Prima pagină » Știri politice » Reacția lui Kelemen Hunor, după propunerea de retragere a ordinului „Steaua României”

Reacția lui Kelemen Hunor, după propunerea de retragere a ordinului „Steaua României”

Reacția lui Kelemen Hunor, după propunerea de retragere a ordinului „Steaua României
Detalii pe Gândul

Kelemen a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că mesajul transmis este „prost”.

„Decizia este una greșită, dar este dreptul lor, eu nu am făcut în niciun caz ceea ce se spune în plângere. Lucrul cel mai important este că mesajul transmis este prost, spune că dacă ai intrat în acest club select al celor care au primit distincții de la statul român nu poți să vorbești liber. Libertatea de exprimare este vizibil îngrădită, fără să fie trecută în lege, dar prin astfel de hotărâri se transmite către societate că în anumite chestiuni nu ai dreptul să vorbești liber și că dacă vorbești, te dăm afară din acel club select. Mesajul este unul prost și către comunitatea maghiară. Era de așteptat, dacă mă uit la ce declarații au făcut unii dintre membrii Consiliului de Onoare al Ordinului Național , nu mă surprinde această decizie”, a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, în luna august a fost invitat la o ședință a Consiliului unde a avut o discuție tensionată dar corectă, în care a explicat ce a vrut să spună public.

„Mi-au transmis că se vor întruni la o dată ulterioară, iar acum am aflat decizia. Eu nu am cerut această distincție în anul 2000, dar m-am simțit onorat, nu m-a făcut nici mai bun, nici mai rău și am primit-o pentru îmbunătățirea relațiilor culturale româno-maghiare. Iar acum să vii după 17 ani și să spui că retragi această distincție relativizezi tot ce înseamnă acest Ordin, dar și acele fapte, merite pentru care s-a dat la un moment dat. Dacă mi se retrage Ordinul prin decret prezidențial, nu mă va schimba deloc, voi rămâne cine am fost și mergem mai departe, voi vorbi în continuare liber despre tot ce cred că trebuie să spun și voi spune fără să jignesc pe nimeni”, a mai spus președintele UDMR.

Întrebat dacă în opinia sa președintele Klaus Iohannis va da curs propunerii de retragere a Ordinului Național „Steaua României” în cazul său, Kelemen Hunor a răspuns că nu vrea să speculeze.

„Vom vedea, decizia îi va aparține”, a spus președintele Uniunii.

Pe de altă parte, într-un comunicat al UDMR transmis, joi, legat de propunerea Consiliului de Onoare al Ordinului Național „Steaua României” de a i se retrage acest ordin, Kelemen Hunor a arătat că obiectivul maghiarilor din România trebuie să fie, în continuare, asumarea în mod liber a opiniilor.

„Noi trebuie să ne asumăm opiniile fără teamă, chiar și dacă ne sunt retrase toate distincțiile primite. Trebuie să gândim și să lucrăm împreună cu toți românii care sunt deschiși dialogului. (…) Printre principiile de bază ale democrației se află și libertatea persoanelor de a acționa în conformitate cu propria lor conștiință și de a alege modul de acțiune propriu. Astfel, cetățeanul are dreptul de a sărbători atunci când consideră că trebuie să sărbătorească și are libertatea de a-și exprima gândurile, opiniile și dezideratele. Mesajul care se transmite prin retragerea distincției este că, astăzi, în România se îngrădește libertatea de exprimare”, a arătat președintele UDMR.

În opinia lui Kelemen, în contextul actual, în care este tot mai des și virulent enunțată retorica antimaghiară, maghiarii trebuie să spună cine sunt și care sunt dezideratele lor în secolul al XXI-lea.

„Trebuie să ne exprimăm deschis și clar, la fel și în 2018 și întotdeauna. Intenția noastră nu a fost niciodată de a ofensa națiunea majoritară și nu va exista o astfel de intenție nici de acum înainte”, a subliniat președintele Kelemen Hunor, adăugând că își menține toate punctele de vedere exprimate în interviul apărut în cotidianul de limbă maghiară „Szabadság”.

„Dacă se schimbă ceva, voi anunța”, a conchis președintele UDMR.

Consiliul de onoare al Ordinului național „Steaua României” a decis, miercuri, să îi solicite președintelui Klaus Iohannis retragerea distincției „Steaua României” în grad de Comandor liderului UDMR, Kelemen Hunor, principalul motiv fiind încălcarea Constituției.

Unul din motivele care au stat la baza acestei decizii a fost că liderul UDMR nu respectă Constituția României.

„Principalul motiv este că, prin declarațiile sale și prin activitățile dânsului, domnul Hunor nu respectă Constituția României. Dar din moment ce în Constituție scrie că Ziua Națională a României este de 1 Decembrie, nu poți să îți permiți să ai Steaua României în piept și să nu respecți și să nu recunoști Ziua Națională a României. Și alte lucruri, cum ar fi aducerea Cataloniei în Ardeal și declarațiile privind Centenarul Marii Uniri”, a declarat Costin Georgescu, membru în Consiliul de onoare.

Kelemen Hunor a vorbit de mai multe ori despre semnificația negativă a zilei de 1 decembrie 1918 pentru maghiari. „Acel moment a însemnat o înfrângere pentru noi. Nu putem uita durerea acelei înfrângeri (…) În 2016, evident, nimeni nu poate să ne ceară să sărbătorim un eveniment care ne-a împins în existența de membru al unei comunități minoritare”, spunea Kelemen, în noiembrie 2016.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Trei zodii care pot avea noroc la bani în octombrie 2026. Vin oportunități financiare majore
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!