17:20
Bolojan: Vom încerca să nu vă dezamăgim
Ilie Bolojan este în mod oficial noul președinte al PNL. El a fost singurul candidat la funcția de președinte în cadrul Congresului PNL.
„Stimați colegi, în numele celor care am fost aleși, vă mulțumim pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o atât mie, în calitate de președinte, dar și colegilor prim-vicepreședinți și celorlalți colegi care gestionează departamentele partidului. Vom încerca, așa cum am spus, să fim nu doar în serviciul PNL, dar și în serviciul României și să nu vă dezamăgim”, a declarat Bolojan, după anunțarea voturilor.
Votul a fost secret pentru funcțiile de președinte al partidului, prim-vicepreședinți, președinte al Curții de Arbitraj, funcție câștigată de Ciprian Dobre (501 voturi), și președinte al Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori, unde a ajuns Virgil Guran (968 voturi).
Tot în cadrul Congresului a fost făcută validarea vicepreședinților regionali, care devin membri ai Biroului Executiv Național. Este vorba despre Alexandru Muraru pentru regiunea Nord-Est, Alexandru Popa pentru Sud-Est, Toma Petcu pentru Sud Muntenia, Gigel Știrbu pentru Sud-Vest Oltenia, Gheorghe Falcă pentru Vest, Florin Birta pentru Nord-Vest, Ion Dumitrel pentru Centru și Hubert Thuma pentru regiunea București-Ilfov.
16:21
Bolojan, primește 976 voturi. Cine face parte din echipa sa
Ilie Bolojan a primit 976 voturi pentru funcția de președinte al PNL.
Cei patru prim-vicepreședinți ai lui Bolojan sunt Predoiu (800 voturi), Adian Veștea (694 voturi), Nicoleta Pauliuc (570 voturi) și Ciprian Ciucu (584 voturi).
Dan Motreanu este propunerea pe care Ilie Bolojan o face pentru funcția de secretar general al PNL. Acesta va fi validat în prima reuniune a BPN.
15:42
Bolojan face CURĂȚENIE la PNL - VIDEO
Ilie Bolojan face curățenie la PNL, la propriu. În timp ce se numără buletinele de vot, Bolojan și o parte dintre liberali s-au apucat să strângă gunoaiele din sala Palatului Parlamentului, unde se ține reuniunea Congresului.
Aceștia au folosit saci menajeri pentru a aduna pliantele și sticlele de plastic rămase în sală.
La Congresul PNL au participat aproape 1.000 de persoane.
13:32
A început votul la PNL - VIDEO
Pentru funcțiile de președinte al partidului, prim-vicepreședinți, președinte al Curții de Arbitraj și președinte al Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori votul este secret.
Anterior, au fost validați prin vot deschis vicepreședinții regionali.
Pentru funcția de președinte, membrii PNL introduc buletinele în urne amplasate în fața sălii de la Parlament. Pentru celelalte, au fost montate cabine de vot.
13:29
ȘANSELE pe care i le-a dat PNL lui Ilie Bolojan
„Înainte de a intra într-un discurs politic, vreau să spun câteva lucruri personale. Sunt un vechi membru PNL”, spune liderul interimar Bolojan, care detaliază aspecte ale carierei de partid.
„Am candidat prima dată consilier orășenesc într-un oraș mic din județul Bihor în 1996 din partea PNL pe listele Convenției Democratice și am ajuns consilier local
Pentru că Partidul Național Liberal i-a creat unui tânăr care terminase de trei ani de zile facultatea posibilitatea să ocupe un loc eligibil pe listă altfel, într-un oraș mic în care mă mutasem, cu siguranță nu m-ar fi votat oamenii că nu mă știau. Partidul Național Liberal mi-a creat această oportunitate.
A venit anul 2005, când după două mandate de consilier local, Alianța Dreptate și Adevăr a câștigat alegerile și președintele PNL Bihor, Cornel Popa, s-a luptat ca PNL să aibă prefect. Și partidul, la un vot secret, a numit un om antisistem, a numit pe mine prefect al județului Bihor. A fost a doua numire, a doua șansă pe care mi-a oferit-o partidul nostru pentru a demonstra ceva în administrație.
Am fost doi ani și jumătate prefect al județului Bihor și împreună cu colegul Alin Tișe de la Cluj și el era prefect în vremea respectivă și cu alți colegi pe care i-am văzut tot mai bătrâni ca și noi în sală eram prefecți atunci și am încercat să schimbăm ceva în administrație și poate am reușit. În 2007, Guvernul Tăriceanu avea nevoie de un secretar general și din nou mi s-a dat șansa să pot ocupa o funcție de secretar general al Guvernului din care să pot face ceva
Și acest partid mi-a dat încă o dată șansă”, a povestit Bolojan.
12:52
Bolojan: Avem varianta să ne mulțumim cu supraviețuirea politică sau să ne reinventăm
lie Bolojan respinge categoric ideea ca PNL să se rezume la supraviețuirea politică și cere reinventarea partidului pentru a răspunde așteptărilor românilor ca factor de modernizare.
„Avem varianta să ne mulțumim cu supraviețuirea politică pe care eu nu o susțin sau ne vom reinventa pentru a răspunde așteptărilor românilor în așa fel încât să fim un factor de modernizare pentru țara noastră”, a declarat Bolojan la Congresul PNL.
12:04
Ciprian Ciucu: PNL trebuie să își găsească FORȚA internă
PNL, un partid vechi, trebuie să își găsească forța internă să se adapteze, să vină cu oameni care au performat, care au ceva de spus, a spus Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.
„PNL este un partid care, sunt convins, ca va trece România printr-o perioada dificilă și la final va ieși deasupra. Îmi este teamă pentru viitor, dar în același timp am încredere”.
11:57
VOT pentru vicepreședinții pe regiuni
Vicepreședinții regionali ai PNL au fost aleși cu unanimitate:
Regiunea Nord-Est – Alexandru Muraru, PNL Iași
Regiunea Sud-Est – Alexandru Popa, PNL Brăila
Regiunea Sud-Muntenia – Toma Petcu, PNL Giurgiu
Regiunea Sud-Vest Oltenia – Gigel Știrbu, PNL Olt
Regiunea de Vest – Gheorghe Falcă, PNL Arad
Regiunea Nord-Vest – Florin Birta, PNL Oradea
Regiunea Centru – Ion Dumitrel, PNL Alba
București-Ilfov – Hubert Thuma, PNL Ilfov
11:55
Csoma Botond (UDMR), către partenerii din PNL: Există și județe unde ne găsim în tabere ADVERSE
Relația dintre UDMR și PNL este una complexă, a declarat Csoma Botond.
„Au fost momente foarte bune, dar au fost și unele tensionate. În unele județe din Ardeal avem o colaborare impecabilă pe plan local, dar există și județe unde ne găsim în tabere adverse. Dar asta e viața politică, mergem înainte cu bune și cu rele”, a completat acesta.
11:32
Moșteanu (USR): Ori rezolvăm problemele, ori în 2028 mulți dintre noi vom pleca acasă
„Ori rezolvăm problemele, ori în 2028 mulți dintre noi vom pleca acasă”, a declarat Ionuț Moșteanu, descriind momentul politic actual drept „un pariu mare pentru România”.
„An de an s-a mai strâmbat câte ceva în statul român și am ajuns la o Românie destul de strâmbă și oamenii sunt furioși pe bună dreptate”, a spus Moșteanu, la Congresul PNL.
„Împreună suntem într-un punct în care poate că puțini ne-am fi imaginat acum câteva luni că vom fi. Eram fiecare cu meciul lui, cu ochii la șireturi, cum se zice la fotbal sau la baschet, și în momentul în care am văzut că se îngroașă gluma, am ridicat cu toții privirea și am văzut calea corectă pentru România. Și asta, astăzi, suntem pe această cale corectă, o cale care nu va fi simplă. Și prin eforturile din ultimele două-trei săptămâni, premierul Bolojan, împreună cu echipa guvernamentală, iată, a oprit un declin, a oprit o problemă foarte mare, care putea avea consecințe foarte mari asupra fiecărui român, asupra fiecărui român care muncește cinstit și plătește taxe în România”, a adăugat vicepremierul.
11:29
Igor Grosu: Deciziile sunt necesare, dar dureroase
Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, participă la Congresul PNL. El a spus că vrea să le fie aproape în luarea acestor decizii.
„Noi in Moldova suntem foarte atenți la ce se întâmplă în România, de felul în care merg lucrurile în România depinde și cum merg lucrurile la Chișinău. Va mulțumim pentru ajutorul acordat, a fost continuu!
Noi înțelegem prin ce etape trece România, nu sunt etape simple
Una este să ai un mandat și sa te uiți cum trece. (…) Deciziile sunt necesare, dar dureroase”, a declarat oficialul de la Chișinău.
11:24
Nicușor Dan, angajament de ajutor pentru Republica Moldova
În prezența lui Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău, Nicușor Dan și-a reafirmat ajutorul pentru Republica Moldova.
„În primul rând mulțumindu-vă celor care în toți acești ani ați ajutat de la nivel central sau local Republica Moldova transmițând angajamentul meu de a continua acest ajutor, transmițând succes forțelor pro-occidentale la alegerile din 28 septembrie, pentru că asta este singura posibilitate pentru ca Republica Moldova să-și continue parcursul său european”, a spus președintele României.
11:21
„România are viitor într-un timp TANGIBIL. Peste 2-3 ani”
Președintele le-a spus liberalilor că „România are un viitor tangibil”
„Suntem cu toții obligați să reparăm în anii care urmează toate lucrurile care au fost așezate greșit în societate, pentru că altfel românii nu ne vor mai ierta în 2028.
Este un moment de îndoială pentru societate. Vreau să transmit convingerea mea că România are un viitor, și nu peste 20-30 de ani, ci peste 2-3 ani, după ce vom trece peste perioada aceasta necesară de corecție. (…) România are un viitor tangibil”, a mai spus Dan.
11:15
Nicușor Dan: PNL a ținut DIRECȚIA corectă pentru România
Nicușor Dan transmite mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”.
„În cei 35 de ani de la Revoluție, PNL a făcut greșeli dar sunt două lucruri importante pe care le-a făcut. În primul rând, în momente importante, a ținut direcția corectă pentru România și, în al doilea rând, foarte important, și-a asumat decizii grele în momente grele. Și acesta este un astfel de moment. Este foarte important că PNL și-a asumat guvernarea”, a spus Nicușor Dan, de la pupitru.
11:10
Președintele țării este prezent la Congresul PNL: Este un partid care m-a invitat și am venit
Nicușor Dan este prezent la Congresul destinat alegerii conducerii PNL. Șeful statului a fost întrebat care este motivul participării sale.
„Este un partid cu care am colaborat, care m-a invitat și am venit”, a răspuns Nicușor Dan.
11:02
Ilie Bolojan, singurul candidat pentru funcția de PREȘEDINTE
Ilie Bolojan, singurul candidat pentru funcția de președinte al PNL, a sosit la Palatul Parlamentului, la Congresul Extraordinar.
Liberalii se vor bucura și de prezența președintelui Nicușor Dan.
976 membri sunt prezenți la Palatul Parlamentului, asigurând cvorumul Congresului.
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlamentului, de la ora 11.00. Ilie Bolojan a preluat interimar președinția PNL după demisia lui Nicolae Ciucă, pe 25 noiembrie 2024.
Dacă pentru funcția de președinte al partidului și-a depus candidatura doar Ilie Bolojan, actualul lider interimar, pentru cele patru funcții de prim-vicepreședinți s-au înscris zece candidați: Valeriu Iftime, Adrian Veștea, Florin Roman, Alin Tișe, Nicoleta Pauliuc, Ioan Popa, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu, Mircea Minea și Cătălin Predoiu.
Surse politice precizează că cele mai mari șanse de câștig le au Adrian Veștea, Alin Tișe, Ciprian Ciucu și Cătălin Predoiu. De asemenea, funcția de secretar general al partidului ar urma să îi revină lui Dan Motreanu, spun aceleași surse.
De asemenea, pentru conducerea Curții de Arbitraj candidează Costică Lupușoru, Daniel Buda și Ciprian Dobre, iar pentru președinția Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori s-a înscris doar Virgil Guran.
Cine sunt liberalii propuși pentru funcțiile de vicepreședinți regionali
Pentru funcțiile de președinte al partidului, prim-vicepreședinți, președinte al Curții de Arbitraj și președinte al Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori votul va fi secret.
În cadrul aceluiași Congres va avea loc și validarea vicepreședinților regionali, care vor deveni membri ai Biroului Executiv Național. De data aceasta, votul va fi deschis, mai transmit reprezentanții partidului.
Candidații propuși pentru validare sunt: Alexandru Muraru pentru regiunea Nord-Est, Alexandru Popa pentru Sud-Est, Toma Petcu pentru Sud Muntenia, Gigel Știrbu pentru Sud-Vest Oltenia, Gheorghe Falcă pentru Vest, Florin Birta pentru Nord-Vest, Ion Dumitrel pentru Centru și Hubert Thuma pentru regiunea București-Ilfov.
Cum vrea Bolojan să reformeze PNL
Ilie Bolojan a prezentat, în cadrul Consiliului Național din 28 iunie, schimbările radicale pe care le propune la statutul partidului. Principala noutate o reprezintă reintroducerea demisiei de onoare pentru președinții de organizații care obțin ultimele 10 locuri la alegeri.
Noul statut va elimina sistemul de alianțe interne și va introduce performanța drept criteriu principal.
În document, liberalii au introdus „reprezentanții pe regiuni”. Asta înseamnă că „este pentru prima dată când mai mult de două treimi din conducerea centrală nu va mai fi aleasă de către Congres, ci vor fi reprezentanți ai regiunilor”, a spus Bolojan.
Tot în cadrul Consiliului, liderul interimar a anunțat că toți aleșii locali vor contribui la acoperirea datoriilor partidului, jumătate din sumă rămânând la filialele județene, iar cealaltă jumătate mergând la centru.
FOTO: Mediafax / Andreea Alexandru
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: