Prima pagină » Economic » Grapini pregătește impozitul forfetar pentru a doua parte a anului

Grapini pregătește impozitul forfetar pentru a doua parte a anului

Grapini pregătește impozitul forfetar pentru a doua parte a anului
Ministrul delegat pentru IMM, Turism și Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a declarat vineri că impozitul forfetar s-ar putea aplica din semestrul al doilea al acestui an, dacă studiul privind impactul măsurii va fi finalizat în primul trimestru.

Ministrul delegat pentru IMM, Turism și Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a declarat vineri că impozitul forfetar s-ar putea aplica din semestrul al doilea al acestui an, dacă studiul privind impactul măsurii va fi finalizat în primul trimestru.

„În semestrul II ar putea fi aplicat impozitul forfetar, dacă ne mișcăm repede, adică să terminăm studiul de impact în primul trimestru. Studiul a început și trebuie să îl terminăm în primul trimestru. Dacă nu, nu-l vom putea aplica în acest an”, a spus Grapini într-o conferință de presă.

Ea a arătat că în prezent consilierii ministerului stabilesc numărul de restaurante, pensiuni, baruri și alte structuri care ar putea intra sub incidența impozitului.

„Nimeni nu a spus că se aplică de mâine. Introducerea se va face după realizarea unui studiu de impact. Nu va fi aplicat în primul semestru pentru că nu se poate, trebuie realizate studii de impact de către noi și de Ministerul Finanțelor. Trebuie să știi câte baruri sunt, câte restaurante, câte pensiuni. Consilierii culeg date pentru a avea un fond de calcul. În alte țări se aplică la 27 de servicii, probabil că nu vor fi toate”, a spus Grapini.

Potrivit acesteia, firmele cu afaceri foarte mici nu vor plăti, iar impozitul va fi diferențiat pe sectoare.

„Nu poate fi același nivel al impozitului pentru taximetriști și pentru hoteluri. Și taximetriștii vor plăti, așadar. Vrem să aplicăm impozitul fără să distorsionăm piața și să introducem o etică în afaceri. Toți trebuie să plătească. (…) Cei care nu plătesc forfetarul vor fi vizitați de 15 ori pe an de Fisc”, a mai spus Grapini.

Ministrul delegat a anunțat miercuri că, dacă se va aplica, impozitul forfetar va viza doar unele servicii, precum pensiuni, hoteluri, restaurante, saloane de înfrumusețare sau spălătorii auto, cuantumul urmând să fie stabilit după discuții cu patronatele de profil.

Premierul Victor Ponta i-a cerut miercuri ministrului pentru IMM să îl ajute să explice public oportunitatea impozitului forfetar, adugând însă că va renunța la impozit dacă ideea nu este bună, dar atenționând că astfel se reduc fondurile pentru turism și infrastructură.

În octombrie 2010, Guvernul Boc a decis să renunțe la impozitul minim aplicat companiilor și a analizat varianta introducerii unui impozit forfetar, dar a renunțat la idee invocând dificultățile care ar putea apărea în administrarea unui astfel de sistem, orientându-se spre revenirea la impozitarea cu 3% a veniturilor microîntreprinderilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Manchester City câștigă Cupa Angliei în fața celor de la Chelsea
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Grindina a făcut prăpăd în România. Ciclonul a lovit o mare parte din țară
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Mai mulți răniți după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime în Italia. Șoferul a înjunghiat un trecător care a încercat să-l oprească
Mediafax
NATO va presa companiile europene de armament să crească investițiile
Click
Horoscop 17 mai. Leii sunt în centrul atenției, Scorpionii au de luat decizii importante
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creierul oamenilor care-și părăsesc țara natală în căutarea unei vieți noi?