Prima pagină » Știri politice » Grindeanu, mesaj pentru Marian Oprișan: Și Banatul te-a fluierat!

Grindeanu, mesaj pentru Marian Oprișan: Și Banatul te-a fluierat!

Grindeanu, mesaj pentru Marian Oprișan: Și Banatul te-a fluierat!
Fostul premier Sorin Grindeanu i-a transmis lui Marian Oprișan că și Banatul l-a fluierat la Congresul extraordinar al partidului de sâmbătă, atunci când liderul PSD Vrancea a vrut să ia cuvântul pe scenă.

„Pentru Marian Oprișan: și Banatul te-a fluierat!”, a scris Sorin Grindeanu, sâmbătă, pe Facebook.

Marian Oprișan a fost huiduit de colegii de partid, în momentul în care a vrut să țină un discurs la Congres. Din sală au fost social-democrați care i-au transmis „ai vorbit urât de toți” sau „ce mesaj ai dat pe Facebook”.

Când liderul PSD Vrancea a urcat pe scena pentru a lua cuvântul, social-democrații au început să fluiere și să îl huiduiască, strigând spre acesta „ai vorbit urât de toți”. Prin urmare, Oprișan a replicat, resemnat „Se pare că nu vor să mai vorbim”, apoi s-a retras.

Ulterior, Marian Oprișan a declarat că liderii organizațiilor PSD Olt, Dolj și Teleorman i-au pus pe colegi să îl fluiere și să îl huiduiască atunci când a urcat pe scena Congresului. El a precizat că a fost intransigent cu Liviu Dragnea și la fel rămâne și de acum înainte.

Foto: Mediafax Foto / Alexanru Dobre

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Ce meniu a avut și cine a cântat la nunta Cristinei Bâtlan. 250 de invitați, trandafiri roșii și distracție până la 4 dimineața
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!