Prima pagină » Știri politice » Parlamentul stabilește cine merge la Consiliul European

Parlamentul stabilește cine merge la Consiliul European

Parlamentul stabilește cine merge la Consiliul European
Plenul Senatului a adoptat, luni, legea privind cooperarea între Guvern și Parlament în domeniul afacerilor europene, care prevede că Parlamentul stabilește cine merge la Consilul European, în cazul în care președintele și premierul nu ajung la un acord.

Plenul Senatului a adoptat, luni, legea privind cooperarea între Guvern și Parlament în domeniul afacerilor europene, care prevede că Parlamentul stabilește cine merge la Consilul European, în cazul în care președintele și premierul nu ajung la un acord. Legea intră în vigoare odată cu publicarea ei în Monitorul Oficial. Procedural, înainte de promulgare ea poate fi atacată la Curtea Constituțională.

Legea a fost adoptată cu 72 de voturi „pentru”, 17 voturi „împotrivă” și trei abțineri.

Senatorul PDL Dumitru Oprea a declarat în plen că este surprins de punctul de vedere al Comisiei de afaceri europene, precizând că era necesară o dezbatere a legii în sesiunea parlamentară care urmează.

Comisia de afaceri europene și administrație publică au adoptat, miercuri, un raport de admitere cu amendamente.

Potrivit modificărilor aduse în comisiile reunite, conducătorul delegației României la reuniunile Consiliului European este președintele României sau premierul.

Stabilirea conducătorului delegației României la reuniunile Consiliului European se face prin acord între Guvernul României și Instituția Prezidențială, cu cel puțin 20 de zile lucrătoare înainte de data reuniunii.

Proiectul prevede că, în situația în care acordul privind participare la Consiliul European nu se realizează în termen, Parlamentul, în ședința comună a celor două Camere, desemnează conducătorul delegației României la respectiva reuniune a Consiliului European.

Potrivit articolului 20, alineat 1 din lege, Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, în termen de minim șapte zile înainte de data desfășurării reuniunii Consiliului Europei, propunerea de mandat de negociere.

premierul sau, atunci când conducătorul delegației este președintele României, ministrul desemnat care face parte din delegația prezidențială, prezintă în plenul Parlamentului, proiectul de negociere al României.

Parlamentul adoptă hotărârea privind mandatul de negociere pentru respectiva ședință a Consiliului European.

În cazul în care conducătorul delegației României la Consiliul European susține altă poziție decât cea primită prin mandat, va motiva în scris respectiva poziție.

În legea privind cooperarea între Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene a fost introdus un nou capitol, privind stabilirea de către Parlament a persoanelor nominalizate sau numite de către Guvern pentru funcțiile din cadrul instituțiilor UE.

Parlamentul va fi informat, astfel, de către Guvern în legătură cu nominalizarea persoanelor în vederea ocupării funcțiilor în cadrul instituțiilor Uniunii.

Senatorii au mai stabilit că persoana care este propusă pentru funcția de membru al Comisiei Europene va fi audiat de comisiile reunite de specialitate din Parlament care vor da un aviz consultativ în acest sens.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în calitate de for decizional.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!