Prima pagină » Știri politice » CRIN ANTONESCU a anunțat STEAUA de pe lista USL pentru alegerile parlamentare: GIGI BECALI, trimis ca să îl transforme în „carne de mici” pe DAN DIACONESCU

CRIN ANTONESCU a anunțat STEAUA de pe lista USL pentru alegerile parlamentare: GIGI BECALI, trimis ca să îl transforme în „carne de mici” pe DAN DIACONESCU

Biroul Central al PNL a votat astăzi în unanimitate să mandateze conducerea partidului să negocieze colaborare cu PNȚCD - aripa Ciorbea și PNG - partidul condus de Gigi Becali.

Crin Antonescu a anunțat că Biroul Central al PNL a votat în unanimitate să mandateze conducerea partidului să negocieze colaborarea cu PNȚCD – aripa Ciorbea și PNG – partidul condus de Gigi Becali. Pentru a evita un conflict deschis în interiorul PNL, Crin Antonescu nu a supus la vot o propunere individuală, care să îl vizeze pe finanțatorul Stelei, ci a cerut ca PNG și PNȚCD să facă parte din USL. Propunerea a fost acceptată, iar astfel în cadrul USL i se poate face invitația lui Gigi Becali de a candida la parlamentare. Singurul care s-a opus acestei propuneri a fost senatorul PNL Varujan Vosganian. Acesta a declarat pentru gândul că a votat împotriva propunerii legată de PNG și Gigi Becali.

În cadrul ședinței PNL s-a luat și o măsură de precauție, cerându-se un vot pentru derogarea de la vechime pentru anumiți candidați. Propunerea îi permite lui Gigi Becali să candideze, deși nu are o vechime în partid. Surse din PNL au declarat pentru gândul că Gigi Becali se va înscrie în perioada următoare în PNL, el având cele mai mari șanse să candideze în colegiul 24, din Sectorul 6, pentru Camera Deputaților.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu le-a spus colegilor de partid că nu este de acord ca Gigi Becali să se înscrie în PNL, dar că nu are nimic împotriva colaborării cu PNG, au declarat pentru gândul surse din PNL. Fostul premier, Călin Popescu-Tăriceanu, participă la ședințele BPC al PNL deoarece este liderul grupului din Camera Deputaților, dar nu are drept de vot.O altă voce din tabăra anti-Becali a fost cea a lui Varujan Vosganian.

Președintele PNL Crin Antonescu a recunoscut că Gigi Becali va trebui să se înscrie într-un partid din USL, chiar dacă el va rămâne de facto președintele PNG. El a precizat că PNG nu se desființează, dar simpatizanții și membrii săi vor vota USL.

Fostul ministru al Culturii, Mircea Diaconu, a venit cu două propuneri „speciale” pentru relația PNG – PNL. El le-a spus colegilor că Gigi Becali ar trebui să candideze independent sau, dacă nu se poate să candideze independent, să o facă din partea PNL, la Arad, împotriva fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Președintele PNG, Gigi Becali, a declarat, că după ce liderul PNL a fost de acord, „lucrurile sunt încheiate”, deoarece altfel ar fi un atac la „autoritatea acestuia”. El a precizat că misiunile sale în cadrul USL sunt de a se ocupa „personal” de Dan Diaconescu și de a a-i apăra pe Victor Ponta și Crin Antonescu în spațiul public.

LIVE TEXT


UPDATE 14.20 Referitor la candidatura sa în același colegiu cu Dan Diaconescu, Becali a răspuns în stilul caracteristic: „Fac carne de mici din Dan Diaconescu, că el e mic”. Totuși, Becali a recunoscut că trebuie să-și adapteze mesajul: „De acum, trebuie să vorbesc mai rar și să fiu mai explicit, că sunt membru liberal”. Aici vedeți declarația integrală.

UPDATE 14.03 Citiți comentariul LIVE al lui Marian Sultănoiu, aici: Îngăduința lui Becali – „Chemați un prost frumos!!”

UPDATE 13.30 Biroul Politic Central al PNL a mandat conducerea partidului să negocieze colaborare cu PNG și PNȚCD.

Împotriva candidaturii lui Gigi Becali din partea PNL s-au pronunțat vehement până acum Ludovic Orban și fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Și Mircea Diaconu, fost ministru al Culturii, a spus că nu îi plac astfel de „cocktailuri”, iar actualul ministru al Culturii, Puiu Hașotti, a subliniat că nu „ar fi foarte încântat de o astfel de fuziune”, dar că nu va comenta decizia partidului.

Înaintea ședinței conducerii PNL, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a făcut o scurtă declarație în care a afirmat că subiectul Gigi Becali este „un subiect care din punctul meu de vedere, dar și al altor colegi nu merită să fie discutat de conducerea partidului”. În schimb, președintele PNL, Crin Antonescu a declarat că se va discuta în conducerea partidului despre colaborarea cu PNG, dar și despre derogarea pe care Gigi Becali o va primi pentru a putea candida la parlamentare.

Seniorul PNL, Radu Câmpeanu, a declarat pentru gândul că nu îl consideră pe Gigi Becali un liberal autentic și nicio personalitate politică de prim ordin.

„Orice om care poate să vină, să vină dacă vine cinstit, dar să nu vină cu pretenții. Nu îl văd ca pe un liberal autentic, probabil este o chestie de conjunctură. Să vină cu gândurile bune în partid, dar el nu poate avea ambiții mari în PNL. Poate să candideze pentru un post de parlamentar. Nu l-am socotit pe domnul Becali o personalitate politică de prim ordin, dar nici nu îmi este antipatic. Politica nu este filantropie, este un om care are mijloace, are tot ce-i trebuie”, a declarat pentru gândul Radu Câmpeanu.

Seniorul Mircea Ionescu Quintus îl descrie pe Gigi Becali drept un bun creștin, dar „rău de gură”.

„Este un bun creștin. A ajutat foarte mulți nevoiași și este foarte popular. Noi ne pregătim pentru alegerile din 9 decembrie, iar numele Becali o să folosească după părerea mea nu numai lui, ci ș altor candidați ai niștri în toată țara pentru că se va răspândi această știre și măcar dacă simpatizanții Stelei se vor îndrepta spre candidații noștri va fi bine. După cum vedeți eu sunt de acord. Becali nu are suflet rău, este rău de gură. eu sunt stelist și mie mi-a plpăcut omul ăsta”, a declarat Mircea IOnescu Quintus.

Primarul Sectorului 6, Rareș Mănescu, sector în care va candida Gigi Becali pentru un post de deputat. a declarat că acesta are „înclinații liberale”, iar o decizie în cazul său o va lua conducerea PNL.

„Nu i s-a pregătit niciun colegiu. Aduce pentru liberali acele procente pe care le are și că luptă împotriva regimului Băsescu. Nu a contat că țin cu echipa Steaua, domnul Becali a avut discuții cu conducerea USL. Pentru a candida la parlamentare trebuie să obțină o derogarea de la conducerea partidului. Domnul Becali are înclinații liberale”, a spus Rareș Mănescu, care a precizat că organizația PNL Sector 6 nu s-a primit o cerere de adeziune din partea lui Gigi Becali.

Numărul doi în PNL, Relu Fenechiu, susține că înregimentarea lui Gigi Becali în partid este legată de faptul că Dan Diaconescu va candida la parlamentare.

„Atât timp cât candidează Dan Diaconescu pentru Parlamentul României, cred că Gigi Becali este un competitor redutabil și reprezintă o anumită pătură a românilor. Gigi Becali și-a câștigat un loc în Parlamentul European, iar Gigi Becali, vrem să nu vrem să recunoaștem, o anumită încredere a populației și există pe eșicherul politic românesc partide care ne obligă să avem și noi o asemenea componentă”, a afirmat Fenechiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
(VIDEO) Momentul flagrantului Parchetului General în dosarul de obținere frauduloasă a cetățeniei române
Digi24
Reacția Varșoviei după ce Vladimir Putin a afirmat că o parte din Ucraina va fi cedată Poloniei în viitor
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru un șnițel cu piure la o cantină din Eforie Nord. Nu e o glumă!
Prosport.ro
Nadia Comăneci a luat din banii ei două aparate de aer condiționat pentru sala de gimnastică de la Complexul „Lia Manoliu”
Adevarul
Iranul prezintă o nouă dronă kamikaze cu reacție. Mesajul transmis Washingtonului în plină escaladare a tensiunilor
Mediafax
CUTREMUR în industria auto: Un mare PRODUCĂTOR anunță 8.000 de concedieri până în 2027
Click
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Soția lui e la capătul puterilor: „Trec prin momente extrem de grele”
Digi24
Băiat pe trotinetă, lovit în cap de un obiect căzut din cer. Copilul nu-și amintește nimic despre incident
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Tânăra din Craiova, care ar fi luat o bacterie periculoasă la un festival, e în stare gravă! Aparatul ECMO o ţine în viaţă. Medicii nu au reușit să afle cu ce a fost infectată
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ofertă la Dedeman: camera auto Full HD cu Wi-Fi are preț tăiat
Descopera.ro
Toți oamenii împărtășesc un strămoș surprinzător
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
Spania bate 50.000 de monede cu victoria de la Cupa Mondială 2026