Nicușor Dan, mesaj după Consiliul pentru Pace: „România își reafirmă angajamentul pentru cooperarea cu SUA”

Publicat: 20 02. 2026, 18:00

Președintele României, Nicușor Dan, a participat aseară la reuniunea Consiliului pentru Pace, inițiat de președintele american Donald Trump, unde a susținut o intervenție axată pe consolidarea parteneriatelor strategice și pe rolul României în eforturile internaționale de stabilitate. Vineri, șeful statului a publicat pe rețelele sociale un mesaj în care a subliniat importanța securității ca fundament al dezvoltării țării.

„Pacea și securitatea sunt temelia unei țări prospere”, a transmis acesta.

Consolidarea parteneriatului cu SUA

În discursul susținut la Washington, Nicușor Dan a pus accent pe necesitatea consolidării și aprofundării relației strategice cu Statele Unite ale Americii, în special în domeniul securității.

„Pentru politica noastră externă, e important să fim parteneri în diferite formate și, mai ales, în materie de securitate, să consolidăm și să aprofundăm parteneriatul cu Statele Unite ale Americii”, scrie președintele pe Facebook.

Implicarea României în soluționarea conflictelor globale

În cadrul intervenției sale, președintele a afirmat că România susține eforturile internaționale de soluționare a conflictelor globale și că își propune o contribuție concretă în ceea ce privește situația umanitară din Gaza.

Referirea la criza din Orientul Mijlociu indică o deschidere a Bucureștiului spre o implicare mai activă în dosarele sensibile de pe agenda internațională, în special pe componenta umanitară.

Totodată, Nicușor Dan a reiterat angajamentul României pentru cooperarea atât cu Statele Unite, cât și cu Uniunea Europeană. El a subliniat importanța unui dialog „constant și transparent”.

„De asemenea, România își reafirmă angajamentul pentru cooperarea cu SUA și Uniunea Europeană, bazat pe dialog constant și transparent”, scrie președintele.


RECOMANDAREA AUTORULUI

Nicușor Dan, răspunsuri la indigo când vine vorba să relateze despre interacțiunea cu Donald Trump și la NATO și la Consiliul Păcii: „Chestiuni de politețe”

Președintele SUA nu are prea multe de spus despre români. Ori suntem „grozavi”, ori suntem „fantastici”, cum ne-a numit azi la Consiliul Păcii. Gândul prezintă singurele două declarații publice cu referire la România făcute de Donald Trump, la distanță de câteva luni între ele

De la Washington, Nicușor Dan spune că vrea să ducă eficiența sistemului de justiție din România și în Fâșia Gaza: „Avem expertiză și putem trimite traineri”. La București, spune că sunt probleme și vrea referendum pe justiție