Prima pagină » Știri politice » PNL își alege reprezentantul pentru PMB. Cine sunt liberalii ale căror șanse vor fi măsurate într-un sondaj de opinie

PNL își alege reprezentantul pentru PMB. Cine sunt liberalii ale căror șanse vor fi măsurate într-un sondaj de opinie

PNL își alege reprezentantul pentru PMB. Cine sunt liberalii ale căror șanse vor fi măsurate într-un sondaj de opinie
Ciprian Ciucu, Violeta Alexandru, Rareș Bogdan și Ionel Dancă sunt cei patru liberali care vor fi măsurați, de luni, pentru a vedea care dintre ei stă cel mai bine în sondaje, astfel încât să fie propus candidat PNL pentru Primăria Municipiului București (PMB), au afirmat surse din partid.

Surse liberale au afirmat, pentru MEDIAFAX, că președintele PNL Sector, Ciprian Ciucu, șeful PNL București, Violeta Alexandru, europarlamentarul Rareș Bogdan și șeful Cancelariei premierului Ludovic Orban, Ionel Dancă urmează să fie măsurați într-un sondaj de opinie, începând de luni.

Conform sursei citate, în acest sondaj de opinie este posibil să fie introdus și Stelian Bujdeanu, liderul consilierilor PNL în Consiliul General al Municipiului București

„Săptămâna care începe, luni, va intra în teren un sondaj de opinie care va testa potențialii candidați ai partidului, patru la număr. Avem patru candidați păe care îi măsurăm, dar, evident, avem și alți candidați pe care îi măsurăm. (…) În măsura în care rezultatele sondajului sunt relevante. (…) Dacă sunt doi candidați apropiați ca parametru vom decide în funcție și de alte criterii. Dacă cineva iese în evidență și în mod clar se dovedește că are cei mai buni parametri, acela va fi candidatul primar”, a spus, duminică dimineața, Ludovic Orban, la HotNews.ro.

Orban a precizat că el nu este măsurat în acest sondaj, din punct de vedere al posibilității de a candida la Primăria Capitalei.

„Eu sunt măsurat numai ca grad de satisfacție față de exercitarea funcției de premier, cași cotă de încrede ca lider politic, nu sunt măsurat ca și candidat la Primăria Capitalei, pentru că misiunea mea este să câștig alegerile locale și parlamentare și să asigur o bună guvernare. Partidul m-a desemnat, eu nu pot să mă joc cu oamenii și cu partidul”, a spus sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!