Prima pagină » Știri politice » Deputat PNL: Cei care au greșit la locale să plătească. Noi credem că mințim populația

Deputat PNL: Cei care au greșit la locale să plătească. Noi credem că mințim populația

Deputat PNL: Cei care au greșit la locale să plătească. Noi credem că mințim populația
Deputat PNL: Cei care au greșit la locale să plătească. Noi credem că mințim populația

„Este normal ca atunci când greșești să îți asumi o responsabilitate. Suntem înainte alegerilor parlamentare, înainte de a porni la acest drum trebuie să știm ce s-a greșit și, am înțeles, că s-a învățat dar nimeni nu și-a asumat răspunderea. Nu poți să mergi înainte făcând aceleași greșeli. Nu poți să mergi înainte ascunzând gunoiul sub preș. Noi am stabilit niște reguli pe care noi le-am încălcat, noi am venit cu înnoirea clasei politice, susținerea valorilor, cotele de gen care nu era o măsură foarte liberală, noi am susținut toate aceste lucruri și noi am fost primii care le-am încălcat. Am greșit. Cei care au greșit trebuie să plătească. Eu m-am referit la București pentru că aceasta este organizația pe care o cunosc cel mai bine. Cine a luat decizia pentru București acela trebuie să își asume răspunderea. Vă spun doar că nu președinții de sectoare sunt cei care au stabilit candidații, (…) ci comitetul de unificare”, a declarat deputatul PNL Diana Tușa, la finalul ședinței BPN PNL.

Diana Tușa a afirmat că a așteptat timp de două luni ca declarațiile privind asumarea răspunderii pentru alegerile locale să devină realitate.

„Știți cum este la PNL (…) Am tăcut două luni de zile sperând ca acele vorbe privind asumare responsabilității să devină realitate. Nu s-a întâmplat. Vedem că avem aceiași oameni. Vom avea alegeri pe București unde vor ieși aceiași oameni care și-au dat demisia, dar noi credem că mințim populația. Nu se poate așa ceva”, a spus Diana Tușa.

Deputatul PNL a afirmat că a făcut apel în ședința BPN la colegii care i-au dat dreptate de-a lungul timpului să o susțină. „Am făcut apel la colegii care mi-au spus de-a lungul timpului > și le-am spus > (…) Sunt singură aici”, a mai precizat Diana Tușa, întrebată dacă au fost liberali care au susținut-o în ședința BPN.

Cătălin Predoiu, șef la organizației PNL București și candidat la Primăria Capitalei, și-a dat demisia de la conducerea filialei, după alegerile locale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce obicei ar trebui să evite părinții când vine vorba de hrănirea celor mici?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!