Prima pagină » Știri politice » Președintele Parlamentului European susține o alocuțiune la Parlamentul României

Președintele Parlamentului European susține o alocuțiune la Parlamentul României

Președintele Parlamentului European susține o alocuțiune la Parlamentul României
Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, va susține, miercuri, o alocuțiune în fața plenului reunit al Parlamentului României, urmând să primească distincția Colanul Camerei Deputaților.

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, va susține, miercuri, o alocuțiune în fața plenului reunit al Parlamentului României, urmând să primească distincția Colanul Camerei Deputaților.

Președintele PE va fi prezent miercuri, la Camera Deputaților, de la ora 9.00, urmând să participe, împreună cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și vicepreședintele Senatului, Petru Filip, la o dezbatere privind teme europene de actualitate.

Potrivit unui comunicat al Camerei, printre invitați se numără premierul Victor Ponta, europarlamentari, lideri ai grupurilor parlamentare din Camera Deputaților și Senat.

Tot miercuri, începând cu ora 10.00, președintele Parlamentului European va susține o alocuțiune în fața plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului și va primi Colanul Camerei Deputaților.

Evenimentul va fi urmat de conferința de presă comună a celor doi președinți, Schulz și Zgonea, care va începe la ora 10.45.

De la ora 11.30, va avea loc primirea oficialului european de către președintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.

De asemenea, în programul președintelui Parlamentului European este prevăzută o întâlnire, începând cu ora 12.20, cu reprezentanții Grupurilor parlamentare ale PDL din Camera Deputaților și Senat.

În aceeași zi, Schulz va avea, de la ora 15.45, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean.

Programul președintelui Parlamentului European va continua cu întâlnirea pe care o va avea cu ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, începând cu ora 16.30, după care Schulz va avea o întrevedere, începând cu ora 18.00, cu reprezentanți ai mediului academic și studenți ai Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Premierul Victor Ponta și Martin Schulz au fost împreună, în cursul după-amiezii de marți, pentru a inaugura o stație de epurare a apei, realizată la Bumbești Jiu cu fonduri europene nerambursabile, în valoare de 2,5 milioane de euro, după care s-au deplasat la Târgu Jiu, unde au avut programe diferite pentru o scurtă perioadă de timp.

Astfel, în timp ce Victor Ponta și-a depus candidatura la BEJ, președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a vizitat cele două parcuri din oraș în care sunt expuse operele lui Constantin Brâncuși, Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor și Masa Tăcerii.

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marți, la BEJ Gorj, unde și-a depus candidatura pentru un nou mandat în Camera Deputaților, că vizita lui Martin Schulz în Târgu Jiu este „o onoare” pentru oraș, spunând că astfel se va reuși poate introducerea Complexului Brâncuși pe lista UNESCO.

PDL participă la ședința Parlamentului în care președintele PE Martin Schulz va prezenta un mesaj, dar nu va onora cererea acestuia de a se întâlni cu parlamentarii PDL dacă oficialul UE merge la manifestările din Gorj în sprijinul lui Victor Ponta, a anunțat, luni, președintele PDL, Vasile Blaga.

„Noi vom participa, miercuri, la ora 10:00, la lucrările reunite ale Senatului și Camerei Deputaților în care domnul Schulz își va prezenta mesajul, dar dacă domnia sa se implică în campania electorală și va participa la manifestările din județul Gorj în sprijinul domnului Ponta, noi nu vom onora cererea domniei sale de a avea o întâlnire cu grupurile parlamentare pentru că nu dorim să certificăm o așa zisă neutralitate a domniei sale, pentru că nu este cazul”, a precizat Blaga după ședința BPN.

El a spus că PDL va trimite o scrisoare lui Martin Schulz în acest sens.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!