indexează cu inflația”, a declarat pentru gândul Decebal Bacinschi.

La Timișoara, primarul Nicolae Robu de la PNL spune că nu are de gând să mărească taxele, el fiind un adept al fiscalității reduse, însă lasă să se înțeleagă că decizia nu ține în întregime de Primărie.

„În Timișoara nu se va majora niciun impozit local, prin decizii ale Primăriei, câtă vreme eu voi fi primar. Eu sunt un liberal autentic și implicit un adept al fiscalității reduse, al ideii că banii trebuie să rămână în mare măsură la cei ce îi produc”, a declarat pentru gândul Nicolae Robu.

George Scripcaru, Brașov: „Nu vreau să majorăm taxele locale”

La Brașov, primarul PDL George Scripcaru a anunțat că nu intenționează să crească impozitele și taxele locale pentru 2013.

„Eu personal susțin să rămână la nivelul actual. Dar trebuie să vedem cum va arăta, exact, ordonanța guvernului, când va fi publicată în Monitorul Oficial. Am propus ca taxele să fie menținute la nivelul din 2010, când am făcut ultima actualizare a lor, numai cu rata inflației”, a declarat pentru gândul George Scripcaru.

La Sfântu Gheorghe, primarul UDMR Antal Arpad urmează să decidă ce va face cu taxele locale, în funcție de ce decide Guvernul.

„Deocamdată nu pot să vă răspund la această întrebare pentru că nu sunt în țară, iar despre ordonanța guvernului știu doar ce am văzut în presă. Săptămâna viitoare voi avea o discuție cu membrii comisiei economice a Consiliului lucal și vom stabili dacă și cu cât le mărim”, a declarat pentru gândul Antal Arpad.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Cea mai tunată de la mare! A defilat de 1 Mai cu talia de viespe...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
FOTO. Unde se ascundea traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Test de cultură generală. Care compozitor a fost înmormântat fără inimă?