Prima pagină » Știri politice » Victor Negrescu: România poate spera chiar la o poziţie de VICEPREȘEDINTE dacă va exista un consens naţional

Victor Negrescu: România poate spera chiar la o poziţie de VICEPREȘEDINTE dacă va exista un consens naţional

Olga Borșcevschi
Victor Negrescu: România poate spera chiar la o poziţie de VICEPREȘEDINTE dacă va exista un consens naţional

Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a declarat, duminică, după reuniunea PES activists România de la Neptun, că este convins că, datorită sprijinului oferit de social-democrații europeni, România va deveni mai influentă pe plan european. El a adăugat că țara noastră are șanse mari să obțină un portofoliu reprezentativ de comisar european, cu un rol important în viitoarea Comisie Europeană, și ar putea chiar aspira la o poziție de vicepreședinte, dacă va exista un consens național în acest sens

În prezenţa a peste 300 de militanţi şi coordonatori PES activists, precum şi a numeroşi invitaţi din toată ţara, printre care Ștefan-Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Adrian Câciu, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Alexandru Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mirela Furtună, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților, Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna și membru în Comitetul European al Regiunilor, alături de parlamentari, consilieri de stat, secretari de stat, reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, mediului academic și asociativ, au avut loc dezbateri despre contribuţia pe care Partidul Social Democrat o are în conturarea unei voci puternice a României la nivel european, în contextul debutului unui nou ciclu legislativ și instituțional la nivelul Uniunii Europene, a scris Victor Negrescu pe Facebook.
Victor Negrescu a evidențiat rolul important pe care Partidul Social Democrat îl deține în conturarea unei voci puternice pentru România la nivel european, mai ales în contextul debutului unui nou ciclu legislativ și instituțional în Uniunea Europeană.
Partidul Social Democrat este astăzi formațiunea politică cea mai influentă în Parlamentul European, cu cei mai mulți eurodeputați, și a obținut, prin negocierile purtate, cu sprijinul premierului Marcel Ciolacu, și cele mai importante funcții în legislativul european, a adăugat el.

Europarlamentarul a continuat să evidențieze că la nivel european, social-democrații sunt al doilea grup politic ca influență în Parlamentul European. El a subliniat că voturile grupului social-democrat sunt esențiale pentru menținerea unei majorități pro-europene în cadrul legislativului european.

Sunt absolut convins că datorită ajutorului primit din partea social democraților europeni, România va fi mai relevantă la nivel european și va obține inclusiv un portofoliu reprezentativ de comisar european, cu un rol influent în arhitectura viitoarei Comisii Europene, și poate spera chiar la o poziție de vicepreședinte dacă va exista un consens național în această privință, a completat Victor Negrescu.

CITEȘTE ȘI:
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur