Prima pagină » Știri politice » Reacția lui Băsescu, după decizia CNSAS privind colaborarea cu Securitatea: O să am o poziție publică despre asta

Reacția lui Băsescu, după decizia CNSAS privind colaborarea cu Securitatea: O să am o poziție publică despre asta

Reacția lui Băsescu, după decizia CNSAS privind colaborarea cu Securitatea: O să am o poziție publică despre asta
Traian Băsescu a declarat vineri, la Iași, referindu-se la hotărârea CNSAS de a trimite către Secția de Contencios a CAB o acțiune pentru a fi stabilit dacă a fost sau nu colaborator al Securității, că este "la a cincea adeverință". "Colaborare, colaborare, dar nu există angajament", a mai spus el.

„Sunt la a cincea adeverință. Înțeleg că… colaborare, colaborare, dar nu există un angajament. E în regulă, o să mă duc să văd dosarul după ce se termină la instanță și o să am o poziție publică legată de acesta.

Reacția acestuia vine după ce surse din CNSAS au precizat, pentru MEDIAFAX, că, în ședința de joi, membrii Colegiului au dispus trimiterea către Secția de Contencios a Curții de Apel București o acțiune pentru a fi stabilit dacă a fost sau nu colaborator al Securității.

De altfel, într-un comunicat transmis presei joi, CNSAS arată aceste informații, fără a fi precizat însă numele persoanei în cauză: „Colegiul a aprobat Nota de Constatare și a dispus introducerea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a acțiunii în constatare pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, pentru următoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) – 1 persoană”.

Fostul președinte Traian Băsescu este cap de listă din partea PMP, formațiunea a cărei președinte de onoare este, la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019. Tot în comunicatul de joi, CNSAS arată că au fost eliberate adeverințe pentru 19 persoane, candidați la europarlamentare, din care să rezulte că nu au fost colaboratori ai Securității. Băsescu nu este pe listă.

CNSAS l-a mai verificat pe Băsescu în 2002, 2004, 2006, 2009 și 2013, concluziile fiind acelea că lui nu i se poate atribui calitatea de colaborator al Securității.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană