Iohannis nu o revocă pe Kovesi de la șefia DNA. Ministrul Justiției anunță că va sesiza Curtea Constituțională. UPDATE

Publicat: 17/04/2018, 07:27

Într-o declarație de presă la Cotroceni, șeful statului l-a ironizat, dar și atacat pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, despre care a spus că a pus în cererea de revocare date din CV-ul său, dar și că a interpretat decizii CCR „în sens diferit față de conținutul lor”.

Iohannis a comentat că avizul negativ dat de CSM nu poate fi ignorat, Consiliul ajungând „la o cu totul altă concluzie decât așa-zisul raport al ministrului Justiției”.

„Analizând motivele pentru care Ministrul Justiției solicită revocarea procurorului șef al DNA, am constatat că autorul Raportului, raport care a însoțit propunerea, consideră că acesta este, citez, „o luare de poziție” față de dezbaterile publice din ultimul an, ceea ce, clar, induce percepția că evaluarea Ministrului Justiției poate fi subiectivă. Această percepție este întărită și de prezența în cuprinsul Raportului a unor aspecte referitoare la cariera profesională a Ministrului Justiției. De asemenea, unele dintre motivele care fundamentează propunerea de revocare utilizează date și informații care fie nu sunt pertinente, fie exced perioada anunțată de Ministru ca fiind evaluată. Unele rapoarte ale Inspecției Judiciare, hotărâri ale CSM sau decizii ale Curții Constituționale au fost interpretate și valorificate de Ministrul Justiției într-un sens cel puțin diferit față de conținutul lor. Drept urmare, motivele de revocare prezentate de Ministrul Justiției nu au fost de natură să mă convingă. De altfel, în mare parte, ele nici nu corespund prevederilor legale aplicabile. În concluzie, nu voi da curs propunerii Ministrului Justiției de revocare a doamnei Kövesi, procuror șef al DNA”, a spus Iohannis.

Toader: Președintele nu are abilitarea legală și nici competențele funcționale de evaluare a activității profesionale și manageriale a șefei DNA

La nici un minut de la anunțul președintelui, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, pe Facebook, că va sesiza Curtea Constituțională cu privire la refuzul șefului statului de a o revoca din funcțiepe Laura Codruța Kovesi.

„În condițiile în care Președintele României nu are abilitarea legală și nici competențele funcționale de evaluare a activității profesionale și manageriale desfășurate de procurorul șef al DNA; În condițiile în care argumentele care au stat la baza declanșării procedurii de revocare au devenit mai actuale și mai consistente; Văzând legislația aplicabilă în acest domeniu; Valorificând jurisprudența instanței de contencios constituțional, vom sesiza Curtea Constituțională cu privire la refuzul Președintelui de revocare din funcție a procurorului șef al DNA !”, a scris Tudorel Toader, pe pagina sa de Facebook, imediat după anunțul făcut de șeful statului.

CLICK PENTRU A MĂRI

Anterior, în lipsa unui semnal favorabil la cererea de revocare formulată de ministrul Justiției, Tudorel Toader, coaliția PSD-ALDE a invocat posibilitatea sesizării Curții Constituționale în acest caz. Scenariul nu a fost exclus nici de premierul Viorica Dăncilă, nici de șeful PSD, Liviu Dragnea.

În funcție de ce va anunța președintele, dacă ministrul Toader intenționează să facă un demers, noi îl susținem”, a declarat Dragnea, la finalul ședinței conducerii PSD de astăzi. Întrebat dacă o recație în cazul unui refuz al lui Iohannis au fost discutați cu partenerii de la ALDE, șeful PSD a spus: „ A fost discutată în coaliție, este o decizie bună.”

Dragnea a exclus, totodată, varianta suspendării din funcție a lui Iohannis. „ Sub nicio formă nu luăm în calcul ideea de suspendare”, a spus el.

Premierul Viorica Dăncilă nu a exclus, săptămâna trecută, o sesizarea CCR dacă președintele Iohannis va refuza revocarea șefei DNA. Laura Codruța Kovesi, însă spune va lua o decizie după ce șeful statului va face un anunț oficial. Premierul a dat asigurări că „sigur îl va susține pe ministrul Justiției”, Tudorel Toader.

„Nu am ezitat niciodată să-mi asum responsabilitatea. Poate aceasta a fost și motivul pentru care președintele Liviu Dragnea, partidul, m-au susținut pentru postul de prim-ministru. (…) Vreau să văd în primul rând ce va face președintele pentru a putea lua o decizie, însă ceea ce pot spune sigur e că îl voi susține pe ministrul Justiției”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la Antena 3, întrebată dacă va sesiza CCR un posibil conflict juridic de natură constituțională în cazul în care șeful statului nu o va revoca pe Laura Codruța Kovesi de la șefia DNA.

Ea a mai spus că va discuta cu miniștrii să ceară desecretizarea eventualelor protocoale cu SRI.

„Din prima clipă poziția mea a fost pentru desecretizare, să înlăturam toate aceste lucruri legate de protocoale. O să vorbesc cu miniștrii din cabinetul meu mâine (joi – n.r.) să vadă unde sunt protocoale și acolo unde sunt să desecretizeze”, a punctat Dăncilă.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat martea trecută, întrebat dacă va fi sesizată Curtea Constituțională, în cazul în care șeful statului va refuza revocarea Laurei Codruța Kovesi, că rolul ar reveni Guvernului și premierul trebuie să își asume această poziție.

„Cred că va ajunge la CCR (n.r.: în cazul refuzului președintelui de a revoca procurorul șef al DNA). Dar dacă analizăm lucrurile cum sunt, conflictul poate să fie între Executiv și președinte, deoarece raportul este făcut de ministrul Justiției, în raport cu președintele. Sigur, Constituția dă dreptul și președinților celor două Camere, dar lucrurile sunt foarte clare și vom vedea că logic ar fi ca ministrul Justiției și premierul să fie cel care se sesizează în acest caz. Nu este justificată sesizarea Curții în această situație, e doar o acțiune suplimentară. CCR a decis în mod lipsit de echivoc că președintele nu are un rol esențial privind numirea și revocarea și decizia e limpede. (…) Trebuie să vedem decizia președintelui, nu am discutat foarte mult, dar premierul, oricare ar fi el, trebuie să își asume rolul, nu trebuie să fie altcineva, mai ales că au ministrul al justitiei care e autoritate în domeniu, mă aștept ca guvernul să își asume această soluție”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.

Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis ar trebui să accepte cererea de revocare, președintele Senatului a spus: „Ține de modul în care președintele înțelege să își exercite mandatul. (…) Au apărut protocoalele și modul în care opera DNA prin unitățile de elită, toate informațiile din spațiul public, încălcările Constituției, cuprinse inclusiv în raportul ministrului Justiției (n.r.: raportul privind revocarea procurorului șef al DNA), este greu ca aceste lucruri să fie ignorate”, a mai spus Tăriceanu.

Pe 22 februarie, ministrul Justiției Tudorel Toader a cerut revocarea șefei DNA, reținând în sarcina acesteia 20 de „acte și fapte de netolerat”. Printre acestea, Toader a menționat ancheta în cazul OUG 13, refuzul de a se prezenta la audierile din Parlament, falsurile din dosare, lipsa unei reacții adecvate în cazul presupuselor abuzuri de la DNA Ploiești, precum și afectarea imaginii României prin dezinformarea forurilor europene.

Timp de 80 de minute, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a prezentat, în sinteză, raportul de 36 de pagini privind activitatea managerială la nivelul conducerii DNA, reținând în sarcina Laurei Codruța Kovesi 20 de „acte și fapte de netolerat”, pentru care a cerut revocarea. „Prezentul raport însoțit de propunerea de revocare va fi transmis către secția de procurori a CSM, precum și către președintele României, pentru a analiza și a decide în raport cu competențele”, a afirmat ministrul Justiției.

Procedura de revocare presupune un aviz consultativ din partea Secției pentru Procurori a CSM, decizia finală urmând a fi luată de președintele României. Klaus Iohannis a anunțat săptămâna trecută că nu are motive pentru înlăturarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi, însă așteaptă raportul lui Tudorel Toader.

Imediat după conferința ministrului Justiției, președintele Klaus Iohannis a precizat, printr-un comunicat, că evaluarea sa privind activitatea DNA și a conducerii acesteia diferă de cea a lui Tudorel Toader. Șeful statului și-a reafirmat susținerea față de Kovesi.

„Din cauza lipsei de claritate în prezentarea Raportului privind activitatea managerială a DNA și având în vedere că evaluarea activității DNA și a conducerii acestei instituții de către Președintele României diferă de cea a Ministrului Justiției, se impune o analiză aprofundată a acestui document, care urmează să fie realizată la nivelul Administrației Prezidențiale de către departamentele de specialitate. În repetate rânduri, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, s-a declarat mulțumit de activitatea DNA și a conducerii sale, punct de vedere pe care și-l menține în continuare”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale de la acea dată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara;...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Tânăr din Mehedinți, găsit fără suflare în locuința în care creștea ilegal șerpi. Anchetatorii au...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Lista artiștilor care vor cânta la Neversea 2024. Surprize mari pentru petrecăreți
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Cine este femeia care nu se dezlipește de căpătâiul marelui actor, Florin Piersic. A fost...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Vrei să trăiești mult și bine? Adrian Artene și Andreea Liptak îți dezvăluie SECRETUL |...