Prima pagină » Știri politice » MApN i-a trimis lui IOHANNIS o plângere prealabilă în care se cere ANULAREA decretului pentru CIUCĂ

MApN i-a trimis lui IOHANNIS o plângere prealabilă în care se cere ANULAREA decretului pentru CIUCĂ

MApN i-a trimis lui IOHANNIS o plângere prealabilă în care se cere ANULAREA decretului pentru CIUCĂ
Ministerul Apărării a transmis către Președinție o plângere prealabilă prin care cere anularea decretului de prelungire a mandatului șefului Statului Major al Apărării, urmând ca, dacă Președinția nu anulează decretul, să-l atace și în contencios, au transmis surse din minister pentru MEDIAFAX.

Surse din Ministerul Apărării Naționale au explicat, pentru MEDIAFAX, că instituția a transmis marți seară către Administrația Prezidențială o plângere prealabilă prin care se cere anularea decretului de prelungire a mandatului șefului Statului Major al Apărării, urmând ca, dacă Președinția nu anulează decretul în termen de 30 de zile, plângerea să fie trimisă și la instanță, în contencios-administrativ.

„Este vorba despre o plângere prealabilă, pașii legali pentru a ataca un act care, să zicem noi, este ilegal este pentru prima dată la unitatea emitentă și apoi la contencios-administrativ. (Am cerut -n.r.) să anuleze acel document și motivele pentru care noi spunem că este ilegal, pentru că nu are semnăturile conform legii”, au explicat sursele citate pentru MEDIAFAX.

Termenul legal pentru ca Administrația Prezidențială să dea un răspuns este de 30 de zile.

Plângerea prealabilă a fost depusă și înregistrată marți seară, potrivit sursei citate.

Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca șef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în ședința CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcție.

Ulterior, premierul Viorica Dăncilă și ministrul Apărării, Gabriel Leș, au acuzat că șeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că decretul pentru prelungirea mandatului șefului SMG, Nicolae Ciucă, semnat de președintele Klaus Iohannis, nu respectă condițiile de legalitate și creează premisele unui conflict juridic de natură constituțională.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!