Prima pagină » Știri politice » Ponta și Antonescu vor să schimbe legea electorală. Cum vor fi aleși viitorii parlamentari

Ponta și Antonescu vor să schimbe legea electorală. Cum vor fi aleși viitorii parlamentari

Ponta și Antonescu vor să schimbe legea electorală. Cum vor fi aleși viitorii parlamentari

Premierul Victor Ponta a declarat la finalul ședinței USL că anul viitor legea electorală va fi modificată, astfel încât parlamentarii să fie aleși fie în două tururi, fie pe listă, fie într-un sistem mixt.

Primul sistem propus este cel majoritar pur, în două tururi, în care viitorul câștigător al unui colegiu parlamentar va avea peste 50%, nemaiexistând sistemul redistribuirii. Acest sistem se aplică în prezent pentru alegerea președintelui și a primarilor.

Cel de-al doilea sistem este cel care a funcționat până la introducerea uninominalului, în 2008. „Vorbim de revenirea la mult hulitele liste, dar care reprezentau voința proporțională a electoratului”, a spus Ponta.

Cea de-a treia variantă se bazează pe modelul german prin care „cine câștigă merge  în Parlament, iar ceilalți de pe lista națională”, a subliniat premierul.

De asemenea, liderii USL doresc modificarea datei de organizare a alegerilor parlamentare pentru să nu mai existe problemele meteo specifice lunii decembrie.

Ponta i-a acuzat pe cei de la PDL că sunt vinovați pentru mărirea numărului de parlamentari la 550.

„PDL și PPDD nu au câștigat niciun colegiu. Bonusul de parlamentari este acordat PDL și PPDD. Guvernul va transmite către Parlament un proiect de cod electoral, această inflație de looseri de pierzători de colegii pe care aseară i-am văzut cum se lăuda la televizor. Sistemul trebuie schimbat rapid în 2013 pentru a nu se ajunge pe finalul mandatului parlamentar”, a declarat Victor Ponta.

El a adăugat că schimbarea trebuie să survină rapid, la începutul anului 2013, deoarece dacă se ajunge în 2016 va rămâne sistemul „prost” din 2008

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!