Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan merge în Polonia pentru reuniunea liderilor din Estul Europei. Care sunt principalele teme de pe agenda discuțiilor

Nicușor Dan merge în Polonia pentru reuniunea liderilor din Estul Europei. Care sunt principalele teme de pe agenda discuțiilor

Nicușor Dan merge în Polonia pentru reuniunea liderilor din Estul Europei. Care sunt principalele teme de pe agenda discuțiilor

Președintele Nicușor Dan merge pentru a doua oară în această săptămână în Polonia. Șeful statului va participa la Jurata, la o reuniune găzduită de președintele Karol Nawrocki. La întâlnire vor mai participa președintele Estoniei, Alar Karis, președintele Letoniei, Edgars Rinkevics și președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda.

Întâlnirea este programată la ora 19:30 și este dedicată analizei unor teme importante pentru regiunea estică a Europei, precum întărirea securității europene în fața amenințărilor multiple generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, de instabilitatea din Orientul Mijlociu și de transformările geopolitice actuale.


De asemenea, vor fi dezbătute aspecte legate de viitorul Uniunii Europene, care trebuie să își adapteze eficient politicile pentru a ține pasul cu provocările și evoluțiile globale, susținând competitivitatea, dezvoltarea și securitatea statelor membre, conform Administrației Prezidențiale.

Nicușor Dan va cere unitate în fața amenințărilor de securitate

Președintele României va vorbi în cadrul întâlnirii despre necesitatea asigurării unității europene în fața provocărilor cu care se confruntă continentul și va reafirma angajamentul României față de unitatea aliaților și partenerilor în NATO și UE, ca fundament al securității și prosperității comune.

De asemenea, șeful statului va accentua necesitatea consolidării descurajării și apărării pe Flancul Estic al NATO, atât din punct de vedere militar, cât și al combaterii amenințărilor hibride și cibernetice, precum și prin îmbunătățirea infrastructurii cu uz dual și a securității energetice.

Președintele României a mai fost săptămâna aceasta în Polonia

Nicușor Dan a mai fost joi în Polonia, la Gdansk, pentru o reuniune a Summitului Flancului Estic. Acesta a declarat la finalul summitului că a informat despre progresele în privinţa hub-ului de securitate la Marea Neagră, el afirmând că ne interesează programul Eastern Flank Watch şi programele din cadrul financiar multianual.

De asemenea, el a adăugat că Rusia este recunoscută ca o „amenințare colectivă pentru țările noastre”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Somnul ar putea explica de ce unii oameni îmbătrânesc mai repede decât alții
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!