Președinții răsturnați de Primăvara Arabă, unde sunt ei acum? Au trecut 15 ani de când un tânăr văzător tunisian, a cărui căruță a fost confiscată de poliție, a „aprins” lumea arabă

În urmă cu 15 ani, lumea arabă trăia o serie de revolte populare care au culminat cu schimbarea puterii în Tunisia, Egipt, Yemen, Siria şi Libia. Cunoscute sub numele „primăvara arabă”, aceste evenimente au schimbat ordinea politică din mai multe ţări şi au stârnit reacţii şi acţiuni la nivel mondial. De la prăbușirea unor regimuri dictatoriale considerate de neînlăturat până la ascensiunea și căderea unui „califat” jihadist, Orientul Mijlociu a trăit al doilea deceniu al secolului al XXI-lea în ritmul acestui seism geopolitic și a replicilor sale. Cum a început totul și unde sunt astăzi liderii înlăturați prin valul de proteste?

Cum a început totul?

Colaj Al Jazeera

Au trecut cincisprezece ani de când Mohamed Bouazizi, un vânzător ambulant tunisian în vârstă de 26 de ani, a cărui căruță a fost confiscată de poliție, și-a dat foc în semn de protest față de hărțuirea poliției și nepăsarea autorităților.

TEHNOLOGIE Miliardarii care vor să iasă din democrație. Cum își construiesc elitele din tech propriile orașe, cu reguli și taxe făcute de ei

14:28

SPORT Mihăilă e SIGUR pe el înainte de meciul cu Turcia! „Suporterii trebuie să aibă încredere în noi”

14:27

Mohamed Bouazizi – 2011, „Primăvara arabă”, Tunisia. Foto: europa.eu

Gestul său disperat a declanșat proteste la nivel național, la care au participat milioane de oameni confruntați cu o realitate zdrobitoare: creșterea șomajului, corupția și un sistem politic vechi de decenii, cu puțin loc pentru exprimare sau schimbare.

În 28 de zile, manifestanții l-au înlăturat pe președintele Zine El Abidine Ben Ali, aflat la putere timp de 23 de ani.

Inspirați de revolta din Tunisia, milioane de oameni din Egipt, Libia, Yemen și Siria au ieșit în stradă în 2011.

Această mișcare, cunoscută sub numele de Primăvara Arabă, a dus la răsturnarea a cinci lideri care se aflau de mult timp la conducere, relatează Al Jazeera.

Zine El Abidine Ben Ali – Tunisia

• 1936-2019
• La putere: 1987-2011 (23 de ani)
• Statut: A murit în exil

Al doilea președinte al Tunisiei, Zine el-Abidine Ben Ali. Foto: Wikipedia

Zine El Abidine Ben Ali a ajuns la putere în 1987, când, în calitate de prim-ministru, l-a declarat pe președintele pe viață Habib Bourguiba inapt din punct de vedere medical pentru a conduce.

În funcție, fostul șef al securității a reprimat orice contestare a conducerii sale și a instalat un sistem rigid, bazat pe serviciile de securitate și pe un partid de guvernământ loial.

El a deschis economia, ceea ce a dus la creștere economică, însă țara era sufocată de coruție, inegalitate și cenzură mediatică, stârnind indignare și furie publică.

Nemulțumirile, inclusiv legate de abuzurile poliției, șomajul în rândul tinerilor și corupția înrădăcinată, au izbucnit după autoincendierea lui Mohamed Bouazizi, la 17 decembrie 2010.

După aproape o lună de demonstrații neîntrerupte, pe 14 ianuarie, Ben Ali a dizolvat guvernul, a declarat stare de urgență și a fugit în Arabia Saudită.

Un tribunal din Tunisia l-a condamnat ulterior în lipsă la închisoare pe viață, pedeapsă pe care nu a executat-o. Opt ani mai târziu, pe 19 septembrie 2019, Ben Ali a murit în exil, la Jeddah, Arabia Saudită, la vârsta de 83 de ani.

Hosni Mubarak – Egipt

• 1928-2020
• La putere: 1981-2011 (30 de ani)
• Statut: Decedat în Egipt (după eliberare)

Președintele egiptean Hosni Mubarak participând la o conferință de presă la Kremlin . Foto: Hepta / Vladimir Rodionov / Sputnik

Hosni Mubarak a devenit președintele Egiptului în 1981, după asasinarea lui Anwar Sadat.

Fostul comandant al forțelor aeriene și-a consolidat puterea printr-un amestec de dominație militară și legi ale stării de urgență, menținând o conducere autoritară, marcată de reprimarea disidenței, libertăți politice limitate și corupție pe scară largă.

Pe 25 ianuarie 2011, dată care coincide cu sărbătoarea anuală a poliției egiptene, protestatari din cea mai populată țară a lumii arabe, mânați de șomajul ridicat, sărăcie și represiune politică, au mărșăluit pe străzi cerând plecarea lui Mubarak.

Pe 11 februarie 2011, după 18 zile de proteste, Mubarak a fost forțat să demisioneze, punând capăt unei președinții de trei decenii.

Mubarak a fost trimis în judecată și ulterior condamnat la închisoare pe viață pentru complicitate la uciderea protestatarilor pașnici în timpul revoluției.

Totuși, această sentință a fost anulată de Înalta Curte a țării, care a dispus un nou proces. În timp ce rejudecarea era în desfășusare, el a fost condamnat pentru acuzații de corupție și a petrecut șase ani în detenție, deși, din cauza stării sale de sănătate și a schimbărilor din peisajului politic, foarte puțin din acest timp a fost închis.

În 2017, a fost achitat și eliberat. Pe 25 februarie 2020, Mubarak a murit la Cairo, la vârsta de 91 de ani.

Ali Abdullah Saleh – Yemen

• 1947-2017
• La putere: 1978-2012 (33 de ani)
• Statut: Ucis de rebelii houthi

Ali Abdullah Saleh a fost președintele Yemenului între 1990-2012. Foto: Wikipedia

Ali Abdullah Saleh a fost liderul autoritar al Yemenului, care a condus statul timp de 33 de ani, mai întâi ca președinte al Yemenului de Nord din 1978, apoi al Yemenului unificat din 1990.

Saleh era cunoscut ca un geniu al politicii tribale și militare, descriind la un moment dat guvernarea Yemenului drept „un dans pe capetele șerpilor”, în care a valorificat alianțele schimbătoare din regiune. 

În urma protestelor Primăverii Arabe din 2011, Saleh a fost forțat să demisioneze în baza unui acord de transfer de putere din 2012.

Cu toate acestea, el a format curând o alianță surprinzătoare cu foștii săi inamici, houthii, ajutându-i să cucerească capitala Sanaa în 2014.

Pactul s-a prăbușit în 2017, când a Saleh a rupt legătura cu houthii pentru a încerca să ajungă la un acord cu coaliția condusă de Arabia Saudită, care lupta împotriva acestora. A fost ucis la vârsta de 75 de ani de forțele houthii.

Muammar Gaddafi – Libia

• 1942-2011
• La putere: 1969-2011 (42 de ani)
• Statut: Ucis de rebeli

Muammar Gaddafi, cunoscut și sub numele de Colonelul Gaddafi. Foto: Hepta / MARCO MARIANELLA / OLYCOM

Muammar Gaddafi a fost un ofițer al armatei care a preluat puterea printr-o lovitură de stat în 1969, desființând monarhia din Libia și promovându-se ulterior la gradul de colonel, rang pe care l-a deținut tot restul vieții.

Gaddafi a construit un sistem extrem de personalizat și restrictiv, guvernând prin comitete revoluționare în locul instituțiilor formale și menținând controlul prin utilizarea strategică a vastei bogății petroliere a Libiei.

Deși a fost izolat pe plan internațional timp de decenii, Gaddafi a reluat legăturile cu statele occidentale la începutul anilor 2000, după ce a renunțat la programele sale de arme nucleare, chimice și biologice.

Pe 15 februarie 2011, la Benghazi au izbucnit proteste după arestarea unui avocat pentru drepturile omului. Ca și în alte țări afectate de Primăvara Arabă, incidentul a fost un catalizator; cu toate acestea, represiunea violentă ordonată de Gaddafi a escaladat demonstrațiile pașnice și le-a transformat într-un război civil.

Până în august 2011, forțele armate de opoziție au cucerit Tripoli, marcând începutul sfârșitului regimului. O campanie aeriană NATO și dezertările interne la nivel înalt s-au dovedit decisive, înclinând balanța împotriva lui Gaddafi.

După ce s-a retras în orașul său natal, Sirte, Gaddafi a fost capturat și ucis de forțele rebele la 20 octombrie 2011, punând capăt celor 42 de ani de putere.

Bashar al-Assad – Siria

• 1965-prezent
• La putere: 2000-2024 (24 de ani)
• Statut: Înlăturat de la putere, în exil în Rusia

Fostul președintele Siriei, Bashar al-Assad. Foto: kremlin.ru

Bashar al-Assad a ajuns la putere în 2000, la vârsta de 34 de ani, în urma unui amendament constituțional special care a redus vârsta minimă pentru funcția de  președinte, adoptată la doar câteva ore după moartea tatălui său.

Tatăl său, Hafez al-Assad, a fost un ofițer militar care a preluat puterea printr-o lovitură de stat în 1970 și a condus Siria timp de 29 de ani, stabilind un guvern centralizat și strict controlat, pe care Bashar avea să-l conducă ulterior timp de 24 de ani.

Revoluția siriană a fost declanșată de câțiva adolescenți care au scris graffiti împotriva guvernului pe pereții școlii lor din Deraa. Acest act de sfidare a dus la proteste care s-au răspândit în toată țara, ceea ce a atras o reprimare brutală din partea forțelor guvernamentale și, în cele din urmă, a declanșat un război civil.

Războiul a atras implicarea marilor puteri globale, inclusiv Rusia, Iran, Turcia și Statele Unite, și a durat aproape 14 ani, devenind unul dintre cele mai lungi din regiune. Acesta a strămutat peste jumătate din populația țării și a creat o criză majoră a refugiaților.

Pe 8 decembrie 2024, cei 53 de ani de guvernare ai dinastiei Assad au luat sfârșit.

În urma unei ofensive fulger, conduse de Hayat Tahrir al-Sham (HTS) și susținute de alte câteva facțiuni rebele, armata siriană s-a prăbușit în doar câteva zile.

Pe măsură ce forțele rebele intrau în Damasc, Bashar al-Assad și familia sa au fugit din țară cu avionul spre Moscova, unde li s-a acordat azil și unde trăiesc în prezent în exil.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

După fuga din Siria, familia Assad trăieşte în lux, dar izolată în Rusia. Fostul dictator „îşi perfecţionează cunoştinţele de oftalmologie”

EXCLUSIV | Expert în spațiul ex-sovietic, despre ”Revoluția din Kazahstan”: ”Imaginile filmate pe străzi sunt sugestive, seamănă cu Primăvara Arabă. Tinerii merg la bătaie, pe ideea «Trage cu pușca în mine sau îl omor eu»”