GUVERNUL PONTA – totul despre prima zi a negocierilor: de la împărțirea ministerelor pe pachete, la miniștrii agreați până acum

GUVERNUL PONTA  - totul despre prima zi a negocierilor: de la împărțirea ministerelor pe pachete, la miniștrii agreați până acum
Publicat: 30/04/2012, 12:07
Actualizat: 30/04/2012, 13:45

La două zile după ce Victor Ponta a fost desemnat să formeze Guvernul, liberalii, social-democrații și conservatorii au început să-și pună pe masă pretențiile.

Premierul desemnat, Victor Ponta, a dat asigurări din prima zi după ce a fost desemnat de președintele Băsescu să formeze Guvernul că nu sunt probleme în formarea noului Executiv. El a spus că schema viitorului Cabinet a fost stabilită „în drum spre Brașov” împreună cu Crin Antonescu.

Dincolo de declarațiile optimiste ale premierului desemnat și de avalanșa de propuneri de miniștri, venite în majoritate din partea presei, până la momentul scrierii acestui material, lucrurile nu erau bătute în cuie nici în privința portofoliilor care revin PSD și PNL, nici în privința numelor celor care urmează să facă parte din Guvern. Până duminică seara erau clare doar câteva nominalizări (pe care le puteți vedea mai jos), restul fiind obiectul unor negocieri strânse între câțiva lideri liberali și pesediști, începute de sâmbătă și continuate duminică seara.

Ca fapt divers, Guvernul „stabilit în drum spre Brașov” a fost doar o glumă a lui Ponta, surse din USL au declarat pentru gândul că drumul nu a fost parcurs cu mașina, ci cu elicopterul, motiv pentru care multe lucruri au rămas să fie discutate la București.

Liderii USL au participat sâmbătă la lansarea candidaților pentru alegerile locale din Brașov și Bistrița. Evenimentele de campanie i-au împiedicat pe liderii USL să pună la punct detaliile noului Guvern.

Sâmbătă a fost prima zi a negocierilor. Cele trei partide din USL negociază portofoliile ce le vor reveni, deciziile urmând să fie validate marți de forurile statutare ale PSD, PNL și PC. De altfel, marți este termenul-limită pe care premierul desemnat, Victor Ponta, și l-a luat pentru a prezenta formula viitorului Cabinet.

Spargerea Ministerului Economiei

Deși Victor Ponta a spus că se va păstra structura vechiului Guvern, prima discuție din interiorul USL a vizat spargerea Ministerului Economiei. Astfel ar urma să apară un Minister al Energiei, propunerea fiind avansată de social-democrați, apărând și un nume pentru conducerea acestuia – deputatul Iulian Iancu. Liberalii nu au spus „da” unui astfel de plan, discuțiile urmând a se relua luni.

Pachete de ministere

Liberalii au venit însă cu propunerea ca ministerele să fie împărțite în funcție de importanța acestora. La final, cele două părți ale USL – ACD și PSD ar trebui să aibă același număr de ministere.

În cadrul discuțiilor de tatonare purtate astăzi PNL a solicitat ca anumite ministere să fie grupate în „pachete”. Astfel, Ministerul de Interne a fost grupat cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Economiei cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Apărării cu Ministerul de Externe. Au fost stabilite și ministerele sociale, fiecare urmând să ia câte două dintre Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii și Ministerul Educației. Până în acest moment, certitudinile din Guvernul Ponta sunt: Daniel Constantin – Ministerul Agriculturii, Titus Corlățean – Ministerul de Externe, Corneliu Dobrițoiu – Ministerul Apărării.

Tehnocrații lui Victor Ponta

Premierul desemnat Victor Ponta a cerut partenerilor de alianță să accepte nominalizarea unor tehnocrați în viitorul Guvern. Primele nume dorite de președintele PSD în Cabinetul său sunt cele ale economiștilor Liviu Voinea și Daniel Dăianu. Un alt nume avansat de social-democrați a fost cel al lui Florin Georgescu, viceguvernator BNR. El ar urma să preia Ministerul de Finanțe.

Propunerea nu este văzută cu ochi buni de liberali, care și-ar dori ca unul dintre ministerele Economiei sau al Finanțelor să le revină lor.

Victor Ponta a precizat încă de vineri că se gândește să-l păstreze în Guvern pe ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. Surse din PSD au declarat pentru gândul că în partid această propunere a stârnit mirare, ân condițiile în care PSD îl are pe Vasile Pușcaș pregătit special pentru acest minister. Menținerea în Guvernul Ponta a ministrului Justiției, Cătălin Predoiu a trezit iritare în cele trei partide din USL. Predoiu este privit cu neîncredere de social-democrați, liberali și conservatori. Crin Antonescu a declarat că nu acceptă ca pe posturile care revin ACD să fie numiți acești tehnocrați.

Cota unică neschimbată

Surse din cadrul USL au declarat, pentru gândul, că noul Guvern va menține cota unică până la alegeri, impozitul progresiv urmând să fie aplicat începând cu viitoarea execuție bugetară.

Premierul desemnat Victor Ponta declara înainte de a prelua misiunea de a forma Guvernul că după venirea USL la putere se va renunța la cota unică de impozitare și se va aplica un impozit progresiv. Potrivit „Viziunii economice a USL” lansată în luna mai a anului trecut, impozitul progresiv urma să aibă trei cote: de 8% pentru salariile de până la 800 de lei, cotă 12% de la 800 de lei până la 1.600 de lei și o cotă de 16% pentru veniturile ce depășesc 1.600 de lei pe lună. Calculele pentru introducerea cotei progresive erau coroborate cu aplicarea altor măsuri economice gândite de finanțiștii USL.

De altfel, există voci în cadrul USL care susțin că trebuie să existe o scădere a fiscalității pentru ca economia să își revină. Victor Ponta este precaut în ceea ce privește politica economică și urmează să definitiveze programul de guvernare după ce va discuta luni cu reprezentanții FMI, ai Băncii Mondiale și ai Comisiei Europene.

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat pentru gândul că se poate trece la impozitul progresiv începând de acum, dar că așteaptă să vadă ce hotărâre va lua Victor Ponta.

În cadrul USL s-a mai discutat despre posibilitatea scăderii TVA la alimentele de bază ca o măsură benefică pentru revigorarea consumului. De asemenea, decizia ar avea și un caracter social și electoral.

Problema secretarilor generali

Numele secretarilor generali ai PNL și PSD au fost vehiculate în ultimele zile pentru a prelua portofolii ministeriale. Liviu Dragnea a apărut în dreptul Ministerului de Interne, iar Eduard Hellvig la Ministerul Transporturilor. Cei doi se află într-o situație specială, deoarece au fost desemnați de către partidele lor pentru a coordona campania PSD, respectiv PNL la nivel național. Preluarea unor atribuții în sfera guvernamentală, i-ar împiedica pe cei doi să aibă o eficiență maximă în câștigarea alegerilor parlamentare și locale.

Reproșuri legate de UNPR

Recentele declarații de simpatie între PSD și UNPR i-a enervat pe liberali care nu sunt de acord ca „trădătorii” să fie asociați ca imagine cu USL. Secretarul general al UNPR, Neculai Onțanu, a declarat sâmbătă că „UNPR s-a lepădat de Satana”, făcând aluzie la relația avută cu PDL. Și președintele executiv al progresiștilor, Gabriel Oprea a spus că partidul său va vota pentru Cabinetul Ponta pentru a se realiza stabilitatea economică.

Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine....
Şi-a presimţit moartea! Ce a făcut Petrică Cercel la ultima cântare
Loredana Groza, luată cu ambulanța la puțin timp după ce a cântat la nunta Simonei...
10 semne că ai probleme cu circulația sângelui
“Prințișorul Craiovei”, ATACAT brutal de cei care îi sunt alături: “Un maimuțoi cu aere de...
Simona Halep și Toni Iuruc au plecat în luna de miere! Destinația exotică aleasă de...
Horoscopul pe care e invidios și Voropchievici! Cine e cea mai norocoasă zodie a zilei
Sfatul unui medic: Cafeaua nu trebuie consumată prima dată dimineaţa. Care este motivul
Lovitură pentru cei care încalcă legea: Supraveghere video pe șosele și sancționare automată a contravenienților
BANCUL ZILEI – O blondă bine, acostată de câțiva șmecherași
Cum e să te îmbolnăvești de COVID în țara în care virusul nu există oficial....
Şi-a presimţit moartea! Ce a făcut Petrică Cercel la ultima cântare
Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a...
Un președinte vrea să schimbe harta Europei! Cum și-a amenințat vecinii: 'Teritoriile acelea sunt ale...
Țara unde trăiesc cei mai înalți oameni din lume. De ce ar putea să scadă...
O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO
Vestea ȘOC a momentului. Doliu în lumea muzicii ușoare românești: A MURIT
Cutremur total în Europa! Apare o super armată europeană
E DESCOPERIREA momentului! O plantă din care se face vin are eficiență maximă anti-coronavirus
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Povestea unei tinere din România care a construit o afacere de milioane şi îşi vinde...