Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Cristina Corpaci
Nicușor Dan

Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax.

Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în care și-au exprimat intenția de a continua în cursă, primarul Capitalei nu exclude o schimbare de situație, deși recunoaște că „pentru moment nu există o astfel de discuție programată”.

Nicușor Dan a mai declarat că potrivit unui sondaj făcut în urmă cu trei săptămâni, ar intra în turul doi chiar și cu Lasconi în cursă.

Cu toate acestea, el recunoaște că „niciodată nu există garanția pentru nimic”, „campania abia începe”.

Întrebat dacă se mai poate schimba ceva în discuția cu Lasconi, în următoarele zile, Nicușor Dan a răspuns: „Din perspectiva mea, această candidatură este lansată. Nu există absolut niciun motiv pentru ca ea să nu meargă până la sfârșit. Ce va decide USR-ul, asta depinde de organele de conducere al USR-ului”.

Cât despre turul 2, Dan a răspuns că probabil un candidat izolaționist precum George Simion și un candidat pro-occidental: „dacă alegerile ar fi azi, eu sau Crin Antonescu”.

CITIȚI ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
Ludovic Orban, despre Luca Niculescu: „Este premierul nimănui, scos de Nicușor Dan ca un iepure din bagheta magică”
Cancan.ro
ndă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 ajunge în Canada. Cine este scriitoarea care a dat peste cap pronosticurile
Click
Doliu în lumea medicală din România. A murit Oana Ciobanu, una dintre vocile importante din timpul pandemiei
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Medic estetician, ucis în plină zi în cabinetul său. Dr. Alexander nu a mai putut fi salvat
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!