Patru eurodeputați și-au pierdut imunitatea în mai puțin de 15 minute. Cum se votează în Parlamentul UE solicitările de ridicare a imunității. Corespondență din Strasbourg

Publicat: 19/05/2015, 21:18
Actualizat: 04/08/2015, 15:22

Parlamentul European a decis marți, să-i lase fără imunitate pe patru eurodeputați: lituanianul Viktor Uspaskich (ALDE), francezul Jerome Lavrilleux (PPE), polonezul Janusz Korwin Mikke (independent) și grecul Theodoros Zagorakis (PPE). Votul în cazul lor a durat, în total, mai puțin de 15 minute, cu tot cu intervențiile a trei eurodeputați.

În cazul lui Uspaskich, primul pe ordinea de zi, liderul grupului ALDE, Guy Verhofstadt, a încercat să-i retrimită dosarul la comisia de afaceri juridice, însă propunerea lui a fost respinsă.

„Aș vrea să le cer scuze tuturor colegilor pentru că trebuie să intervin în cazul acestei cereri cu privire la imunității lui Viktor Uspaskich. A trimis o scrisoare președintelui Schulz și vreau să cerem să se trimită la comisia de afaceri juridice. Motivația este foarte simplă. Pe scurt, în comisia pentru afaceri juridice există două propoziții spuse de domnul Uspaskichdespre justiția în țara sa. Însă, de fapt, procesele verbale sunt mult mai importante. Dar înregistrarea integrală arată că aceste două propoziții spuse de domnul Uspaskich despre justiția din țara lor au fost scoase din context pentru că în ceea ce a spus a făcut referire la ce a spus președintele Lituaniei despre justiția din țara lui. Vă propun să retrimitem la comisia de afaceri juridice pentru a asculta înregistrarea integrală, nu doar aceste două propoziții”, a declarat Verhofstadt, în cadrul plenarei Parlamentului European de la Strasbourg, primind câteva aplauze din sală.

În aproximativ un sfert de oră, toate cele patru cereri de ridicare de imunități au fost aprobate, fără alte comentarii din partea unor eurodeputați. Mai mult, spre deosebire de România, unde în cazul solicitărilor privind începerea urmăririi penale, reținerea și arestarea preventivă este vot secret,cu bile, tocmai pentru a nu-i putea identifica pe cei care se pronunță împotriva solicitărilor procurorilor, în Parlamentul European, cel puțin în plenul de marți, 19 mai, s-a ales votul la vedere, prin ridicarea mâinii.

De ce au rămas cei patru eurodeputați fără imunitate

Viktor Uspaskich este un afacerist și un europarlamentar lituanian, care face parte din grupul ALDE. El este suspectat de management fraudulos și de faptul că a evitat să răspundă în fața justiției tocmai datorită imunității sale. Dacă înainte de 2014, Uspaskich era membru al Parlamentului lituanian, unde era protejat și acolo de o anchetă completă, el a fost ales, ulterior, europarlamentar, imunitatea sa fiind astfel continuată.

În cazul lui, solicitarea autorităților lituaniene de ridicare a imunității a ajuns la Parlamentul European în noiembrie 2014. În cadrul comisiei de afaceri juridice (JURI), 12 eurodeputați au votat pentru această solicitare, în timp ce alți trei s-au abținut.

VEZI RAPORTUL

Al doilea eurodeputat rămas fără imunitate este francezul Jerome Lavrilleux, PPE. În timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2012, din Franța, el era directorul-adjunct al campaniei fostului președinte francez, Nicolas Sarkozy, de care s-a ocupat compania Bygmalion. Lavrilleux este acuzat de către autoritățile franceze de faptul că a făcut o serie de plăți nefondante acestei firme specializată în comunicare. Practic, el ar fi creat un sistem de facturi false, în valoare de peste 18,5 milioane de euro, totul pentru a permite cheltuirea unei sume mult mai mari decât permite legea franceză (aproximativ 22.5 milioane de dolari) în campania electorală.

Lavrilleux a recunoscut public fapta de care este acuzat, iar judecătorii francezi au solicitat ridicarea imunității în cazul lui în decembrie 2014, fiind înregistrată la Parlamentul European în ianuarie 2015.

În cadrul comisiei JURI, toți membrii au votat în favoarea solicitării.

VEZI RAPORTUL

Polonezul Janusz Korwin Mikke (independent) este unul dintre extremiștii din Parlamentul European. El a intrat în atenția opiniei publice prin discursuri radicale, cel mai recent dintre ele incluzând afirmații rasiste la adresa Uniunii Europene. În plus, după atentatul de la Charlie Hebdo, Korwin-Mikke și-a exprimat dezacordul privind reacția opiniei publice, scriindu-și pe laptop „Eu nu sunt Charlie”.

Korwin-Mikke este acuzat de autoritățile poloneze că a lovit în față un alt europarlamentar, iar solicitarea în cazul lui, privind ridicarea imunității, a ajuns în PE în decembrie 2014. În cadrul comisiei JURI, a fost unanimitate de voturi în favoarea cererii.

VEZI RAPORTUL

Ultimul eurodeputat rămas marți fără imunitate este grecul Theodoros Zagorakis (PPE). Fostul căpitan al naționalei Greciei este deja la al doilea episod de acest tip, ambele acuzații fiindu-i aduse pentru perioada în care era președintele echipei de fotbal PAOK Salonic.

Prima solicitare de ridicare a imunității în cazul lui a fost după ce autoritățile din Grecia l-au acuzat de nerespectarea regulilor privind siguranța la locul de muncă și de aducerea de prejudicii a unui angajat. A doua acuzație a vizat aceeași perioadă, însă a fost vorba despre o serie de nereguli financiare din cadrul clubului de fotbal.

VEZI RAPORTUL

Care este procedura în Parlamentul European

Pentru cazurile de ridicare de imunități, eurodeputații trebuie să țină cont atât de propriile reglementări, cât și de legile din țările europarlamentarilor inculpați. Atunci când o astfel de solicitare ajunge în Parlamentul European, ea este prezentată în fața plenului, apoi este trimisă către comisia de afaceri juridice (JURI). Acolo, membrii comisiei îl pot chema la audieri pe eurodeputatul în cauză, care poate însă să refuze. Ședința comisiei juridice se desfășoară cu ușile închise.

Diferența față de România vine atunci când comisia juridică a dat deja raportul. Dacă în Parlamentul României, membrul suspectat de anumite fapte are dreptul să se apere și în cadrul plenului, înaintea votului final, în Parlamentul European nu există această procedură.

Amintim faptul că discursurile ținute de deputații și senatorii români în plen au fost, de cele mai multe ori, criticate de opinia publică, în primul rând pentru că făceau apel la divinitate, iar în al doilea rând pentru că atenționau că oricare dintre cei care vor vota ar putea fi în locul lui.

De cele mai multe ori, în rapoartele întocmite de comisia JURI, se repetă sintagma „întrucât acuzațiile care i se aduc s-au petrecut înainte de a fi ales europarlamentar”. Cu toate acestea, solicitările de ridicare de imunități sunt aprobate în cele mai multe cazuri, ceea ce înseamnă cu cel mai important cuvânt îl au membrii comisiei de specialitate.

Potrivit regulilor de procedură, comisia „nu se va pronunța, sub nicio circumstanță, asupra vinovăției sau nevinovăției europarlamentarului și nici asupra opiniilor sau faptelor atribuite acestuia”.

Fostul ministru al Telecomunicațiilor, Dan Nica, este acuzat, în dosarul „Microsoft”, de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. În același dosar, Senatul a încuviințat deja începerea urmăririi penale a altor miniștri, printre care Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu. Parchetul General a transmis Parlamentului European o solicitare de ridicare de imunitate în noiembrie 2014, iar de atunci situația este tergiversată.

Alături de Dan Nica, alți patru europarlamentari își mai așteaptă verdictul: Udo Voigt (independent), Sotirios Zarianopoulos (independent), Ana Gomes (S&D) și Bela Kovacs (independent).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 28 martie 2024: Care este evoluția...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
Spania: explozia nunţilor în rândul celor de peste 60 de ani
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Ramona Olaru, fără chiloți în public. Dialog bizar cu Alina Pușcaș
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Ce se întâmplă în Rusia după masacrul de la sala de concerte din Moscova. Bilanțul...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
A fost găsită prima așezare Homo sapiens de după părăsirea Africii