Cum apără deputatul Sturzu GOLUL dat de premierul Ponta în bugetul personal al românilor: Dai 20 de lei, dar nu dai, iei!

Cum apără deputatul Sturzu GOLUL dat de premierul Ponta în bugetul personal al românilor: Dai 20 de lei, dar nu dai, iei!
Publicat: 03/04/2014, 17:38
Actualizat: 03/10/2015, 01:46

Fie că au trecut sau nu pe la bezinărie, parlamentarii fac calculele după introducerea accizei suplimentare la carburant. PMP-istul Clement Negruț este printre primii care au trecut testul noii taxe, intrate în vigoare la 1 aprilie. „M-am dus, am băgat pompa, am dat omului banii și gata. M-am trezit cu doi litri mai puțin”, spune el. Diferența o simte și liberalul Mihăiță Calimente, supărat, în plus că s-au scumpit și țigările, ceea ce-l face să piardă bani. „Binențeles că se simte diferența”, susține el după un drum la benzinărie.

Chiar dacă nu a ajuns încă la pompă, colegul său de partid Cristian Bodea face și el calculele: „20 de lei pentru românul de rând înseamnă ceva și dacă face două plinuri pe lună, ajung la 40-50 de lei, adică fix cu cât se mărește salariu minim pe economie. Și dup-aia Ponta iese și spune că el a dat acești bani, când de fapt oamenii i-au scos din buzunarul lor”.

Din tabăra puterii, leii în plus la un plin nu par așa de mulți, mai ales că, spune pesedistul Mihai Sturzu, dacă banii merg la autostrăzi, vor fi mai puține accidente și mai mulți bani pe asigurări și spitalizare. „Un om care intră în spital, își rupe o mână, un picior, doamne-ferește, nu mai poate munci, are familie..sunt multe lucruri la claculul acesta, nu doar câtă benzină bagi în rezervor și cât costă”, explică el.

Aproximativ 20 de lei scot românii în plus din buzunar pentru un plin de benzină, la o mașină cu un rezervor de 50 de litri, prețurile fiecărui sortiment de carburant crescând, în medie, cu 40 de bani. La patru astfel de plinuri pe lună, un șofer va plăti cu aproximativ 80 de lei în plus. Parlamentarii însă, care dau vina pe multiplele drumuri în colegiu, sunt nevoiți să își umple rezervorul de mai multe ori pe săptămână.

Deputatul care a primit cu doi litri mai puțin

Cel mai tare se „sperie” liderul neoficial al deputaților proaspăt înscriși în Partidul Mișcarea Populară, Clement Negruț. A trecut pe la benzinărie chiar cu jumătate de oră înainte de a-l contacta și spune că s-a trezit cu doi litri de benzină mai puțin decât înainte, achitând aceeași sumă: 150 de lei.

„Am băgat undeva la 13-14 litri și înainte intrau undeva la 16-17 litri de banii ăștia. E o diferență simțitoare pentru că sunt legat de mașină. Dacă nu mă înșel, erau vreo 6,2 lei prețul la litru de benzină. Dar nici nu m-am uitat, că e rutină aici. Te-ai dus, ai băgat pompa, ai dat omului banii și gata. Alimentează-mi de 150 de lei și am plecat”, povestește Negruț.

Cei doi litri în minus, aproape 30 de kilometri în afara orașului, calculează deputatul.

Mai mult, Negruț recunoaște că s-a dus pregătit la pompă. „Ăsta a fost și gândul cu care m-am dus, că o să-mi pun mai puțină benzină decât de obicei”, a adăugat el pentru gândul.

Al doilea deputat trecut deja prin „botezul” accizei suplimentare este liberalul Mihăiță Calimente. A băgat benzină de 100 de lei și a primit 14 litri. „Am dat cam 6 lei în plus. Acuma nu e mult, dar o să mă coste ceva pe lună, cam 150 de lei în plus”, aproximează Calimente.

„O să simți diferența în buzunar?”, îl întrebăm. „Bineînțeles, mai ales că s-au scumpit și țigările!”, se plânge deputatul.

Calculele ad-hoc. Cât vor plăti în plus pentru benzină

Liberalul Laurențiu Țigăeru nu a trecut încă proba accizei suplimentare la carburant. Dar face un calcul pe loc. „Știu cam care e socoteala, deci o să vină cam 40 de bani pe litru în plus, deci pentru mine o să fie cam 80-90 de lei în plus pe lună. Am drumurile București-Focșani, plus mersul prin colegiu. Cel puțin 200 de litri pe lună, aproape un milion în plus”, trage linie penelistul.

Cu toate că susține că 100 de lei nu este chiar o sumă de ignorat, mai ales pentru românul de rând, Țigăeru punctează faptul că nu are o problemă în a plăti cei șapte eurocenți în plus. Nu pentru banii propriu-ziși, cât pentru destinația lor. „Eu am o problemă cu ce se întâmplă cu banii ăia. Noi plătim niște taxe, puține, multe, mici, mari, vrem să știm ce se întâmplă cu banii. Acum e foarte clar că banii din acciză se duc într-un coș foarte mare unde se bagă mâna și se plătesc de toate, indiferent ce spune premierului”, se arată sceptic deputatul, contactat de gândul.

Tot liberal, veșnic revoltat împotriva PSD, senatorul Cristian Bodea recunoaște că încă nu a ajuns la o benzinărie ca să alimenteze. Nu că s-ar fi speriat, ci pentru că are mașina avariată. Cu toate acestea, și-a făcut toate calculele.

„Logica e simplă: dacă avem 50 de litri ori 40, avem 20 de lei în plus. Nu știu cum se simte la pompă, nu fac eu plinul.. Depinde ce efect are, la ce folosesc acești bani și ce înțeleg oamenii din asta. 20 de lei pentru românul de rând înseamnă ceva și dacă face două plinuri pe lună, ajung la 40-50 de lei, adică fix cu cât se mărește salariu minim pe economie. Și dup-aia Ponta iese și spune că el a dat acești bani, când de fapt oamenii i-au scos din buzunarul lor”, a punctat Bodea pentru gândul.

Alimentarea la pompă, în grija partenerilor de viață

N-a avut nevoie să-și umple rezervorul mașinii, dar a cercetat piața după introducerea accizei suplimentare la carburant. Deputul PDL Ioan Oltean mărturisește că a făcut un tur al benzinăriilor, împreună cu șoferul său. „Niciun preț sub 6 lei, ba chiar 7 lei. S-a văzut cu ochiul liber că benzina și motorina s-au scumpit”, conchide el.

Aplicat pe propria persoană, Oltean nu și-a făcut calculele, mai ales că plătește carburantul din sumele forfetare de la Parlament. Însă are o certitudine: soția lui va simți, cu siguranța, scumpirea benzinei, la fel ca orice alt șofer.

„Va fi în primul rând de alimentat mașina soției, care va suporta ca orice alt conducător auto ce-și folosește mașina. Nici ea n-a alimentat recent, dar o va face zilele astea. Categoric se simte, eu merg cu mașina nu doar ca mijloc de bună dispoziție pentru a mă relaxa. Atât timp cât faci aproape săptămânal un plin de benzină, costurile cresc simțitor”, mai spune Oltean, contactat de gândul.

Dacă pedelistul se îngrijorează de mașina soției, deputata PPDD Liliana Mincă se bazează tot pe soț când vine vorba despre alimentarea cu benzină a mașinii. Deși nu a făcut proba la pompă după introducerea accizei suplimentare, Mincă își exprimă dezacordul privind măsurile luate de guvernare.

„Nu suntem de acord cu acciza, prețurile vor crește în lanț, nu avem de ce să dăm banii la baronii locali. Mai bine să combată evaziunea fiscală și de acolo se vor scoate banii și pentru pensii, și salarii, și autostrăzi. De doi ani de zile așteptăm măsuri concrete de la guvern, dar nu vedem decât teleguvernare. Nu mai au cum să-i prostească pe români la europarlamentare”, se revolta deputata, contactată de gândul.

Logica lui Sturzu: de ce este bună acciza

„Orice e în plus nu e în regulă”, argumentează deputatul PNL Theodor Nicolescu. Nici el nu a trecut pe la benzinărie de când a fost introdusă acciza suplimentară, dar ne asigură că a văzut diferențele de prețuri. „Sunt un om care merge foarte mult cu mașină și, ca atare, mă va costa foarte mult în plus. Toate prețurile sunt peste 6 lei”, punctează liberalul.

„Pentru un om normal cu o mașină normală, doar 20 de lei în plus pe lună”, face calculele și președintele Tineretului Social Democrat, deputatul Mihai Sturzu. Dând exemplul mamei sale, care „merge de la moară până la gară” în Brașov, cam asta va fi diferența.

Ce e și mai important, insistă Sturzu, este că suma de 20 de lei este una mică având în vedere că vom avea autostrăzi. Argumentația este simplă. „De la Brașov la Ploiești, pe DN1, unde sunt curbe, depășești, urci, cobori, frână, fir, trecere de pietoni, consumi cam 7%. De la Ploiești la București, unde merg pe autostradă, consumul scade la 5,4%, deci practic un litru și jumătate de motorină la suta de kilometri, deci vreo doi euro la suta de km, diferența numai la combustibil. Este mai ieftin să dai 20 de lei în plus la un plin și să mergi pe autostradă decât să nu dai 20 de lei în plus, dar să consumi mult mai mult și motorină și resursa mașinii”, explică membrul formației Hi-Q, contactat de gândul.

Mai mult, deși mulți s-au plâns de introducerea accizei suplimentare, Mihai Sturzu susține că sunt multe alte avantaje ale noii taxe pe care mulți nu le-au luat în seamă. Logica lui, pe același fir ca cea a premierului Victor Ponta. Oamenii plătesc acciza suplimentară, cu banii strânși se vor face autostrăzi, deci se va circula mai bine și mai repede, ceea ce înseamnă mai puține accidente rutiere. Mai puține accidente rutiere, egal cu mai puține spitalizări.

„Pe autostradă rata accidentelor este mult mai mică, mergi în linie dreaptă, n-ai ce să faci acolo, nu sare căruța din câmp. Sunt costuri pe care nu le vedem în cazul accidentelor rutiere, asigurări, spitalizare, traume familiale etc. Cineva a calculat inclusiv acestea în favoarea construcției de autostrăzi. Chiar dacă ne costă 20 de lei în plus pe lună. Un om care intră în spital, își rupe o mână, un picior, doamne-ferește, nu mai poate munci, are familie..sunt multe lucruri la caculul acesta, nu doar câtă benzină bagi în rezervor și cât costă”, a exemplificat deputatul PSD, citând dintr-un set de studii făcute la nivel european.

Mersul pe jos, în loc de mașină

Președintele comisiei juridice a Camerei Deputaților, conservatorul Bogdan Ciucă, preferă mersul pe jos. „Vin de aproape, cam un kilometru și jumătate. Încerc să fac mișcare mai multă”, spune el. Din acest motiv, nici la benzinărie n-a ajuns recent. „N-am fost la pompă să constat, dar nu cred că scumpirea va fi atât de mare încât să ne sperie”, spune Ciucă liniștit.

Cu toate acestea, introducerea accizei suplimentare merită, insistă el. „Vom economisi pentru că vom parcurge același drum în condiții mai bune la jumătate din timp, deci și consumul scade. Asta cu condiția ca banii să aibă destinația stabilită, să rezolvăm problema cu infrastructura în cel mai scurt timp”, a mai precizat liderul PC, contactat de gândul.

Senatorul PSD Cosmin Nicula nu și-a făcut niciodată calculele cu benzina, nici înainte, nici după introducerea accizei suplimentare la carburant. „Alimentez când am becul roșu. De regulă, îi fac plinul, habar n-am cât înseamnă scumpirea de 40 de bani pe litru „, spune el liniștit, precizând că încă nu a fost nevoie să-și umple rezervorul.

Deși are permisul suspendat, senatorul UNPR Constantin Popa, fost pepededist, își caută mașină. Gândul l-a nimerit într-un showroom, tocmai când analiza o mașină nouă, pe care însă n-o va cumpăra. Nu din cauza accizei suplimentare, dar poate fi un argument. În ce privește consumul actualei sale mașini, senatorul e foarte mulțumit. „Consumă puțin tare, 4-5%, merg cu ea de mă doare capul”, povestește el.

Referitor la acciza suplimentară la carburant, progresistul ar preferă să nu se pună accent pe ea. „Eu n-aș pune problema așa, că s-a scumpit prețul benzinei, în Turcia e de două ori mai scump ca la noi și turcii trăiesc mai bine. Nu de la motorină vine bunăstarea sau nebunăstarea noastră. Nu sunt de acord cu nicio scumpire, nu sunt de acord cu nimic care să-l usture pe român la buzunar, dar deocamdată nu avem o altă șansă”, a precizat Popa pentru gândul.

Prețurile carburanților, la nivel european

Începând cu 1 aprilie, acciza suplimentară de 7 eurocenți la carburanți a intrat în vigoare. Astfel, șoferii care vor opri la benzinării pentru a face plinul vor cumpăra benzină și motorină mai scumpe, majorarea prețurilor fiind de 40 – 41 de bani pe litru.

Concret, dacă în ultima zi din martie românii au plătit pentru un plin de 50 de litri de benzină 290 de lei, spre exemplu la un preț de 5,8 lei pe litru, acum aceștia vor scoate din buzunar cu 20 de lei în plus, deci 310 lei. Totodată, un plin de motorină care astăzi costă 300 de lei, la un preț de 6 lei pe litru, va putea fi făcut mâine 320 de lei.

Estimarea gândul a fost realizată luând în considerare un preț mediu de 6 lei pe litrul de carburant.

La nivel european însă, România are unul dintre cele mai mici prețuri la carburant, potrivit Comisiei Europene. Astfel, prețul mediu al unui litru de benzină Euro-super 95 era, la sfârșitul lunii martie, de 1,254 euro, iar de la 1 aprilie a urcat la 1,32 euro, un nivel foarte apropiat de Austria (1,33 euro/litru). Cele mai mari prețuri la acest sortiment de carburant se găsește în Italia (1,7 euro/litru), Olanda (1,67 euro/litru), urmate de Danemarca și Grecia, ambele cu aproximativ 1,66 euro/litru.

La polul opus, cele mai mici prețuri la litrul de benzină Euro-super 95, sub nivelul României, se găsesc în Bulgaria, Estonia, Ungaria, Luxemburg și Polonia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului