Lista completă a noilor clienți care au pătruns în raiul imobiliar al statului: cum i s-a dat unei „fete muncitoare” o locuință de la stat, deși soțul ei are casă în București

Publicat: 10/08/2013, 13:42
Actualizat: 16/06/2021, 19:34

Casele RA-APPS au mai departe chiriași care nu sunt nici miniștri, nici secretari de stat, așa cum sună regula impusă prin lege în luna martie. Din informațiile obținute de gândul, printre aceștia se numără în continuare o pleiadă de consilieri și șefi de cabinete, unii dintre ei figurând doar cu o jumătate de normă sau mai puțin la Guvern sau având o altă locuință în Capitală.

Printre numele noi se numără cel al lui Victor Aron Mora, om de afaceri, fratele senatorului PNL Akos Daniel Mora și consilierul personal al ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, al Mihaelei Cămărășan, directorul de cabinet al ministrului de Externe, Titus Corlățean, cel care i-a semnat cererea cu toate că soțul ei are o locuință în București, dar și al Mihaelei Ciuciureanu, consilier la Ministerul Agriculturii și unul dintre cei mai înstăriți angajați în Guvern, cu venituri anuale de peste 50.000 de euro doar din chiriile pe imobilele pe care le deține. Ciuciureanu are de asemenea legături de afaceri cu influenți oameni de afaceri care au interese chiar în domeniul pe care îl gestionează Ministerul Agriculturii.

Aceștia pot rămâne în apartamentele RA-APPS, cele mai multe situate în zone centrale, până la finalul mandatului, unii dintre ei contra unor chirii modice, suportate integral de stat după modificarea legii RA-APPS în Parlament.

Lista chiriașilor statului, dată de premierul Victor Ponta la începutul anului, a expirat între timp, fără ca Regia și Guvernul să mai răspundă de atunci solicitărilor gândul de a face publice numele nou-veniților. Secretariatul General al Guvernului a refuzat constant să ofere informații actualizate privind adresele celor 100 de case transferate la Primărie, identitatea chiriașilor RA-APPS sau măcar numărul lor.

Nou-veniții: miniștri, secretari de stat, consilieri

Din datele oficiale obținute de gândul de la ministere, lista miniștrilor care au cerut locuințe de serviciu de la RA-APPS este scurtă. În afară de Dan Nica (PSD) și Remus Pricopie (PSD), din luna ianuarie a mai apărut doar numele Doinei Pană (PSD), ministrul delegat pentru Dialog Social și al Mariei Grapini, ministrul pentru mediul de afraceri, IMM-uri și Turism.

Doina Pană. Foto: Marius Dumbrăveanu // Mediafax

Înainte de restricția de a sta numai trei luni în chirie la RA-APPS, au primit locuințe de serviciu și mai mulți secretari de stat: Gheorghe Hogea (PNL), de la Relația cu Parlamentul, Ionuț Iuga (PNL) de la Ape, Sevil Shhaideh (PSD) și Iulian Matache (PSD) de la Dezvoltare, Patricia Braica (PSD) de la Dialog Social, Valentin Șoneriu (PNL), de la ministerul Agriculturii, cel mai înstărit dintre demnitarii actualului Guvern, Alin Sorin Mitrică (PSD), de la Ministerul Fondurilor Europene, Maricel Popa (PSD) și Mihai Albulescu (PSD) de la Departamentul pentru Energie și Lacziko Eniko Katalin (UDMR)  de la Departamentul pentru Relații Interetnice.

Maria Grapini. Foto: Mircea Roșca // Mediafax

Potrivit unei liste centralizate citate de Mediafax, locuințe de serviciu au primit și demnitari sau consilieri din afaca minsiterelor. Este cazul lui Victor Socaciu (secretar de Stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor), al consilierului prezidențial Gabriel Berca, al lui George Gherghișan (președinte al Agenției Naționale pentru Pescuit), al Mirelei Matichescu, (vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Turism), al lui Viorel Buda (membru al Consiliului Național al Audiovizualului) și al lui Marius Linul (subsecretar de stat la Departamentul de Informații și Protecție Internă din Ministerul de Interne).

Victor Socaciu. Foto: Florin Crișan // Mediafax

Cei mai mulți dintre noii chiriași sunt însă tot consilieri, secretare sau directori de cabinet ai demnitarilor, întărind rândurile celor care și-au păstrat funcțiile – deci și locuințele – la schimbarea Guvernului. Printre numele noi se numără cel al lui Victor Aron Mora, om de afaceri, fratele senatorului PNL Akos Daniel Mora și consilierul personal al ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, al Mihaelei Cămărășan, directorul de cabinet al ministrului de Externe, Titus Corlățean, cel care i-a semnat cererea cu toate că soțul său are o locuință în București, dar și al Mihaelei Ciuciureanu, consilier la Ministerul Agriculturii și unul dintre cei mai înstăriți angajați în Guvern, cu venituri anuale de peste 50.000 de euro din chirii.

Șefa de cabinet a lui Corlățean „e o fată muncitoare”

Mihaela Cămărășan este șefa de cabinet a lui Titus Corlățean. Împreună cu soțul ei, Emil Călin Cămărășan, fost consul general al României la Gyula și actual consilier diplomatic în MAE, ea deține un apartament în București, cumpărat în 2001. Pentru că apartamentul apare trecut pe numele soțului, conform declarației de avere, Cămărașan a putut să solicite și locuință de serviciu de la RA-APPS, lucru pe care ministrul de Externe i l-a aprobat.

„Într-adevăr, am semnat acum câteva luni cererea. Nu mai știu exact când. Am întrebat și eu despre locuința în București. Mi-a explicat că e proprietatea soțului, nu proprietate comună. Conform Codului Civil, nu are locuință în București. Iar din câte am înțeles locuința respectivă este dată în folosință. E o fată muncitoare, lucrează 14 ore pe zi. Nu am văzut nicio problemă în a-i aproba o locunță de serviciu„, este justificarea oferită de ministrul de Externe pentru gândul.

După ce gândul a cerut o explicație pentru situația apartamentului din București al familiei Cămărășan, ambii soți și-au modificat declarațiile de avere, precizând că acesta este dat în folosință mamei lui Călin Cămărășan.

Consilieră de la Agricultură, relații de afaceri cu greii din industria cărnii

Una dintre cele mai înstărite consiliere din întregul aparat guvernamental al României este Mihaela Maria Ciuciureanu, consiliera secretarului de stat Achim Irimescu, de la Ministerul Agriculturii. Deși deține, împreună cu soțul ei, Claudiu Ciuciureanu, patru case de locuit, dintre care două în Ploiești, una în Florida, SUA, și una în Toronto, Canada, de pe urma cărora a obținut în 2012 venituri din chirii de 21.000 de euro și 41.000 de dolari – peste 50.000 de euro în total, doamna Ciuciureanu locuiește într-un imobil de stat al RA-APPS, în București.

Deși deține o funcție în Guvernul României, consiliera Ciuciureanu și soțul ei au legături de afaceri cu jucători importanți din industria cărnii și a vinificației, care au interese în domeniul pe care ministerul unde lucrează doamna Ciuciureanu îl gestionează și îl reglementează. Este vorba despre frații Ion și Emanuel Dobronăuțeanu, precum și de Cătălin Bucura și George Ivănescu, patronii de la Murfatlar.

Cei doi soți Ciuciureanu sunt administratori la Animalex Filipeștii de Pădure, filiala Cugir, care este un producător de mezeluri și carne. Firma-mamă Animalex se ocupă cu creșterea porcinelor, este administrată de Claudiu Ciuciureanu și deținută de Casco Distribution. La rândul ei, Casco Distribution este deținută de Mircea Corneliu Stănescu și de un offshore din Insulele Virgine Britanice – Hardin Universal Inc.

Offshore-ul este reprezentat în România de avocata bucureșteancă Bogdana Rodica Găliceanu, care îi reprezintă și pe frații Ion și Emanuel Dobronăuțeanu. Cei doi frați mai dețin prin firmele lor mărci precum coniacul Unirea sau apa minerală Biborțeni. La rândul său, Ivănescu și Bucura au deținut marca de mezeluri Matache Măcelaru, preluată de Cristim.

Cei doi frați Dobronăuțeanu sunt foști șahiști, iar avocata Găliceanu apare chiar și ca membră în comisia tehnică a Federației Române de Șah. Cei doi frați au afaceri cu Cătălin Bucura și cu George Ivănescu –  împreună dețin Vitivinicola Basarabi, care are participație la Murfatlar. Cei doi sunt cunoscuți în piață pentru metodele neortodoxe de a scăpa de datoriile acumulate pe firme – le bagă în insolvență și în faliment, fentând astfel datoriile. Așa au procedat afaceriștii de la Murfatlar și cu Principal Construct Prahova, firma lui Claudiu Ciuciureanu, în 2005.

Mihaela Ciuciureanu, consiliera secretarului de stat Achim Irimescu // Sursa: Facebook

Istoria Ciuciurenilor: de la guvernul Năstase, prin Canada, la guvernul Ponta

Mihaela și Claudiu Ciuciureanu au o istorie care îi leagă de PSD. Consiliera de la Agricultură a candidat, în 2004, pentru un mandat de deputat în Prahova, din partea PSD, însă a pierdut alegerile. Ciuciureanu ar fi fost consiliera lui Șerban Mihăilescu, zis și Miky Șpagă, în guvernul condus de Adrian Năstase, conform presei de atunci.

Cei doi soți dețineau mai multe firme de mezeluri și carne, dar și de construcții. În aprilie 2005, Claudiu Ciuciureanu le-a vândut lui George Ivănescu și Ion Dobronăuțeanu firma Principal Construct Prahova, o firmă de mezeluri din Ploiești, contra unei sume estimate la 10 milioane de euro, cu tot cu datoriile firmei, care se ridicau cam la tot atât, conform Ziarului Financiar.

Soții Ciuciureanu au plecat apoi în Canada, la Toronto. Conform cv-ului de pe rețeaua de socializare LinkedIn, Mihaela Ciuciureanu apare ca vicepreședintă a unei companii de construcții și imobiliare din Toronto – MGC Homes Inc., deținută de soțul ei. Tot în Toronto, consiliera de stat a lucrat și ca agent imobiliar, dar a deținut și un centru de înfrumusețare.

În prezent, Claudiu Ciuciureanu deține firma LCI Parteneri Tradiționali, cu sediul în satul Robești, Buzău, care vinde mezeluri și carne în Otopeni. El este asociat cu fostul manager, Emil Chiorpec, și cu fostul director economic, Raul Sabău, de la Principal Construct, fosta sa firmă lăsată pe butuci în brațele patronilor de la Murfatlar.

Subway la Ploiești, un „deal” marca Ciuciureanu

O afacere a familiei Ciuciureanu, cu iz de anecdotă, a avut loc în orașul natal Ploiești. Cei doi soți, împreună cu fiul lor Cristian, dețin franciza fast-food-ului Subway la Ploiești, prin firma Fresh Sabro SRL. Acum, restaurantul se află în mall-ul Ploiești Shopping City, însă inițial planul a fost altul.

În 2012, firma familiei Ciuciureanu a încercat, prin doi consilieri locali din Ploiești, să preia înțelegerea municipală dintre fostul primar PDL Andrei Voloșevici și o firmă care deținea terasa La Tramvai, din centrul Ploieștiului. Firma respectivă primise în concesiune terenul de peste 100 de metri pătrați, dând în schimb 200 de pachete cu mâncare pentru săracii Ploieștiului, în fiecare lună.

Firma Ciuciurenilor a vrut să preia deal-ul și a plusat, sperând să ia ochii municipalității: au spus că dau 400 de pachete cu mâncare pentru săraci, conform procesului verbal al ședinței Consiliului Local. Afacerea a picat la votul Consiliului Local, cei mai mulți consilieri considerând că este penibil ca municipalitatea să primească pomană pentru un spațiu central, când ar putea primi o sumă de bani consistentă, mai arată procesul verbal din 2012, când propunerea a fost respinsă.

Propunerea firmei lui Ciuciureanu a fost promovată de doi foști consilieri: actualul senator PSD de Prahova Augustin Mitu și actualul viceprimar Iulian Teodorescu.

Secundul lui Voicu primește chirie de la fiul său

Actualul PNL-ist Gheorghe Hogea a fost susținut pentru funcția de secretar de stat al ministrului pentru Relația cu Parlamentul, Mihai Voicu, de către președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde. Hogea este profesor de matematică și are domiciliul în Caransebeș, acolo unde este proprietarul unei case, dar deține, în plus, un apartament în Timișoara și două case de vacanță. Imobilul din Timișoara este închiriat clinicii de medicina muncii deținută de fiul său, Bogdan Hogea, care le plătește părinților săi o chirie modică: 7.854 de lei pe an (aproximativ 150 de euro pe lună).

Gheorghe Hogea. Sursa foto: politicalocala.ro

La București, unde este mâna dreaptă a ministrului Mihai Voicu, Gheorghe Hogea stă cu soția într-un apartament al RA-APPS, pentru care „din 20.04.2013 (data la care gândul a solicitat informații la DRP – n.red.) alocațiile pentru locuință nu se mai plătesc de instituție”.

Fost deputat PDL, parlamentar al partidului și chiar candidat la primăria Caransebeș, Hogea a trecut în tabăra liberală în primăvara anului trecut împreună cu Valentin Rusu și Sorin Frunzăverde.

Doi consilieri ai ministrului Mihai Voicu se bucură și ei de locuințe de la RA-APPS. Și ei își plătesc, din 22 martie, chiriile pe cont propriu.

Marian Irinei este consilierul ministrului delegat pentru Relația cu Parlamentul, Mihai Voicu. Irinei a fost consilier județean la Dolj, a avut o firmă de IT, numită Serv Support, în Craiova, suspendată din 2010. De asemenea, a fost directorul firmei deținută de nevasta sa Maria Laurenția, Smart Gel, care se ocupă cu vânzarea de produse de patiserie, prăjituri și pâine, în Craiova și în Filiași. Conform declarației de avere, Irinei deține două apartamente și o casă de locuit, de pe care încasează chirii, însă niciuna în București, astfel că poate beneficia de locuință de serviciu de la RA-APPS.

Daniel Constantin Petrea este de asemenea consilierul ministrului Mihai Voicu. Conform declarației de avere, nu are imobile. În 2012, Petrea a fost acreditat ca observator la alegeri din partea Fundației Millenium for Human Rights, condusă de Sorin Daniel Radu, apropiat de PSD și de PC. Radu și-a exprimat sprijinul pentru aceste partide, ceea ce a ridicat suspiciuni cu privire la imparțialitatea rolului de observator electoral al fundației sale.

Secretarii de stat ai lui Dragnea, între primii pe listă

Printre primii instalați în locul celor puși pe fugă prin publicarea listei RA-APPS au fost secretarii de stat de la Dezvoltare: Sevil Shhaideh și Iulian Matache.

Sevil Shhaideh a intrat în decembrie în Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, condus de Liviu Dragnea, cu susținerea liderului PSD Nicușor Constantinescu. Actualul secretar de stat vine de altfel de la Consiliul Județean Constanța, unde a fost director al Direcției Generale de Proiecte. Sevil Shhaideh a absolvit ASE și are acțiuni în compania ROSYR International SRL.

Sevil Shhaideh. Sursa foto: Ministerul Dezvoltării

Singurul care și-a păstrat locul în Ministerul Dezvoltării după reorganizare, deci și casa de la stat, este Iulian Matache, susținut de Marian Oprișan. Casa de serviciu a fost un beneficiu pe care și l-a cerut și în 2009, când a fost prima dată secretar de stat, în ministerul lui Vasile Blaga.

Secretarul de stat vine de la Consiliul Județean Vrancea, condus de liderul PSD, a fost membru CA al SC CUP SA Focșani, compania de utilități publice, iar în 2010 a luat bani de la Fondul de Mediu pentru cofinanțarea unor panouri solare: 6000 de lei, prin programul Casa Verde. Soția sa este președintele secției penale a Tribunalului Vrancea.

Iulian Matache. Foto: Silviu Matei // Mediafax

Potrivit cheltuielilor centralizate în Ministerul Dezvoltării, deconturile cheltuielilor cu întreținerea pentru cei doi demnitari aferente lunii iunie au fost de 3,311 de lei.

Sursa foto: document MDRAP

Din Top Forbes la RA-APPS. Valentin Șoneriu

Liberalul Valentin Șoneriu vine dintr-o familie a cărei avere o estimează la 24-25 de milioane de euro, bani pe care i-a făcut din mezeluri și, mai nou, din imobiliare. A preluat afacerea părinților în 2004, când avea 23 de ani, imediat după ce și-a luat licența în Statele Unite. Acum are 31, a intrat în Top Forbes, conduce trei companii și un Mercedes S Class, a urcat în primele 200 de poziții în topul milionarilor din România și nu și-a pus problema cât e salariul de demnitar, la stat. „Nu cred că vă imaginați că am venit pentru bani”, spunea el, într-un interviu acordat gândul la scurt timp după numire.

Valentin Șoneriu. Foto: Octav Ganea// Mediafax

Cu toate acestea, a cerut și a primit și casă de la RA-APPS.  Căci „e legal, nu?”, stătea încă în cumpănă în ianuarie, în spătămâna în care abia intrase în Minister. Atunci era încă ezitant: „Am un plan să am o casă”. Nu dorea să cumpere; doar să închirieze: „N-am nicio teamă nici să cer o casă, nici să iau în chirie separat. Nu exclud să analizez că aș putea sta într-o casă RA-APPS. Nici nu știu cum arată casele de la RA-APPS. Foarte mult depinde de imobil. Ca un om cu o putere financiară, într-adevăr aș putea să spun și că nu vreau casă de la stat, dar cred că un om cu o putere intelectuală poate să stea să analizeze”.

Decidenții din energie, în chirie la stat

În topul celor mai înstăriți demnitari care au primit casă de la stat se află și Maricel Popa, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Iași, numit în februarie secretar de stat la Ministerul Economiei pentru domeniul Energiei. Între timp, Departamentul pentru Energie a primit personalitate juridică, fiind un minister în toată regula. Maricel popa, care conduce grupul de firme Omega Tehnoton, s-a remarcat, în timp, prin mai multe contracte cu statul. Potrivit propriilor declarații de interese, contractele semnate din 2003 până în 2010 cu CNADNR și primării din județul Iași au însumat peste 15 milioane de lei.

Maricel Popa. Foto: Liviu Chirică // Mediafax

Mihai Adrian Albulescu (PSD) a fost primul desemnat ca numărul doi în Ministerul Economiei la nivelul deciziilor legate de energie. Secretarul de stat al ministrului delegat Constantin Niță, PSD-ist și el, a fost numit de Victor Ponta la propunerea lui Mircea Cosma, președintele CJ Prahova și al filialei județene a PSD. Albulescu vine de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, a fost consilier județean la Prahova, membru în Consiliul de Administrație al Transgaz, în AGA de la Transelectrica și în Consiliul Consultativ al ANRE.

Un alt lider local al PSD ajuns secretar de stat care a cerut casă de serviciu înainte ca restricțiile să intre în vigoare este Alin Sorin Mitrică. Vicepreședinte al PSD Dolj și secretar executiv al PSD Craiova, Mitrică a fsot numit pe 1 februarie secretar de stat la Ministerul Fondurolor Europene. A ajuns în Guvern de la Consiliul Județean Dolj unde  afost patru ani administrator public.

Iuga, subvenționat de Guvern

„Ministerul Mediului suportă cheltuielile pentru locuință de serviciu pentru Ionuț Ciprian Iuga, secretar de stat”, se arată în răspunsul oficial primit de gândul de la Rovana Plumb înainte ca Departamentul Ape să se separe însă oficial de minister..

Proprietar a două apartamente în Râmnicu Sărat, secretarul de stat de la Ape a câștigat anul trecut, numai din avocatură, 88.058 de lei.

Ionuț Iuga. Sursa foto: Jurnalul de Buzău

CV-ul politic subțire în tabăra liberală nu a contat în nominalizarea pentru funcția de secretar de stat a lui Ionuț Iuga. New-entry în eșalonul al doilea al guvernului, Iuga a fost ales în iunie 2012 consilier local la Râmnicu Sărat pe listele PNL, deși până cu două luni înainte avusese carnet de membru PDL. Noul secund al Luciei Varga, avocat de profesie, a demisionat teatral din PDL la începutul lui arprilie anul trecut, susținând că de prea multe ori i s-a cerut să pună pe primul plan interesul de partid.

Apartamente de serviciu cu acoperire până la finalul mandatului au primit însă și câțiva dintre consilierii ministrului Ana Lucia Varga. Este vorba despre Elena Ignat, Florin Bogdan Bocșea (consilier cu jumătate de normă) și Viorel Traian Lascu.

Elena Ignat este profesor de biologie, evaluaator de manuale și director de școală generală la Alba-Iulia. A ajuns consilier personal la minister grație poziției în PNL – lider al organizației de femei Alba, cu justificarea că din această poziție va putea populariza printre elevi șio ONG-uri proiecte de mediu. Inițial, partidul i-a căutat un loc de deputat. Candidatura pentru colegiul Sebeș-Blaj, a dost însă adjudecată, în interiorul USL, de un PSD-ist – Ovidiu Jidveian. În compensație, Elena Ignat a fost numită consilier de ministru.

Florin Bogdan Bocșea a ajuns în minister anul acesta, direct de pe băncile facultății. A dat licența în Economie la Oradea și și-a făcut masteratul la Cluj, la „Babeș Bolyai”. Trambulina pentru postul de conilier, deocamdată cu jumătate de normă, dar cu toate privilegiile, inclusiv cel legat de casă RA-APPS, a fost relația politică de durată a mamei sale, Sorin Bocșea, consilier local la Aleșd, în Bihor, cu ministrul Ana Lucia Varga, șefa femeilor liberale și lider în PNL Bihor. Sorina Bocșea este lider sindical la Holcim SA Ciment Aleșd, unde este angajată din 2002, iar tatăl tânărului consilier, Florian Bocșea lucrează la Hidrocentrale Oradea.

Tot din Bihor vine și Viorel Lascu, liberal, fost director al Direcției Sanitar Veterinare și acționar în șase firme, de la turism la comercializarea chipamentelor montane. Legătura lui cu Apele și Pădurile ar fi o ONG în care are și funcție de conducere: Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă – Bihor (CAPDD Bihor).

Ce a mai rămas din UDMR la RA-APPS

În valul nou-intraților în locuințele statului, nu doar pentru trei luni, ci până la finalul mandatului, a intrat și o UDMR-istă. Lacziko (fostă Biro) EnikÅ‘ Katalin a fost promovată în Guvern, secretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice, după o lungă relație profesională cu liderul UDMR Kelemen Hunor, căruia i-a fost consilieră din 2005, mai întâi la cabinetul de chestor de la Camera Deputaților, apoi la Ministerul Culturii. În toatăî această perioadă, Lacziko EnikÅ‘ Katalin a fost omul de încredere al UDMR în Birourile Electorale Centrale, atât la alegerile prezidențiale din 2009, cât și în 2007, la referendumul pentru uninominal și la cel pentru demiterea președintelui României.

Lacziko EnikÅ‘ Katalin. Sursa foto: Departamentul pentru Realații Interetnice

Mâna dreaptă a lui Pană, veche cunoștință a lui Ponta

În lista noilor beneficiari, nu doar pentru trei luni, a intrat și Patricia Braica, numită secretar de stat pentru dialog social, în ministerul Muncii. Membru PDSR din 2001, actualul secretar de stat este liderul organizației de femei a PSD Arad. Anterior, a fost lider la Tineret când Ponta era șeful organizației naționale.

Patricia Braica. Sursa foto: Facebook

Aleasă consilier local în 2004,de numele său s-a legat un adevărat conflict intern în toamna aceluiași an când a vrut să candideze, din partea TSD, la parlamentare. La alegerile preliminare în PSD a ajuns pe primul loc pe lista internă. Adrian Năstase și Octav Cozmâncă au rearanjat lista, în final Braica ratând Parlamentul.

Fratele senatorului Mora, de la afacerile cu statul la casa RA-APPS

Chiriași în noul val la RA-APPS sunt și unii dintre cei mai înstăriți consilieri ai demnitarilor din Guvernul Ponta. Este cazul lui Victor Aron Mora, care, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Sănătății pentru gândul „beneficiează de locuință de serviciu, pentru care își achită în nume personal obligațiile financiare”.

Consilierul personal al lui Nicolăescu este fratele unui parlamentar PNL, Akos Daniel Mora, viceliderul liberalilor din Senat. În această calitate a primit de la RA-APPS un apartament cu patru camere, de 156 de metri pătrați, cu 816 lei chirie.

Victor Mora. Sursa foto: zidezi.ro

Victor Mora este și un prosper om de afaceri în Târgu Mureș. Director și asociat la SC Moragroind SRL, unde soția sa este director economic, a încheiat, din 2008 încoace, prin această companie de construcții, numeroase contracte cu primăriile din zonă (Sighișoara, Breaza, Crăiești, Suplac, Iernut, Magherani, Livezeni, Pogaceaua) sau cu Inspectoratul Școlar Mureș, indiferent de guvernare. Valoarea lor totală este de 8.949.861, chiar dacă sunt parțial suspendate. Presa locală a reținut și că în 2006 firma a primit fără licitație contracte de 2,6 miliarde de lei de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, condusă de liberali. Victor Mora este însă asociat și în firmele Hoptrade SRL, Naturfruct SA și deține integral MRG Fatade SRL, toate specializate în construcții.

Fost consilier local liberal, Victor Mora a fost președinte al PNL Târgu-Mureș și a făcut parte din echipa lui Nicolăescu în perioada octombrie 2006 – august 2008, pentru ca în 28 noiembrie 2008 să fie numit secretar general în cadrul Ministerului Sănătății Publice de către premierul de atunci, Călin-Popescu Tăriceanu. În aceeași perioadă a fost numit în consiliul de administrație al CA CONSIG și președinte CA al CNOASIIDSB.

Fostul angajat al lui Dan Șova stă în casă de la stat

Toma Longin Cococi este consilierul ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Dan Șova, și stă într-un imobil dat de RA-APPS. Cococi este fost consilier județean USL la Olt și șeful PSD Corabia. A fost secretar de stat la Ministerul Mediului, în mandatul Rovanei Plumb.

Cococi este apropiat de Dan Șova, el fiind angajat în trecut la firma de avocatură a lui Dan Șova și care acum se numește Enescu, Panait, Pop și Asociații.

Cococi deține un teren agricol, o pădure, 4 terenuri intravilane și un luciu de apă, toate în zona Corabia. De asemenea, deține un apartament, două case de locuit și un spațiu comercial, tot în Corabia.

Târguri cu RA-APPS și peste capul ministerelor

Pe lista consilierilor cu case de la stat se află și consilierul personal al lui Varujan Vosganian, Laurențiu Grama, consilierul lui Remus Pricopie, Corina Cherteș, dar și Lucian Bara conilier personal al secretatului de stat de la agricultură, Valentin Șoneriu.

Din informațiile Mediafax, acestora li se adaugă nume de judecători, secretari generali sau simpli directori în adnministrația centrală: Lucian Cristea (reprezentant cu însărcinări speciale pentru relația cu Parlamentul, cu rang de director general în cadrul Oficiului Comunicare și Purtător de cuvânt din cadrul Ministerului Afacerilor Externe),  judecătorii Florentin Drăguț și Elena Canțăr Elena (la Înalta Curte de Casație și Justiție), Ovidiu Airimițoaie (secretar general al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare), Ionuț Mișa (director general la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală), Ioan Stoenescu (șef de departament la Departamentul control contencios și informații clasificate din Parlament), Ion Vărgău (secretar general adjunct al Senatului).

În multe cazuri, ministerele s-au ferit însă să ceară la RA-APPS informații despre angajații lor cu case de la stat, dacă aceștia nu decontează chiria, chiar dacă acordarea unei locuințe de serviciu depinde de semnătura ministrului.

„Vă informăm că nicio persoană angajată la cabinetele demnitarilor nu beneficiază de locuință de serviciu ale cărei obligații financiare să fie suportate din bugetul MF”, s-a limitat să precizeze Ministerul de Finanțe.

La fel Ministerul Mediului a indicat doar numele „pentru care suportă cheltuielile” chiar dacă lista beneficiarilor de apartamente de serviciu este, conform datelor Guvernului din ianuarie, mult mai lungă.

Lacunar este și răspunsul ministerului lui Eugen Teodorovici: „Ministerul Fondurilor Europene nu deține informații despre situațiile în care aceste persoane au încheiate contracte de închiriere a unor locuințe de serviciu, în condițiile legii, și achită în nume personal cheltuielile aferente acestor contracte”.

Secretariatul General al Guvernului și Cancelaria Prim-Ministrului au refuzat să răspunsă oricărei solicitări pe această temă.

Unii dintre angajații-chiriași își prelungesc contractele chiar și peste capul ministerelor în care ajung. Este cazul lui Emilian Imbri, fostul manager al spitalului CF 2 București în timpul guvernării liberale, fost consilier a grupul PDL de la Camera Deputaților în 2009, trecut în staff-ul Elenei Udrea la Turism și ajuns apoi în cabinetul lui Bănicioiu, medic la rândul său.

Din informațiile obținute de Ministerul Tineretului și Sportului de la RA-APPS, Imbri și-a prelungit contractul în relația directă cu Regia, fără a anunța că are o locuință de serviciu păstrată din timpul mandatului lui Boc. „Domnul Emilian Imbri a deținut o locuință de serviciu anterior încadrării sale la MTS. În baza solicitării acestuia de menținere a relațiilor contractuale, contractul cu RA-APPS a fost prelungit prin aprobarea Secretariatului General al Guvernului pe 19 februarie 2013″, a explicat pentru gândul ministrul Nicoale Bănicioiu.

Valentin Macec. Foto: Bogdan Iordache // Mediafax

Din vechea gardă de consilieri-chiriași au rămas în case, printre alții, Valentin Macec (vicepreședinte CA al TAROM) și Elena Veronica Merticariu, consilieri personali cu jumătăți de normă la Transporturi și Radu Adrian Roman, șef de cabinet în același minister, Ana Maria Bușoniu, consilier, tot cu jumătate de normă, al secretarului de stat de la Agricultură, Valentin Șoneriu, transferată de la Ministerul Mediului, dar și fostul șef al Protocolului din timpul guvernării Năstase, Gheorghe Dinică, locatar de zece ani chiar dacă o perioadă nu a mai avut funcții publice.

Lista lui Ponta, depășită

Pe 16 ianuarie, Guvernul a ieșit, pentru prima dată de la instalarea lui Victor Ponta la Palatul Victoria, cu o listă de chiriași ai RA-APPS, menționând și chiriile sub prețul pieței pe care statul le achită, în mare parte, în numele lor. Publicarea numelor a grăbit plecarea unora dintre cei care nu mai aveau dreptul la locuințe de serviciu. Printre cei care s-au mutat în 30 de zile de la demisia din Guvern: Radu Zlati (PNL), Radu Surugiu (PNL), fostul ministru Ovidiu Silaghi (PNL), Emil Moț (PSD), fostul consilier prezidențial Eugen Tomac (ex-PDL) care și-au rezolvat situația locativă în noua postură de parlamentari. Din apartamentele de serviciu au plecat și fostul consilier al lui Daniel Chițoiu, Emil Mihai Mesaroș, fostul secretar de stat de la Interne, Mihai Viorel Fifor (PSD) sau fostul secretar general al ministerului, chestorul Ioan Căbulea. În locul lor au venit însă alții, și demnitari și consilieri ai acestora ale căror nume nu au mai fost făcute publice de Guvern.

În martie, prin ordonanța de urgență care schimba regulile de vânzare pentru a o grăbi, premierul dădea asigurări publice că și regula ocupării caselor d eprotocol s-a schimbat: „Au rămas beneficiari doar miniștrii. Secretarii de stat vor putea sta maximum trei luni de când vin în București„, explica Victor Ponta. În locuințele RA-APPS stau însă și în prezent cu precădere consilierii acestora.

Noua ordonanță, aprobată în această formă și de Parlament, le permite celor care primiseră între timp o locuință de serviciu să rămână în casele Regiei până la finalul mandatului și chiar să o cumpere la un preț negociat. Oferta este valabilă și pentru fundații, care stau cu chirii de 4-6 euro pe metru pătrat în spații centrale din București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Programul „Străzi deschise” weekendul 27 și 28 aprilie: Ce facem pe Calea Victoriei?