Prima pagină » Știri politice » Senatorul Cezar Măgureanu, audiat la DIICOT în dosarul de evaziune fiscală

Senatorul Cezar Măgureanu, audiat la DIICOT în dosarul de evaziune fiscală

Senatorul Cezar Măgureanu, audiat la DIICOT în dosarul de evaziune fiscală
Senatorul Cezar Măgureanu a venit, joi, la DIICOT, el declarând că va da o declarație în fața procurorilor în dosarul în care este acuzat că i-a sprijinit pe ginerele și fiica lui, cercetați alături de Octavian Grecu, zis "Butoane" și de șefi din ANAF pentru evaziune fiscală.

Senatorul Cezar Măgureanu a venit, joi, la DIICOT, el declarând că va da o declarație în fața procurorilor în dosarul în care este acuzat că i-a sprijinit pe ginerele și fiica lui, cercetați alături de Octavian Grecu, zis „Butoane” și de șefi din ANAF pentru evaziune fiscală.

Cezar Măgureanu a ajuns la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în jurul orei 13.00, el spunând că a venit pentru a da o declarație.

Senatorul a fost și în 26 iulie la DIICOT, procurorii prezentându-i atunci învinuirile și dispunând ca măsură preventivă interdicția de a părăsi țara timp de 30 de zile.

În 23 iulie, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus începerea urmăririi penale față de senatorul Cezar Mircea Măgureanu, pentru sprijinire a unui grup infracțional organizat.

Procurorii DIICOT îl acuză pe senatorul Cezar Măgureanu că i-a sprijinit pe ginerele și fiica sa, Sorin Adrian și Raluca Livia Ioana Găzdac, cercetați alături de Octavian Grecu, zis „Butoane” și șefi din ANAF în dosarul de evaziune fiscală de peste 40 de milioane de euro anual, începând din 2010.

Cezar Măgureanu este cercetat într-o cauză separată, dată fiind calitatea acestuia de senator, au precizat procurorii DIICOT.

În dosarul evaziunii fiscale de peste 40 de milioane de euro pe an, 39 de persoane au fost arestate preventiv. Printre acestea se numără ginerele senatorului Măgureanu, Sorin Găzdac, Nicușor Drăgan, director general adjunct al ANAF, Dan Stroe, director de achiziții în cadrul ANAF, Octavian Grecu, zis „Butoane”, și omul de afaceri de origine libaneză Nicole Saikaly, cunoscut în presa mondenă drept fostul iubit al Ginei Pistol.

DIICOT arată, în referatul cu propunerea de arestare preventivă a celor 39 de persoane, cum senatorul Cezar Măguranu își liniștea mereu fiica în legătură cu controalele dese la firmele ginerelui său, spunând că va discuta despre acestea cu fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar.

Procurorii DIICOT mai arată că, la un moment dat, la începutul anului, în urma declanșări unor controale la alte firme ale familiei Găzdac, s-a angajat să discute cu „ministrul”, anchetatorii menționând că, cel mai probabil, ar putea fi vorba despre fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Ialomițianu.

Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost audiat, în 27 iulie, de procurorii DIICOT în cazul senatorului Cezar Măgureanu.

Sorin Blejnar a confirmat că fiica senatorului, Raluca Găzdac, a fost în audiență la el, la ANAF, precizând însă că oricine solicita audiență era primit. El a susținut că nu a intervenit în niciunul dintre controalele făcute la firmele familiei fiicei senatorului.

Potrivit procurorilor, în perioada 2010 – 2012, gruparea infracțională a produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro anual, prin crearea unui circuit evazionist complex.

Activitatea grupului infracțional a vizat tranzacțiile comerciale intracomunitare cu zahăr și a gravitat în jurul firmelor sau grupurilor de firme Lemarco SA București – reprezentată de Tudor Constantin, Ductil Rom SA București – reprezentată de Sorin Stuparu, Novicio Food &Beverage SRL Ilfov – reprezentată de Nicole Saikaly, Vega Trade Comodities SRL Giurgiu – reprezentată de Sorin Adrian Găzdac și Livia Ioana Găzdac, s-a precizat într-un comunicat de marți al DIICOT.

Procurorii DIICOT spun că activitatea infracțională a acestora, toți învinuiți în dosar, a fost sprijinită în diferite forme de Nicușor Drăgan, director general adjunct în cadrul ANAF, Dan Stroe, director achiziții în ANAF, Elena Mădălina Năipeanu, angajat al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP Giurgiu), Nadia Păcală, comisar în cadrul Gărzii Financiare Centrale, George Popa, Bogdan Ionescu, Marin Zăbavă, Stelian Sebe, Mihăiță Penciu, toți comisari în cadrul Gărzii Financiare Giurgiu.

De asemenea, activitatea infracțională realizată în județul Giurgiu a fost sprijinită de Octavian Grecu, zis „Butoane”, învinuit în dosar, au precizat procurorii.

La activitatea infracțională a soților Sorin Adrian și Raluca Livia Ioana Găzdac a contribuit și senatorul Cezar Mircea Măgureanu, potrivit DNA.

Cezar Măgureanu a fost ales în Colegiul uninominal 1 din Circumscripția electorală 19 Giurgiu, candidând din partea PDL. Senatorul a activat în grupul UNPR și apoi ca independent, iar la începutul lunii mai a anunțat că intră în grupul parlamentar al PSD.

Agenția MEDIAFAX relata, în octombrie 2011, că Octavian Grecu, cunoscut sub numele de „Butoane”, apare ca girant într-un contract de împrumut între firma ginerelui senatorului de Giurgiu Cezar Măgureanu și o instituție bancară, în același contract fiind girant și fiica parlamentarului, cu toate bunurile pe care le deține în proprietate.

Numele lui Octavian Grecu, cunoscut sub numele de „Butoane” a revenit în atenția presei în contextul agresiunii căreia i-a căzut victimă baschetbalistul american Chauncey Hardy, într-un bar din Giurgiu, agresiune soldată cu moartea sportivului.

Ulterior, presa a difuzat înregistrări din 2009 în care senatorul Cezar Măgureanu, la acea vreme membru PDL, apărea la o petrecere cu maneliști care îl avea ca protagonist pe Grecu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Secția pentru Procurori a CSM îl audiază pe Viorel Cerbu pentru șefia DNA. Reluarea votului în cazul Alex Florența și Marius Voineag
Digi24
Cum a răspuns Călin Georgescu la întrebarea din ce bani trăiește. Misterul surselor de finanțare ale fostului candidat la președinție
Cancan.ro
Bomba anului! Jador și Oana s-au despărțit la 9 luni de când au devenit părinți
Prosport.ro
FOTO. „Ești perfectă”. Apariției vedetei i-a extaziat pe fani
Adevarul
Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii
Mediafax
Tranzacția prin care frații Pavăl vor să preia grupul Carrefour România a ajuns în analiza Consiliului Concurenței. Ce urmărește autoritatea înainte de a da sau nu avizul
Click
Prăjitură turnată cu mere de post. Un desert simplu și economic, ideal în post
Digi24
Cum ar putea cucerirea unei insule minuscule să prăbușească regimul de la Teheran și să deblocheze strâmtoarea Ormuz. Trump o dorește
Cancan.ro
Amantlâc! Bogdan Stancu s-a cuplat cu o celebră prezentatoare TV, deși e căsătorit. Avem imaginile incendiare
Ce se întâmplă doctore
Leonard Miron a ajuns de nerecunoscut. Transformare şocantă a fostului prezentator TV. A slăbit peste 60 de kg
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Animalele care pot transforma o parcare banală într-o reparație de 620 de euro
Descopera.ro
Cea mai veche peșteră din lume este mai bătrână decât dinozaurii!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La farmacie: - Aveți medicamente anti-potență? -La ce vă trebuie?
Descopera.ro
A început construcția celui mai mare telescop din lume care va cartografia rețeaua cosmică