Prima pagină » Știri politice » Senatorii juriști au avizat favorabil cererea DNA de arestare a lui Șova

Senatorii juriști au avizat favorabil cererea DNA de arestare a lui Șova

Senatorii juriști au avizat favorabil cererea DNA de arestare a lui Șova
Senatorii juriști au decis să dea undă verde pentru arestarea preventivă a pesedistului Dan Șova, acuzat de abuz în serviciu. Raportul comisiei juridice este unul consultativ, urmând ca în plenul Senatului să se dea votul decisiv.

„În fața comisiei am spus numai adevărul. În fața plenulu, voi spune numai adevărul”, a spus Dan Șova, la ieșirea din ședință, unde a fost audiat timp de aproximativ două ore.

Comisia juridică va elabora raportul favorabil, acesta urmând să fie luat în discuție de Biroul Permanent al Senatului luni, 23 martie. Votul final va fi programat săptămâna viitoare, cel mai probabil miercuri, 25 martie.

„După ce l-am ascultat pe domnul senator, după ce colegii i-au pus întrebările necesare pentru a se lămuri, votul a fost în favoarea cererii de arestare. Comisia juridică și Parlamentul nu fac arestări, asta nu înseamnă că va veni duba DNA în fața Parlamentului să aresteze  pe cineva. În cazul parlamentarilor, e un act procedural, necesar la dosar, cu care Parchetul va merge la instanță, singura în măsură să aprobe o cerere a Parchetului. Eu sper ca aceasta să fie și decizia plenului pentru că altfel am bloca posibilitatea instanței  de a nu aproba cererea de arestare”,  adeclarat președintele comisiei juridice, Cătălin Boboc, la finalul ședinței.

Marți, 17 martie, Dan Șova a venit singur la comisia juridică pentru a-și consulta dosarul, unde a stat peste opt ore, timp în care a citit pagină cu pagină și și-a luat notițe. Singura declarație pe care a făcut-o marți a fost că „acuzațiile sunt neîntemeiate”.

Procurorii DNA au cerut  aviz pentru arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Șova, fost ministru al Transporturilor, în dosarul în care acesta era deja urmărit penal pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, în legătură cu contractele dintre casa sa de avocatură „Șova și Asociații” și complexurile energetice Rovinari și Turceni.

Șova este acuzat de DNA că în cursul lunii februarie 2015, ar fi depus la DNA 11 procese verbale care să justifice aceste contracte și care să arate că el nu este implicat în ele, însă care ar fi false, spun procurorii. De asemenea, Șova mai este acuzat că în 2010 a ordonat distrugerea hard-disk-urilor de la casa sa deavocatură, pentru a ascunde urmele contractelor cu cele două complexuri energetice.

Procurorii DNA spun că Dan Șova a beneficiat de contracte de asistență juridică în valoare totală de 800.000 euro, care au fost atribuite cu încălcarea legii. Șova este acuzat că a insistat pe lângă directorul Complexului Energetic Turceni (CET), Dumitru Cristea, urmărit penal și el în acest dosar, pentru a obține contractele de asistență juridică. De asemenea, directorul Complexului Energetic Rovinari (CER), Laurențiu Ciurel, este și el urmărit penal în același dosar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană