Prima pagină » Știri politice » Deputații se reunesc miercuri în plen pentru proiecte din PNRR și acordul de împrumut SAFE. Ce acte vor fi dezbătute

Deputații se reunesc miercuri în plen pentru proiecte din PNRR și acordul de împrumut SAFE. Ce acte vor fi dezbătute

Deputații se reunesc miercuri în plen pentru proiecte din PNRR și acordul de împrumut SAFE. Ce acte vor fi dezbătute

Camera Deputaților se reunește miercuri, de la ora 10:00, într-o ședință de plen desfășurată în sesiune extraordinară, pentru dezbaterea și votarea mai multor proiecte considerate prioritare. Pe ordinea de zi se află inițiative din cadrul PNRR, acordul de împrumut SAFE pentru investiții în apărare, dar și proiecte privind sănătatea, fiscalitatea și administrația publică.

Proiecte din PNRR, pe agenda deputaților

Înaintea ședinței de plen, comisiile parlamentare se reunesc între orele 8:30 și 10:00 pentru întocmirea rapoartelor. După dezbateri, proiectele vor fi supuse votului final.

Printre cele mai importante inițiative se numără Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, care urmărește simplificarea legislației și a procedurilor din domeniul construcțiilor. Proiectul reprezintă un jalon asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar Camera Deputaților este for decizional.

Tot în cadrul PNRR va fi analizat și proiectul privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire, care prevede extinderea utilizării surselor regenerabile de energie, creșterea eficienței energetice și reducerea dependenței de combustibilii fosili.

Acordul SAFE, printre cele mai importante proiecte

Deputații vor dezbate și proiectul de lege pentru aprobarea acordului de împrumut SAFE, în valoare de aproximativ 16,68 miliarde de euro, destinat finanțării investițiilor din domeniul apărării. Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, iar decizia finală va aparține Senatului.

Agenda ședinței include și modificări ale Legii sănătății, precum și ordonanța referitoare la acordarea primelor de carieră pentru angajații din învățământ. De asemenea, deputații vor analiza un proiect care prevede acordarea unor recompense pentru angajații din instituțiile fiscale și vamale care obțin rezultate bune în colectarea veniturilor la buget, alături de modificări ale Codului administrativ și de mai multe măsuri fiscal-bugetare.

Pe ordinea de zi se mai află o inițiativă privind consolidarea legislației în domeniul integrității, precum și proiectul referitor la declararea unei situații de criză pe piața petrolului. Camera Deputaților și Senatul au fost convocate în sesiune extraordinară în perioada 27-31 iulie, pentru dezbaterea și adoptarea unui pachet de proiecte considerate urgente.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Judecătoare exclusă din magistratură după ce a ținut sute de dosare în așteptare. Unele sentințe, amânate peste un an
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump i-a cerut lui Zelenski să nu mai atace rafinăriile din Rusia
Cancan.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Adevarul
Ce ofertă i-a făcut Grindeanu lui Bolojan. Numele dorit de PSD pentru șefia guvernului SURSE
Mediafax
Ucraina, bani GREI din industria PORNO: 25 de milioane de dolari pe an
Click
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Digi24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Cancan.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Ce se întâmplă doctore
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Descopera.ro
Cum ne schimbă rețelele sociale modul în care ne amintim trecutul
Mediafax Italia
Carnea poate fi cu 50% MAI IEFTINĂ la supermarket. În ce zile apar CELE MAI BUNE OFERTE?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!