Oprea se apără în dosarul lui Niculai Onțanu: Terenul era o groapă de gunoi. L-am donat fiicei mele

Oprea se apără în dosarul lui Niculai Onțanu: Terenul era  o groapă de gunoi. L-am donat fiicei mele
Publicat: 14/04/2017, 16:10
Actualizat: 26/03/2019, 02:16

Fostul primar al sectorului 2 este acuzat de către procurorii DNA că ar fi primit un teren, care a ajuns, prin contracte fictive, în posesia Loredanei Radu, nepoata

„La sfârșitul anului 2008, pe fondul căderii imobiliare, am zis că este înțelept să achiziționez un teren. Am vorbit cu Loredana Radu și ne-am înțeles la suma de 400.000 de euro, știam că deține acest teren pe care îl achiziționase cu 50.000 de euro. Loredana este fiica verișoarei mele primare. Aveam o relație de încredere pentru că am mai cumpărat de la ea. Dețineam în bancă, în 2008, 1 milion de euro. I-am scos pe toți, am menționat pentru ce îmi sunt necesari, apoi, restul am băgat înapoi în bancă. Nu am discutat cu Niculai Onțanu despre teren, eram doar colegi de partid”, a declarat Gabriel Oprea în față judecătorului Curții de Apel București.

Fostul vicepremier a explicat în fața magistraților că a cumpărat acel teren pentru a construi pe el și a-l vinde mai departe. Gabriel Oprea susține că au fost mai multe semne de întrebare dacă se poate sau nu construi pe acel teren.

„L-am cumpărat cu gândul de a investi, era o groapă de gunoi. M-am gândit să fac o structură de rizestență pentru o construcție și să vând sau să găsesc un asociat. Am donat acest teren fiicei mele. Loredana mi-a prezentat actele de vânzare-cumpărare prin care a dobândit terenul și pe care a dat 50.000 de euro. Am fost cu ea să îl vedem și mi-am exprimat atunci îndoiala că ar putea fi construit ceva pe acel teren. Loredana a justificat prețul mic tocmai prin natura terenului care era improprie edificării unei construcții. Nimeni nu a crezut că se poate construi pe acel teren. Au fost doi arhitecți și 30 de studenți la arhitectură care mi-au spus că este riscant. E posibil să nu se poată face construcție sau, cu noroc, se poate face. Și vânzătorul cred că știa că nu se poate când i l-a vândut Loredanei. Un arhitect a spus că se poate, un altul, că nu se poate. Când am luat terenul, am discutat cu arhitectul Medvedovici care mi-a spus că este riscant” a explicat Gabriel Oprea.

Fostul ministru de Interne a mărturist că de la nepoata lui a mai cumpărat un teren, iar relațiile sale cu Niculai Onțanu erau strict de colegialitate.

„Am mai luat un alt teren de 1000 de mp, în Voluntari. Știam că mai are și alte terenuri de vânzare,dar am optat pentru acesta. Ținând cont de zonă, m-am gândit la potențialul pe care îl are terenul.În anul 2008, eram coleg de partid cu Onțanu, îl cunosc din anul 2002, când ocupam funcția de prefect al Capitalei. În sediul Primăriei Sectorului 2, era un birou cu o plăcuță cu numele meu pe ea. A fost cu titlu onorofic, la inițiativa lui Onțanu pentru că eram prefectul Bucureștiului, nu am avut niciodată birou acolo”, a adăugat Gabriel Oprea.

Neculai Onțanu a fost trimis în judecată în luna iunie 2016 sub acuzația de luare de mită.

Potrivit procurorilor „în perioada 2006 – 2007, inculpatul Neculai Onțanu, primarul Sectorului 2 București, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991″.

„După emiterea titlului de proprietate, inculpatul Neculai Onțanu a primit o suprafață totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare – cumpărare fictive către suspecta Radu Loredana Claudia și o altă persoană, interpuși indicați de edil”, potrivit DNA.

Anchetatorii susțin că „la data de 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la același notariat public, două contracte de vânzare cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 500 mp din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către persoana respectivă și asupra unei suprafețe de 1.000 mp din același lot către suspecta Radu Loredana Claudia. Prețul prevăzut în contractul încheiat cu persoana respectivă a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minimă conform Ghidului cu prețuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (preț total 250.000 euro)”.

În contractul încheiat cu Loredana Radu, a fost prevăzut un preț de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro pe metru pătrat, prețul total fiind de 50.000 de euro, susțin procurorii.

„Cu privire la modalitatea de plată s-a menționat în ambele situații că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferența s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onțanu Neculai, la indicația acestuia”, arăta DNA.

Suprafața de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea lui Neculai Onțanu și avea o valoare de piață de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacțiilor fictive, au explicat procurorii DNA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale,...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Vine vara! Vreme de plajă în multe zone ale țării
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația