Prima pagină » Știri politice » SURSE. Contestatarii din PNL dau înapoi. Ședința liberalilor a fost anulată: „Suntem oameni responsabili” (EXCLUSIV)

SURSE. Contestatarii din PNL dau înapoi. Ședința liberalilor a fost anulată: „Suntem oameni responsabili” (EXCLUSIV)

SURSE. Contestatarii din PNL dau înapoi. Ședința liberalilor a fost anulată: „Suntem oameni responsabili” (EXCLUSIV)

Mai mulți lideri liberali au convocat Biroul Politic Național (BPN) al PNL în vederea negocierilor purtate cu USR-PLUS și UDMR. Surse politice au declarat pentru GÂNDUL.RO că motivul principal al acestei ședințe ar fi fost anularea negocierior care au avut loc până în acest punct.

UPDATE: Surse politice au precizat pentru GÂNDUL.RO că ședința se amână până la o dată ulterioară, fiind așteptată finalizarea negocierilor.

–––

Rareș Bogdan: „Nu se anulează nimic”

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, contactat de GÂNDUL.RO, a infirmat această informație, precizând totuși că a fost convocat BPN al PNL.

Nu se anulează nimic. Suntem oameni responsabili. BPN a fost convocat doar pentru a vedea stadiul negocierilor”, a precizat Rareș Bogdan într-un răspuns pentru GÂNDUL.RO.

Surse politice au precizat pentru GÂNDUL.RO că în ședința liberalilor participă nume precum: Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Alina Gorghiu. Acestora s-au alăturat și lideri din Ardeal, printre care Ilie Bolojan și Emil boc.

Nemulțumiri în rândul liberalilor

Florin Cîțu este premierul propus de coaliția PNL, USR-PLUS și UDMR, a anunțat Ludovic Orban, vineri seară, după negocierile dintre cele trei formațiuni politice. Așa cum a dezvăluit și GÂNDUL.RO, cei de la USR-PLUS, în frunte cu Dacian Cioloș l-au preferat pe Florin Cîțu, în detrimentul președintelui PNL, Ludovic Orban.

Astfel, „Guvernul va avea 18 ministere. Din acestea, 9 vor fi conduse de reprezentanți ai PNL, 6 de USR-PLUS și 3 de reprezentanți ai UDMR”, potrivit lui Ludovic Orban.

Mai mulți lideri PNL sunt nemulțumiți de rezultatul negocierilor de vineri cu USR-PLUS și UDMR, deoarece fostul premier Ludovic Orban a cedat cele trei ministere râvnite de partid – Dezvoltarea, Transporturilor și Fondurile Europene.

Atât PNL, USR-PLUS, cât și UDMR, au deja pe liste câțiva favorități, potrivit surselor GÂNDUL. Astfel, în cărți pentru Apărare este actualul ministrul Ciucă, iar la Ministerul de Externe preferat este tot Nicolae Ciucă, actualul premier interimar.

În ceea ce privește ministerul Muncii, prima variantă rămâne Violeta Alexandra, însă în joc se numără și Dan Vâlceanu și Robert Sighiartău. Portofoliul Educației ar urma să fie ocupat de Raluca Turcan sau de Sorin Cîmpeanu.

USR-PLUS ar urma să primească șase portofolii, printre care : Justiție – Stelian Ion, Transporturi- Cătălin Drulă, Sănătate – Vlad Voiculescu și Economie, antreprenoriat și IMM – Claudiu Năsui, potrivit surselor Gândul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cine a fost Cleopatra dincolo de mitul seducției? O regină cultivată, o jucătoare politică redutabilă și o figură istorică mult mai complexă decât legenda